Florin Zafiu
545 vizualizări 25 iul 2019

„Doamna Carmen Dan - nu m-am întâlnit cu dumneaei din cauza unor probleme de sănătate. Eu, ieri (miercuri, n.r.) ştiţi foarte bine, am ajuns în jur de 3.30 aici. Dumneaei era deja la doctor. Îmi pare rău că nu am putut să îi dau un buchet de flori personal. Îi mulţumesc foarte mult pentru activitatea care a depus o aici şi vreau să spun că pentru o doamna senator, ministerul asta nu a fost o jucărie”, a spus noul ministru de Interne, Nicolae Moga.

Moga a mai subliniat că nu cunoaşte, momentan, moştenirea pe care o lasă Carmen Dan, însă va face un inventar.

Nicolae Moga, cel care a depus miercuri jurământul în funcţia de ministru al Afacerilor Interne, este senator PSD de Constanţa, aflat la al treilea mandat şi vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului României. Între 1996-2000, a fost preşedintele televiziunii Neptun Constanţa.

Acesta a fost numit după ce Carmen Dan şi-a dat demisia.

Citește și: