131 vizualizări 29 mai 2009

Mezina preşedintelui a participat joi seară la o emisiune a postului Antena 2 la care Victor Ciutacu i-a cerut părerea legată de teme controversate la UE, cum ar fi legalizarea drogurilor uşoare şi sinuciderea asistată. „Am fost la şcoală în America un an. În campusurile din America, aceste droguri uşoare, marijuana, erau legale”, a susţinut, drept răspuns, Elena Băsescu. „Eu nu fumez, nu beau cafea, e ceva atât de delicat să-mi dau eu cu părerea despre aşa ceva... atâta vreme cât nu-mi dau seama ce gust are o ţigară. Dar dacă în unele ţări ca Olanda şi ca America aceste droguri sunt permise, marijuana, pentru că am înţeles că nu dau dependenţă... nu e vorba de ecstasy, care am înţeles că-ţi afectează celulele nervoase, şi de cocaină. Se refereau la marijuana. La iarbă. Probabil că voi fi de acord cu această iniţiativă”, a afirmat ea.

EBa o întoarce ca la Ploieşti şi îşi aduce aminte de Biserică

Aflată în campanie la Ploieşti, fiica preşedintelui s-a răzgândit a doua zi, dându-şi seama că „nu trebuie legalizată marijuana la noi în ţară, indiferent cât de uşor este drogul acesta şi indiferent dacă dă dependenţă sau nu”. „N-aş fi de acord cu absolut niciun fel de drog la noi în ţară.(...)Atâta timp cât este o decizie luată la nivelul Uniunii Europene, poate că aş fi de acord, pentru că trebuie să ne supunem majorităţii. Dar să fie legalizat la noi în ţară şi să pornească din ţara noastră iniţiativa către Uniunea Europeană, în niciun caz, pentru că consider că acest fenomen este foarte periculos şi este incontrolabil”, a susţinut ea. EBa a invocat şi faptul că Biserica este împotriva consumului de droguri.

PD-L este împotriva legalizării drogurilor uşoare

Capul de listă al PD-L, Theodor Stolojan, a refuzat discuţia pe tema legalizării drogurilor uşoare. „Vreţi să vorbim despre secetă şi măsurile pe care le ia Guvernul? Despre programul Prima casă? Atunci, la revedere”, a fost reacţia lui. Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European, ne-a declarat că nu există o poziţie unitară a popularilor pe această temă, fiecare delegaţie naţională votând cum a crezut de cuviinţă. El a precizat că toţi membrii delegaţiei PD-L au votat in ianuarie 2009 împotriva unui raport, raportul Catania, care se referea la drepturile omului, dar punea în discuţie, printre altele, legalizarea drogurilor uşoare, în vreme ce PSD şi PNL au votat pentru. „Elena are părerea ei, noi avem părerea noastră, mai sunt două partide care au aceeaşi părere ca Elena”, a sintetizat el situaţia.

Crin Antonescu trage cu "servciuri" în războiul cu „pipiţele” pline de "succesuri"

Afirmaţiile Elenei Băsescu au fost imediat speculate de preşedintele PNL, Crin Antonescu, convins că România este o ţară care „a făcut vedete din toate pipiţele şi care nu îşi respectă veteranii de război". „Elena Băsescu le promite românilor legalizarea drogurilor, asta le lipseşte românilor. Asta trebuie să facă românii fără serviciuri", a afirmat Antonescu la Târgu Mureş. Numai că liderul PNL, încercând să o atace pe domnişoara Băsescu a făcut aceeaşi eroare gramaticală pe care şi ea a comis-o - folosirea unui plural incorect pentru cuvântul "serviciu". Forma corectă este, potrivit Dex, "servicii".

PNL şi PSD au votat un raport prolegalizare şi acum se dau fecioare

Deşi la Strasbourg au votat pentru raportul Catania, la Bucureşti reprezentanţii PNL şi PSD se declară împotriva legalizării marijuanei şi pretextează că o asemenea dezbatere nu există în PE. Candidata PNL pentru PE, Renate Weber, actual europarlamentar, susţine că, la Bruxelles, nu există nicio dezbatere referitoare la legalizarea drogurilor uşoare. „Nu există în Parlamentul European o dezbatere. Ţările membre au, oricum, poziţii foarte diferite, deci este foarte greu să se ajungă la un punct de vedere. Olanda permite drogurile uşoare, Franţa – sub nicio formă. N-am văzut nimic ca şi legislaţie în sensul acesta”, a spus Renate Weber. Ea a mărturisit, totodată, că nu susţine legalizarea marijuanei şi a celorlalte droguri uşoare: „Personal, nu sunt de acord nici măcar cu drogurile uşoare. Am o poziţie mai rigidă”.

Candidata PSD pentru PE, Rovana Plumb, ne-a declarat că nu a auzit de existenţa vreunei dezbateri în Parlamentul European pe tema legalizării drogurilor uşoare. „Este o dezbatere, însă, la nivelul Uniunii Europene. Pentru PSD nu este o temă de actualitate”, a arătat Rovana Plumb. Personal, aceasta se declară împotriva legalizării drogurilor uşoare: „În situaţia în care, pe bază de documentaţie ştiinţifică, se probează ca aceste droguri să fie utilizate în medicină, voi analiza pe cale de consecinţă. În afara medicinei, însă, sub nicio formă nu sunt de acord”. Colegul său de pe lista de candidaţi pentru PE, Ioan Mircea Paşcu, ne-a declarat că în Parlamentul European se dezbat multe teme, printre care este posibil să se afle şi legalizarea drogurilor uşoare, însă, pentru România aceasta nu reprezintă, în opinia social-democratului, o problemă. „În Parlamentul European se dezbat multe lucruri, nu am în minte însă ceva exact de genul acesta, al legalizării drogurilor uşoare. Pentru România avem alte probleme, mult mai serioase şi mai importante. Din întâlnirile mele cu oamenii nu a rezultat nici cel mai mic gând pe această zonă”, a afirmat Paşcu.

Gigi Becali: „Astea sunt de la Necuratul, nu de la Dumnezeu”

Contactat de Gândul, candidatul PRM Gigi Becali ne-a declarat că nu va putea fi niciodată de acord cu legalizarea marijuanei, din considerente exclusiv de natură religioasă: „Cum pot eu să fiu de acord cu aşa ceva? Astea sunt de la Necuratul, nu de la Dumnezeu. Scrie în Cartea Sfântă de ele? Nu scrie. Noi nu avem voie să modificăm ce se spune în Biblie”. Becali percepe toate aceste liberalisme drept încercări de subminare a creştinismului, care ar deranja anumiţi oameni din Parlamentul European: „E ca picătura chinezească: azi cu marijuana, mâine cu sinuciderea, poimâine cu homosexualii, răspoimâine cu curvele şi până la urmă se erodează la bază creştinismul”.

Patronul stelist îşi păstrează însă optimismul, fiind de părere că ortodoxia românească e mai puternică decât catolicismul şi protestantismul apusean: „Au metode perverse, se adresează tinerilor, că ei sunt cel mai uşor de corupt, dar la noi n-au nicio şansă, că la noi bisericile sunt mai pline de tineri decât de bătrâni. Prin Occident, s-ar putea să reuşească, pentru că acolo trăirea creştină nu e foarte adâncă”. Cu toate acestea, Gigi Becali promite că nu se va duce în PE doar pentru a face figuraţie şi-şi avertizează viitorii colegi că va fi foarte vocal când va veni vorba de apărarea valorilor creştine: „Eu o să-mi spun părerea întotdeauna. N-o să mă oprească nimeni. N-o să fiu eu măscăriciul Parlamentului European. Să nu zică cineva «Lasă-l pe Becali, că, oricum, votează ca noi». Nu, eu, decât să tac din gură, mai bine îmi dau demisia”.

EBa nu îşi mai dă cu părerea despre energie, sfătuită să nu fie penibilă

Dacă pe problema marijuanei fiica preşedinteui a ales să se pronunţe, la tema energiei a ales să renunţe în campanie. Motivaţia - a primit semnale că e puţin penibil să abordeze acest subiect. „În momentul în care am spus că energia e una din cele trei teme, am primit multe semnale. Măi, să vorbeşti despre energie e puţin penibil”, a dezvăluit ea. Aşă că întrebată de proiectul Nabucco, a răspuns simplu: „Nu ştiu să-ţi spun”.
EBa recunoaşte că s-a angajat la Luxten pentru că e fata lu` tata: „Dar nu e ceva normal?”

În schimb, EBa a dat de înţeles destul de clar că şeful statului a fost cel care i-a obţinut slujba la Luxten. Explicaţia - era hărţuită, şi tatăl său trebuia să se asigure că va lucra „într-un climat favorabil”, aşa că a ales firma cu care, edil al Capitalei fiind, Primăria avea contract. „Da, eram fata lui Băsescu şi trebuia şi eu să lucrez undeva. Trebuia şi eu să fac practică undeva. Oriunde m-aş fi angajat, ar fi fost aceeaşi problemă. Voi aţi spus că tatăl meu era primar general, trebuia să mă angajez şi eu într-un climat care-mi era cât de cât favorabil. Era o presiune enormă şi asupra familiei. Trebuia să fiu şi eu într-un colectiv care nu-mi era ostil”, a explicat ea. „Dar nu-i ceva normal?”, a replicat ea, întrebată dacă preşedintele a ajutat-o să se angajeze la Luxten. „Am pornit de la un salariu pe care-l aveau toţi angajaţii de vârsta şi de experienţa mea”, a mai susţinut ea, spunând că după 4 ani a ajuns, ca toţi angajaţii firmei, la 1700 de euro pe lună.

EBa către PD-L: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau, cam aşa sună”

În aceeaşi emisiune, fiica preşedintelui a avut câteva reproşuri de făcut partidului în care a crescut şi intelectualilor. „Într-adevăr a fost un moment de 2 săptămâni în care nu se hotăra nimeni pentru cine să încline. Pentru Elena Băsescu sau pentru Alina Mungiu Pippidi? Normal era să încline pentru Elena Băsescu, pentru că Elena Băsescu era membru al PD-L. Tatăl meu putea, dacă ar fi vrut, să mă impună pe listă, normal, putea să-l sune pe domnul Cârlan şi să-i spună: «Măi băiatule, ce faci?» Tatăl meu nu s-a implicat. Şi a fost o decizie pe care am luat-o singură. A fost un moment în care partidul, probabil şi din cauza faptului că sunt Băsescu, a preferat să nu se bage, a preferat să mă lase pe mine să iau o hotărâre. M-am făcut independentă, pentru că se pare că am devenit o povară pentru partidul în care am crescut”, a povestit ea. Cât despre intelectuali, EBa a decretat: „Un lucru este sigur - nu au caracterul şi dorinţa de a se integra în viaţa unui partid” unde „trebuie să te supui majorităţii, toţi pentru unul, unul pentru toţi”. Totuşi, intelectuală se consideră şi ea: „Eu mă consider şi o intelectuală numai pentru faptul că am terminat o facultate, am făcut un master, o să urmez să fac un doctorat. Înseamnă că sunt şi eu o intelectuală”. Ea s-a declarat convinsă că nu va lua voturi de la PD-L. „Şi dacă există riscul ăsta, PD-L are datoria să se mobilizeze foarte bine”, le-a trasat ea sarcini foştilor colegi, cărora le-a transmis că „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau, cam aşa sună”.

Citeşte şi:

Marijuana, departe de a fi legală în SUA cum crede Elena Băsescu

Europa pedepseşte producerea şi traficul de droguri, nu şi consumul

 

Citește și: