Cristian ANDREI
3199 vizualizări 6 iun 2012

Îmbrăcat la patru ace, cu pantofi din piele de crocodil, plus o bijuterie orologică de câteva zeci de mii de euro la mână, Marian Vanghelie a demonstrat că este un veritabil om-spectacol.

"Tu de unde eşti?", te ia tare de la intrare o ceafă groasă. Este străjerul pungilor pe care scrie cu roşu Vanghelie. Din Sala Polivalentă răzbate, pe lângă zgomotul infernal, o căldură înăbuşitoare. Organizatorii se ţin la uşi ca să nu plece cei din sală.

Peste 5.000 de suflete scandează din toţi rărunchii numele favoritului: "Van-ghe-li-e, Van-ghe-li-e!". Steaguri albe cu sigla USL amplifică dinamismul, iar băieţii-portavoci lucrează şi ei de zor. Organizarea sălii este o specialitate a casei. Marian Vanghelie ştie cum să arate o sală în care, orice ai spune, vorbele tale să pară cele ale unui învingător.

În primul rând, surâzătoare este iubita lui Marian Vanghelie, Oana Niculescu Mizil. Lângă ea, Radu Dumitru - fost şef al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane. De pe pereţi zâmbesc personajele unor reclame internaţionale, semn că oamenii din sector sunt fericiţi.

"Am 39.720 de bunici şi 36.800 de copii de susţinut. Casa mea este Sectorul 5, voi sunteţi familia mea", se aude din difuzoare mesajul candidatului la primăria Sectorului 5.

Vanghelie face spectacol nu doar la capitolul regie, ci şi la proba de costume. Încălţămintea specială din piele de crocodil, vopsită special în roşu, trezeşte invidia doamnelor elegante din primul rând. La asemenea vestimentaţie nu putea lipsi o bijuterie orologică - Frank Muller Master Banker Moon Phase. Evident şi ea tot cu piele de crocodil.

Pe scenă Vanghelie se simte ca peştele în apă. Iar sintagma nu are nicio legătură cu stropii care îi curg abundent de pe faţă, inundând cravata şi costumul. Primarul vorbeşte despre realizările sale, dar mai ales despre viitorul "familiei sale". Reabilitare termică, asfaltarea străzilor, dar mai ales o viziune urbanistică.

O dă şi în plan politic "pe persoană fizică". Loveşte fără milă în Traian Băsecu şi Elena Udrea, apoi trece rapid prin toţi primarii de sector ai PDL şi UNPR. "Să dăm cu ei de pământ", este mesajul războinicului din Ferentari. Nu uită că s-a certat de-a lungul timpului cu Ion Iliescu, Mircea Geoană, Adrian Năstase şi, mai nou, cu Victor Ponta. Încălzit peste măsură de energia sălii, Vanghelie jură că nu mai mănâncă şi doarme doi ani de acum încolo.

Sceneta devine memorabilă după replica liberalului Eugen Nicolăescu: "peste cincizeci de ani o stradă din Sectorul 5 va purta numele lui Marian Vanghelie". Încălzit peste măsură, primarul încheie spectacolul cu o baie de mulţime.

Citește și: