Cătălina Mănoiu
697 vizualizări 1 aug 2016

„Pentru că în spaţiul public au mai apărut discuţii despre organizarea unui congres, în special din partea unor persoane mai supărate pe viaţă în ultimul timp, deşi am mai avut discuţia asta şi avem şi un protocol de fuziune, ea a fost supusă dezbaterii BPN lărgit, pentru că nici mie şi nici colegilor mei nu ne este frică nici de congres, nici de nimic. Cu unanimitate de voturi colegii au votat pentru congres în primăvară, aşa cum scrie în statut şi în protocolul de fuziune", a declarat copreşedintele PNL Vasile Blaga.

Întrebat dacă liberalii care vor mai critica partidul în urma adoptării acestei decizii vor fi sancţionaţi, Blaga a afirmat că obiectivul PNL nu este să îi pedepsească pe aceştia.

„Nu este obiectivul nostru să amendăm pe cineva pentru poziţiile pe care le au. Le pot avea aici, în interior. Avem un statut care trebuie respectat. Unii dintre colegii noştri îşi găsesc alte drumuri pentru că au încercat în organizaţii şi asta este viaţa, nu au avut succes", a mai spus Blaga, întrebat dacă îi va exclude pe liberalii care vor mai critica partidul.

Cât priveşte posibilitatea ca actualii copreşedinţi să candideze la şefia marelui PNL, Gorghiu a afirmat că „este prematur", în timp ce Blaga a spus că o prioritate este câştigarea alegerilor parlamentare. „Haideţi să câştigăm alegerile şi este loc pentru toţi", a fost îndemnul lui Blaga.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat la mijlocul lunii iulie că nu exclude să fie preşedintele partidului, afirmând că este posibil ca anul viitor să candideze, în contextul în care calendarul fuziunii PDL-PNL depus prevede încheierea acestui proces în anul 2017.

„Nu am să exclud varianta asta (n.r. de a fi preşedintele PNL), posibil să candidez. De ce nu? Anul viitor este foarte posibil să candidez", a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

Deputatul liberal Diana Tuşa a afirmat vineri seara într-o discuţie online cu susţinătorii liberali că PNL este în derivă, că politica pumnului în gură este principiul suprem şi că în general combinaţiile politice sunt mai importante decât programul de guvernare, liderii evitând alegerile.

Citește și: