Sorina Ionaşc
1196 vizualizări 7 nov 2013

Mai bine de zece ore a durat şedinţa, miercuri, comisiei speciale pentru Roşia Montană, timp în care social-democraţii şi liberalii şi-au pus la încercare nervii reciproc, aşteptând ca una dintre tabere să părăsească lucrările. În final, nicio decizie din lipsă de cvorum, negociată pe holurile parlamentului de pesedişti cu pepedediştii.

Deşi la un moment dat din partea PSD rămăsese doar preşedintele comisiei, Darius Vâlcov, la scurt timp şi-au făcut apariţia şi Gabriela Firea şi Florin Iordache, în sală fiind prezenţi cinci liberali, doi udemerişti, un reprezentant al minorităţilor şi doi parlamentari PPDD, adică în total 13 membri.

Cu toate acestea, înainte ca şedinţa să fie suspendată lipsă de cvorum, senatoarea Firea a putut fi văzută pe holul Parlamentului stând de vorbă cu cei doi pepededişti. Mai mult, din filmuleţul de mai jos se poate observa cum pesedista îi arată ceva scris pe telefonul ei senatorului PPDD Constantin Popa, în timp ce Deputatul Tudor Ciuhodaru a răspuns la telefon.

 

Deşi erau prezenţi în Parlament, într-un birou separat de sala şedinţei, cei patru, Ciuhodaru, Iordache, Firea şi Popa nu au existat pe lista de prezenţă, motiv pentru care cvorumul nu a fost întrunit (nouă membri), iar şedinţa a fost suspendată.

"Nu am dispărut nicăieri, am ieşit pe hol cu domnul doctor (Tudor Ciuhodaru - n.r.) să ne consultăm. Am stat, am discutat. Până ne-am consultat, ne-am trezit cu sala goală. PNL poate să ne acuze de orice, dar PNL, la urma urmei, face parte din USL. Noi n-avem cum să trădăm, noi suntem în opoziţie, nu avem o alianţă cu PNL.", a răspuns senatorul Popa.

În primă fază, pepededistul el a recunoscut că a avut o discuţie cu Gabriela Firea, dar a precizat că nu a văzut nimic pe telefonul acesteia. "Pot să cred că colegii ne-au întins o mică capcană. Putem să ne-o asumăm şi pe asta până la urmă", a mai spus senatorul PPDD

În finalul declaraţiei, el a negat că ar fi avut vreo discuţie cu Gabriela Firea.

Lucrările comisiei vor fi reluate joi dimineaţa, de la ora 10.00.

Citește și: