1699 vizualizări 22 sep 2019

„Soţul meu este principalul susţinător al meu, mai avem câţiva prieteni care au donat sume mai mici, iar în continuare mă bazez pe sprijinul românilor. Mi-aş dori să facem un act de voluntariat, aşa cum se întâmplă şi în occident. Cred că ar trebui să sărim cu toţii cu 50 de bani, cu un leu. Dacă nu, noi tot ne vom duce mai departe campania, însă nu o să mă vedeţi pe atâtea panouri precum îi vedeţi pe preşedintele Iohannis şi pe doamna Dăncilă, pentru că nu ne putem permite asta”, a declarat Ramona Bruynseels.

Candidata independentă la prezidenţiale a susţinut că ar vrea să desfiinţeze imunitatea politicieniloe încă din prima jumătate de mandat, dacă va câştiga alegerile.

„Dacă e să mă raportez la un adversar adevărat, cred că adversarul pe care eu îl anticipez în campania mea este de fapt ceea ce se întâmplă acum şi câte abuzuri sunt în România. Ceea ce îmi doresc este să desfiinţăm imunitatea, să o reaşezăm în cadrul ei constituţional astfel încât politicienii, membrii Parlamentului, miniştri, preşedintele să beneficieze de imunitate doar pentru voturi şi opinii politice în cadrul mandatului şi atât. Asta îmi doresc să se întâmple dacă ajung preşedinte în primele şase luni ale anului 2020. Va fi un tur I cu siguranţă interesant, pentru că sunt trei-patru candidaţi care ne batem să ajungem în turul II şi îl avem pe preşedintele Iohannis care are şansa de a câştiga din primul tur. Acest lucru îi sperie pe contracandidaţii mei. Pe mine nu mă sperie, mă motivează. Nu este foarte departe de a obţine 50%”, a adăugat Bruynseels.

Ea a caracterizat-o pe Viorica Dăncilă drept un om bun.

„Poate să fie o vulnerabilitate pentru cei care sunt misogini şi gândesc din acest punct de vedere, însă pentru alţii este o calitate. Sunt mulţi bărbaţi care spun „am avut până acum bărbaţi, hai să dam şansa unei femei”. O cunosc pe doamna Viorica Dăncilă, o respect, salut prezenţa ei în aceastî cursă. Pe doamna Dăncilă aş caracteriza-o ca fiind un om bun”, a mai spus Bruynseels.

Ramona Bruynseels şi-a depus duminică, la BEC, candidatura de independent la alegerile prezidenţiale, împreună cu peste 280.000 de semnături. La ieşirea din instituţie echipa de campanie a lui Bruynseels a dat drumul mai multor porumbei albi, semnificând „o nouă şansă pentru România”.

Citește și: