Diana Grigore
316 vizualizări 20 mai 2019

Prevederile sesizate la CCR de către PNL făceau referire la delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor către unul dintre vicepreşedinţi.

„Art. 35. – (1) Vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile stabilite de Biroul permanent sau încredinţate de preşedintele Camerei Deputaţilor. (2) Vicepreşedinţii conduc activitatea Biroului permanent şi a plenului Camerei Deputaţilor, la solicitarea preşedintelui sau, în absenţa acestuia, prin decizie a preşedintelui Camerei Deputaţilor. (3) În perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor se exercită de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de preşedintele Camerei Deputaţilor”, arată Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Florin Iordache a sesizat, la sfârşitul lunii martie, Curtea Constituţională asupra unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), pe Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sanctionarea faptelor de corupţie, pe tema completelor specializate.

Luni, CCR a decis amânarea pentru 5 iunie sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecţie făcută de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache.

Citește și: