Alexandru Costea
705 vizualizări 9 oct 2019

"(Moţiunea de cenzură - n.r.) trece, pentru că aici e o aritmetică simplă, câte voturi are PSD. Au încercat o lovitură de forţă asupra ALDE, printr-o încercare de preluare ostilă, adică preluare fără acordul celui care este vizat. Sunt şapte parlamentari în această situaţie care au plecat de la noi. Cu 204 mandate cât are PSD în momentul de faţă plus şapte suntem la 211. Mai lipsesc câte unul, doi de la diferite partide şi aritmetica nu le iese. (...) Moţiunea a fost semnată de 237 de parlamentari iar între timp sunt şi alţii care s-au adăugat", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri seară, la România Tv.

Totodată, liderul senatorilor ALDE a spus că ideea de a oferi bani parlamentarilor pentru a le câştiga susţinerea este "degradant moral" şi are un aspect penal.

"În astfel de momente cheie e de aşteptat ca, prin forţa argumentelor, dacă poţi, să convingi anumiţi parlamentari să te voteze. Mai există şi alt gen de promisiuni. Am citit în presă că au fost şi astfel de oferte cu bani. Au apărut zvonuri. Nici nu aş vrea să aud de aşa ceva. Ăla e momentul degradant moral, pe lângă aspectul penal", a completat Tăriceanu.

Anterior, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că se bazează la moţiunea de cenzură pe susţinerea a 20 de parlamentari ALDE, cei care au şi semnat documentul.

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată, joi, de la ora 10.00, în plenul reunit al Parlamentului.

Călin Popescu Tăriceanu anunţă condiţiile în care va susţine un nou Guvern

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că preşedintele Klaus Iohannis va fi nevoit să numească un nou Guvern pentru a evita prelungirea perioadei de instabilitate. Acesta exclude varianta susţinerii unui guvern tehnocrat şi va pune condiţii noului Executiv în privinţa aplicării măsurilor economice.

"România şi nici partidele politice nu-şi pot permite să intre într-o perioadă prelungită de instabilitate. E nevoie de un Guvern. Soluţiile care sunt la dispoziţia preşedintelui mă conduc la două concluzii: fie se face un guvern politic, în jurul celui care a iniţiat moţiunea, PNL. PNL-ul, la rândul lui, are varianta să facă un guvern monocolor sau un guvern de coaliţie mai largă. Noi am spus că nu suntem interesaţi de această variantă. USR nu vrea. Probabil că va trebui să meargă pe o formulă de guvern monocolor. A doua variantă este un guvern de tranziţie, până la alegerile din 2020, pentru că chestiunea cu alegerile anticipate este o poveste de adormit copiii. 90% din parlamentari nu vor să-şi încheie mandatul. S-ar putea forma un guvern de tehnocraţi. Cioloş e pregătit din nou să devină prim-ministru", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri seară, la România Tv.

Tăriceanu va susţine nou guvern dacă va respecta condiţiile ALDE pe plan economic, inclusiv alocarea financiară "consistentă" pentru proiectele mari de infrastructură.

"Suntem dispuşi să susţinem noul guvern în anumite condiţii: dacă nu umblă la cota unică de impozitare, dacă nu se intervine la guvernanţa corporatistă şi nu se revine la numiri politice. Mergem cu condiţia să existe o alocare consistentă pe proiectele mari de infrastructură cu cifre foarte clare. Dacă măsurile care vor încerca să fie adoptate vor afecta mediul economic, îmi pare foarte rău. Eu abia aştept să vedem ce tăiem din Ordonaţa 114 ca să revenim la o normalitate", a afirmat liderul ALDE.

Totodată, liderul senatorilor ALDE îşi doreşte ca Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) să rămână funcţională.

"Înainte de a se înfiinţa Secţia Specială, aceeaşi secţie era bună şi funcţiona în cadrul DNA. A scos judecătorii de sub presiunea sub care au funcţionat. Trebuie să revenim la o normalitate şi aceste abuzuri care s-au întâmplat nu trebuiesc muşamalizate", a conchis Tăriceanu.

Citește și: