Gandul.info
Cristina ANDREI
1186 vizualizări 23 feb 2018

„Nu am discutat despre acest lucru şi nici nu am intenţia să discut. Am spus de fiecare dată că justiţia trebuie să fie liberă, să fie independentă, nu trebuie nimeni să interfereze cu actul de justiţie. Am ascultat odată cu dumneavoastră ceea ce a fost la televizor, am văzut ce se află în raport. (...) Cred că în ţara aceasta avem o Constituţie, avem legi şi fiecare trebuie să acţioneze în acest mod. Nu contează dacă eu susţin sau nu un punct de vedere. Conteaază că ceea ce a scris ministrul Justiţiei în acel raport, dacă este adevărat, înseamnă că toate lucrurile acestea sunt îngrijorătoare şi trebuie luată o decizie. Cum, nu mă întrebaţi, nu depinde de mine", a răspuns Viorica Dăncilă întrebărilor adresate de jurnalişti. 

Referitor la o eventuală discuţie cu Iohannis, premierul a precizat că nu a solicitat aşa ceva, dar că, dacă şeful statului îşi va dori, ea va fi cu siguranţă de acord: „Nu am solicitat eu (n.r. o discuţie cu Klaus Iohannis), dacă domnul preşedinte solicită să aibă o discuţie cu mine, bineînţeles că voi spune 'da', pentru că vreau echilibru, vreau o colaborare bună între Guvern, Parlament". 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, joi seară,  declanşarea procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA, reţinând în sarcina acesteia 20 de „acte şi fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menţionat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, falsurile din dosare, lipsa unei reacţii adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploieşti, precum şi afectarea imaginii României prin dezinformarea forurilor europene.

Procedura de revocare presupune un aviz consultativ din partea Secţiei pentru Procurori a CSM, decizia finală urmând a fi luată de preşedintele României. Klaus Iohannis a anunţat săptămâna trecută că nu are motive pentru înlăturarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, însă aşteaptă raportul lui Tudorel Toader.

De cealaltă parte, preşedintele Klaus Iohannis susţine că ministrul Justiţiei nu a prezentat motive temeinice pentru revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. De la Bruxelles, şeful statului i-a transmis lui Tudorel Toader că revocarea este o chestiune de „oportunitate politică” pe care preşedintele o decide. „O susţin pe doamna Kovesi”, a mai spus el.

„Este o procedură care va mai dura. M-am exprimat instituţional, dar asta e părerea mea. Nu am văzut raportul, nu l-a văzut nimeni. Prestaţia pe care a avut-o, sincer, nu mi-a plăcut. Ce ne-a prezentat a fost total lipsit de claritate şi temeinicie. Nu au fost motive temeinice pentru a propune revocarea (...) Mult-promisul raport nu a apărut pe site sau la Administraţia Prezidenţială. Când îl avem, probabil încercăm să îl desluşim”, a spus Iohannis.

Şeful statului a precizat că nu a discutat cu Tudorel Toader despre revocarea Laurei Codruţa Kovesi, având doar o discuţie de principiu în urmă cu câteva zile. 

Citește și: