Sorina Ionaşc
3249 vizualizări 16 oct 2013

Şedinţa comisiei speciale pentru Roşia Montană, ţinută la secret cu explicaţia că se va discuta pe marginea licenţei originale, s-a încheiat fără rezultat. Nu s-a discutat despre acea licenţă, ci doar s-a început depunerea de amendamente, majoritatea membrilor comisiei fiind împotriva proiectului  trimis de Guvern.

"Majoritatea colegilor mei, indiferent că sunt de la PSD sau PNL, au fost împotriva formei actuale a proiectului de lege. De aceea vor fi foarte multe amendamente, legea nu va rămâne aşa", a declarat Darius Vâlcov, preşedintele comisiei.

Un aspect important dezbătut în cadrul şedinţei secrete a fost lista persoanelor publice care au fost în delegaţii plătite de RMGC, trimisă chiar de companie. Cu toate acestea, nici lista nu este publică, pentru că "a venit cu titlu Secret de Serviciu".

"Lista a fost pusă la dispoziţia tuturor membrilor comisiei care au consultat-o. A venit într-un document de la RMGC pe care scria secret de serviciu şi suntem obligaţi prin lege să nu divulgăm date. Nu ştiu dacă este secret de serviciu sau nu, dar aşa scria. Avem acces la ele, dar nu le putem divulga. Pentru ştiinţa dumneavoastră, nu vă pot spune ce este în listă, dar vă pot spune ce nu este. Nu am găsit niciun parlamentar sau membru al guvernului care să fi făcut aceste deplasări în diferite ţări, nici politicieni. Lista conţine foarte multe nume din mass media", a precizat Vâlcov.
 

Citește și: