Andi Manciu - Mediafax
48535 vizualizări 10 oct 2012

Europarlamentarul George Becali a declarat, miercuri, că a avut o întâlnire cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, în urmă cu câteva zile, pentru a-i propune fuziunea cu PNG, solicitând să fie simplu membru şi să fie susţinut pentru un nou mandat de europarlamentar.

Citeşte şi Şeful Bursei Sibiu ar fi dispărut cu banii clienţilor firmei sale


Europarlamentarul George Becali a susţinut, într-o intervenţie la RTV, că în urmă cu trei-patru zile a avut o întâlnire cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, pentru a discuta despre fuziunea PNG cu PNL.

El a relatat că i-ar fi spus liderului liberal că poate veni în PNL pentru statutul de simplu membru de partid, urmând ca sediul în valoare de 1 milion de euro să intre în proprietarea PNL.

De asemenea, Becali a afirmat că i-ar fi spus lui Antonescu că are o simpatie publică de 2-3% care poate contribui la scorul politic al formaţiunii.

Totodată, europarlamentarul a susţinut că Antonescu i-ar fi precizat că nu-i poate da un răspuns imediat, ci în aproximativ o săptămănă.

"El mi-a spus aşa: «Gigi, nu vreau sa iau eu hotărârea, din punctul meu de vedere, vreau, dar nu vreau să mai existe voci în PNL că am luat eu decizia». Mi-a spus că-mi dă răspuns într-o săptămână, dar încă nu a trecut o săptămână", a mai susţinut Becali.

În plus, între condiţiile puse de Becali este aceea de a fi susţinut de PNL pentru un nou mandat de europarlamentar şi, ulterior, pentru un mandat de senator.

Becali a afirmat că aşteaptă răspunsul din partea PNL în trei-patru zile.

 

Citește și: