Anca SIMINA
620 vizualizări 28 iun 2014

Cu un mesaj orientat exclusiv spre fuziunea PNL- PDL, aflată în negociere între cele două partide, liderul democrat - liberalilor, Vasile Blaga, le-a transmis liberalilor care au încă reţineri legate de unificarea dreptei că nici „spiritul”, nici „tradiţia” PNL nu vor dispărea, dar că nu a venit la Congresul lor pentru „a oferi pe tavă PDL”.

„Trăiesc emoţia visului pe cale să se îndeplinească, aceea de a vedea partidul meu, PDL; alături de PNL, în marele proiect al dreptei unite. Am încredere că nimic şi nimeni cu va opri acest proces al unui mare partid de centru dreapta”, a spus Blaga, amintind opoziţia la la momentul ruperii Alianţei DA, decizie luată în 2007 de Călin Popescu Tăriceanu, la presiunea lui Traian Băsescu.

În opinia sa, fuziunea rămâne, după eşecul la europarlamentare, singura soluţie pentru cele două partide. „Veţi avea în mine garantul colaborării oneste, cavalereşti, cu garanţia cuvântului dat. Nu am venit să vă ofer PDL-ul pe tavă, nici să îl ofer altcuiva. Asta este propaganda PSD. Am venit cu credinţa că PDL este pregătit pentru o construcţie solidă. Europarlamentarele ne-au arătat limpede că separat nu putem constitui o alternativă la PS, partid-stat aflat într-o continuă ofensivă la adresa statului de drept, a oamenilor. Soluţia ne-au dat-o chiar românii: PDL şi PNL împreună, cu un candidat comun la prezidenţiale. Dacă nu vom construi fără ezitare un mare partid, vom fi împreună responsabili de instaurarea dominaţiei totale a PSD”, a adăugat Blaga.

Liderul PDL a evitat subiectul sensibil al nominalizării candidatului la preşedinţie, dându-le, în schimb, liberalilor, semnale de concesie pentru ca negocierile să nu se prelungească - „respect pentru numele, blazonul PNL” şi promisiunea că „fuziunea va păstra nealterate spiritul şi tradiţia celor două partide”.

Mai mult, Blaga a dat de înţeles că fuziunea nu trebuie să se facă, din punctul său de vedere în jurul unui om, al candidatului la prezidenţiale, ci al unei echie de conducere. „Puterea nu o să ne cadă din cer şi nici n-o să ne-o pună în braţe un om providenţial. A trecut vremea oamenilor providenţiali în politică, e vremea muncii în echipă. Puterea ne-o vor da românii prin vot. Pe cei care mai au îndoieli îi întreb: De ce propaganda PSD-istă s-a năspustit cu furie asupra proiectului nostru? Pentru că ştiu că unirea noastră înseamnă înfrângerea lor. Să fim la înălţimea aşteptărilor!”, a îndemnat Blaga la Congresul PNL.

Citește și: