Cristian ANDREI
13717 vizualizări 8 iun 2011

Reorganizarea administrativă a ţării va avea consecinţe directe şi asupra cetăţenilor, care vor trebui să plătească schimbarea actelor de identitate. Printre documentele care vor trebui reînnoite se numără: cartea de identitate, permisul de conducere şi actele de cadastru.

Opoziţia a venit azi cu o estimare în bani a costurilor pe care le presupun aceste schimbări. "La USL am încercat să vedem care sunt costurile pentru populaţie ale reformei administrative. Calculele noastră arată că, la preţurile actuale, fiecare cetăţean va trebui să plătească între 600 şi 700 de lei", a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta.

La o populaţie de 22 milioane de locuitori, conform calculelor USL, se poate ajunge la o factură de 3,5 miliarde de euro - costuri totale pentru populaţie după apariţia regiunilor.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat pentru gândul că este posibil ca aceste costuri să fie mai mari. "Distanţa dintre locuitorii unei regiuni şi municipiul reşedinţa de regiune va creşte considerabil. În loc să meargă până la Alexandria, un locuitor din Videle poate fi nevoit să meargă până la Călăraşi, dacă acolo va fi stabilită reşedinţa regiunii. Exemplul poate fi multiplicat în toată ţara. În loc ca administraţia să fie mai aproape de cetăţean, ea se îndepărtează. Aceasta va genera costuri în plus pentru fiecare locuitor", a precizat Dragnea.

Subiectul reorganizării administrative se află pe masa Guvernului, şedinţă la care participă şi Traian Băsescu. Preşedintele a cerut Executivului să analizeze reorganizarea administrativă în opt judeţe, deoarece actualul sistem este ineficient şi generează corupţie.

Citește și: