Gandul.info
Cătălina Mănoiu
1949 vizualizări 18 mar 2018

„Eu dacă aş fi preşedinte nu aş revoca-o din cauza urletului public, în primul rând. Când vezi (...) toţi propagandiştii, cei care au fost dintotdeauna împotriva Justiţiei ţipând <<Să plece Kovesi>>”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, la RTV.

Traian Băsescu a afirmat că ar lăsa-o pe Laura Codruţa Kovesi să îşi termine mandatul, dar ar „obliga-o” să „cearnă gunoiul pe care îl are în DNA”.

„Eu dacă aş fi preşedinte nu aş revoca-o acum, aş lăsa-o să-şi ducă mandatul, dar aş obliga-o să treacă la o cernere a gunoiului pe care îl are în DNA, pentru că măcar atât poate să facă până la anul când i se termină mandatul. Să cearnă de <<Neguleşti>>. Vă spun în mod cert că nu numai secţia Ploieşti este una care falsifică dosare. Are şi scriitori de editoriale în DNA central, Bulancea fiind un mare scriitor de editoriale şi pe urmă, când se duce la instanţa la care trebuie să ajungă, Bulancea obţine condamnări fără probe, dar pe editoriale bine scrise. Are <<Neguleşti>> şi pe la Braşov, are şi pe la Bihor, are şi pe Cluj. (...) Convingerea mea este că doaman Kovesi le vede, dar nu vrea să le recunoască. Ea trebuie adusă de preşedinte într-o discuţie la stadiul la care trebuie să spună: <<Fată dragă, ai probleme în instituţie, apucă-te şi fă curăţenie. Fă un sistem de testare. Fă ceva!>>”, a afirmat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a spus că este convins că Iohannis vede probleme din DNA.

Întrebat dacă crede că Iohannis o va revoca pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, Băsescu a răspuns: „Eu cred că nu o s-o revoce”.

Citește și: