Cristian ANDREI
6066 vizualizări 3 aug 2011

Liderii USL susţin că, în urma datelor primite din teritoriu, candidaţii Uniunii au şanse să câştige jumătate dintre Consiliile Judeţene care sunt conduse în acest moment de PDL.

Sondajele realizate de USL în fiecare judeţ dau speranţe liderilor Uniunii că vor reduce la jumătate numărul de Consilii Judeţene controlate de PDL. Pentru PSD, sondajele au fost făcute de CSCI şi Avangarde, pentru PNL de cei de la Gallup şi Agenţia de Rating Politic, iar pentru PC de CCSB. În medie, preţul pentru fiecare sondaj, realizat pe un eşantion de 1.200 de persoane, a fost de 8.000 de euro.

La Bistriţa Năsăud, purtătorul de cuvânt al PSD este creditat cu cele mai mari şanse pentru a deveni viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean. "Sunt pe primul loc, înaintea actualului preşedinte de CJ de la PDL, Rusu Liviu-Mihai. În sondaje am 52%", a precizat pentru gândul Radu Moldovan.

În judeţul lui Gheorghe Flutur, Uniunea Social Liberală l-a desemnat drept candidat pentru CJ pe social-democratul Cătălin Nechifor. Conform pesediştilor, acesta se află la un singur procent în spatele democrat-liberalului în cursa pentru şefia judeţului Suceava. "Flutur are 37%, Nechifor, candidat USL, are 36%", au subliniat sursele citate.

Senatorul PSD, Adrian Ţuţuianu, este sigur că va câştiga funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. "Sondajele de opinie arată că am 62% intenţie de vot, în timp ce actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Popescu, are 27-28%", a declarat pentru gândul Ţuţuianu. Acesta a adăugat că el va fi candidatul USL pentru CJ Dâmboviţa.

Un alt judeţ în care cei din USL susţin că vor câştiga este Botoşani. "În sondajul de opinie pentru CJ au fost măsuraţi Gheorghe Marcu (PSD) şi Florin Ţurcanu (PNL). Ambii au cu 25% peste posibilii candidaţi de la PDL: prefectul Cristian Roman sau Mihai Ţâbuleac, actualul preşedinte CJ. Conducerea USL va decide care va fi candidatul", au subliniat surse din Uniune.

Şi la Maramureş candidatul PSD este cotat cu şanse mari pentru a-l detrona pe democrat-liberalul Mircea Man. "De la USL au intrat în sondaj pentru CJ pesedistul Matei Călin şi liberalul Teodor Ardeleanu. Călin a ieşit pe primul loc, devansându-l şi pe Man", au declarat pentru gândul surse din USL.

Lângă Bucureşti, la Ilfov, bătălia se va da între Marian Petrache (PNL) şi Robert Negoiţă (PSD). Chiar dacă Negoiţă stă mai bine în sondajele de opinie, Petrache vrea să candideze pentru funcţia de preşedinte al CJ. Decizia finală urmează să fie luată la centru de Crin Antonescu şi Victor Ponta. Conform sondajului, Negoiţă are o intenţie de vot de 50%, în timp ce Petrache ar fi votat de 38%. Ambii l-ar învinge însă pe preşedintele CJ, Cristache Rădulescu (PDL).

Liderii USL susţin că propunerile lor pentru CJ Arad stau mai bine în sondaje decât democrat-liberalul Ioţcu Nicolae, şeful Consiliului Judeţean. "De la PNL a intrat în sondaj Cristina Ioan şi Dorel Căprar de la PSD. Ambii au în jur de 39% în sondaje, în timp ce Ioţcu are 32%", au afirmat pentru gândul lideri din Uniune.

Cu şansa a doua

Candidaţii USL intră cu şansa a doua în judeţele Sibiu, Timiş, Alba, Mureş, Cluj, Caraş-Severin, Neamţ şi Mehedinţi. La Sibiu a fost desemnat candidat social-democratul Ioan Cindrea, el încercând să-l devanseze pe Martin Bottesch (FDGR) - şeful CJ.

În judeţul Mureş cele mai mari şanse pentru a ajunge candidatul USL le are deputatul PNL Ciprian Dobre. Conform sondajelor realizate în plan local acesta se află la egalitate 37% cu preşedintele CJ (UDMR).

Judeţul lui Emil Boc are şanse mici să fie cucerit de cei de la USL. În lupta pentru şefia CJ Cluj, liberalul Horia Uioreanu are o intenţie de vot de 30%, în timp ce democrat-liberalul Alin Tişe conduce cu 42%. În luptă poate fi aruncat din partea PC şi Mircia Giurgiu care este cotat cu 22%.

Un alt conservator care are şanse să candideze pentru preşedinţia unui Consiliu Judeţean este Maria Grappini - judeţul Timiş. Cu toate acestea, sondajele indică faptul că va pierde în faţa actualului preşedinte de CJ, Constantin Ostaficiuc (PDL).

La Alba, în sondajul USL pentru CJ au intrat Ioan Florea de la PSD şi fostul ministru Teodor Atanasiu (PNL). Liberalul are prima şansă să candideze pentru şefia Consiliului Judeţean, dar se află pe locul doi după Dumitrel Ion (PDL).

Un alt fief democrat-liberal la care aspiră cei din USL este Neamţ. Favorit să candideze este pesedistul Alin Antochi, dar lupta în judeţ poate fi decisă şi de independenţii Culiţă Tărâţă şi Ioan Muntean.

Supremaţia preşedintelui CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, este contestată de Ioan Popa (PNL) şi Ion Mocioalcă (PSD). "Conform sondajului din judeţ PDL are o intenţie de vot de 30%, PNL 26%, PSD 23%, PP - 6%, PRM - 4% şi UNPR 2%. USL are o cotă de 49%. Este posibil ca Sorin Frunzăverde să nu mai candideze pentru CJ. De asemenea, este posibil să candideze Mihai Stepenescu, actualul primar al Reşiţei, pentru CJ din partea PSD", au declarat pentru gândul cei din conducerea USL.

În judeţul Mehedinţi, cei din USL îşi leagă speranţele de social-democratul Adrian Duicu. Acesta se află pe locul doi în sondajele de opinie după şeful CJ, Marius Bălu - PDL.

Ponta promite victoria

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru gândul că USL are probleme în a găsi candidaţi câştigători în anumite municipii reşedinţă de judeţ - Braşov, Cluj, Arad, dar în restul ţării propunerile Uniunii au şanse reale pentru a câştiga şefia Consiliilor Judeţene şi a primăriilor municipiu reşedinţă de judeţ.

Citește și: