Clarice DINU
12810 vizualizări 12 sep 2011

Preşedintele Traian Băsescu va face marţi o vizită de lucru de o zi în Statele Unite, o întâlnire cu Barack Obama nefiind până în acest moment confirmată oficial nici de Palatul Cotroceni, nici de Casa Albă. În briefingul susţinut la Washington, secretarul de presă al preşedintelui american a prezentat agenda acestuia nefăcând nicio referire la vizita şefului statului român. Nici presa americană nu menţionează vreo întâlnire a celor doi şefi de stat. Publicaţia "The Hill" menţionează doar o întâlnire cu vicepreşedintele Joe Biden.

Ţinută în mare secret până în ultimul moment, vizita-fulger a lui Băsescu în Statele Unite a fost pregătită intens de Cotroceni via MAE-MApN-SRI. "Este cea mai importantă întâlnire şi vizită în Statele Unite. Se vor semna documente privind scutul antirachetă, dar şi altele de importanţă pentru securitatea în sud-estul Europei şi orientul apropiat. În organizarea vizitei s-au implicat, în primul rând, Palatul Cotroceni, dar şi Ministerul Apărării şi George Maior (şeful SRI - n.r.)", au declarat, pentru gândul, surse politice.

De la instalarea în fruntea Serviciului Român de Informaţii, George Maior a avut contacte puternice la nivel înalt cu oficialii americani. Parteneriatul strategic Bucureşti-Washington a fost pe agenda a nu mai puţin de trei vizite, ultima în iunie anul acesta, pe care directorul SRI le-a făcut în Statele unite, de fiecare dată având întâlniri cu şefii CIA şi FBI. De asemenea, de la instalarea sa în funcţie, oficialii CIA şi FBI au efectuat vizite de lucru în România.

În paralel cu lobby-ul făcut de Maior, terenul a fost pregătit de Externe şi de Apărare. Vizita în SUA, din 27 iunie, a şefului SRI, a fost precedată alte două, una a delegaţiei interministeriale MAE-MApN, condusă de secretarul de stat Bogdan Aurescu, între 3 şi 6 iunie, iar cea de-a doua a secretarului de stat Doru Costea, la începutul lui mai.

Protocol redus

Vizita pe care o face preşedintele Traian Băsescu o efectuează în SUA este o vizită de lucru, aceasta fiind cea mai neînsemnată din punct de vedere al clasificărilor diplomatice. Spre deosebire de vizitele de stat sau de cele oficiale, vizitele de lucru sunt foarte scurte şi presupun un protocol redus. În aceste cazuri, şeful statului nu este asteptat la aeroport de omologul său şi nu are o primire cu onoruri la reşedinţa acestuia, iar programul se axează pe convorbiri bilaterale

Pe scară diplomatică, vizitele de stat sunt cele mai importante, iar oaspeţii beneficiază de cele mai inalte onoruri. La sosire, sunt întâmpinaţi de şeful statului gazdă sau de un reprezentant al acestuia, se intonează imnurile şi se trece în revistă garda de onoare. La primire participă responsabili ai administraţiei şi ambasadorii. În unele ţări, primirile în cadrul vizitelor de stat se desfăşoară la palatul prezidenţial. Este cazul ultimei vizite făcute în Statele Unite de preşedintele Chinei Hu Jintao a cărui primire oficială a fost făcută la Casa Albă, cu toate onorurile. De asemenea, vizitele oficiale presupun, pe lângă convorbiri, organizarea unor dineuri oficiale. De asemenea, oaspeţii pot susţine discursuri în parlament şi avea întâlniri cu reprezentanţii guvernului.

Până acum niciun preşedinte român nu a efectuat o vizită de stat în SUA. După 1989, foştii preşedinţi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, dar şi cel în funcţie, Traian Băsescu, au avut doar vizite oficiale în Statele Unite.

Întâlniri la nivel înalt, înainte şi după 1989

Dincolo de întâlnirile de după 1989, istoria întâlnirilor bilaterale la nivel de şef de stat are câteva momente demne de consemnat şi în vremea regimului condus de Nicolae Ceauşescu. Printre acestea, figurează vizita lui Nixon în România. Astfel, Nixon sosea la Bucureşti, la 3 august 1969. Împreună cu secretarul de stat Henry Kissinger s-au întâlnit atunci cu Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer. Potrivit unei stenograme a şedinţei CC al PCR de după întâlnire, Ceauşescu îl descrisese pe Nixon drept un tip modest, de "origine proletară bună", fost zarzavagiu cu care a putut discuta deschis despre orice. Documente desecretizate ale Departamentului de Stat referitoare la această întâlnire arătau că Nicolae Ceauşescu era interesat de politica americană în Vietnam, că a încercat să susţină China în mai multe aspecte şi că se gândea că URSS nu va mai rezista foarte mult timp.
Şi Nicolae Ceauşescu s-a dus în Statele Unite, întâlnindu-se la 12 aprilie 1978, la Casa Albă, cu Jimmy Carter.

După Revoluţie întâlnirile bilaterale la nivel înalt s-au desfăşurat într-un cadru adaptat noilor realităţi:

11 iulie 1997 - În mandatul lui Emil Constantinescu, are loc vizita la Bucureşti a preşedintelui SUA, Bill Clinton, ocazie cu care a fost lansat parteneriatul strategic bilateral, cadru aextins de colaborare vizând consolidarea relaţiilor bilaterale şi susţinerea procesului de reformă şi a demersurilor de integrare euro-atlantică. Vizita a venit imediat după summit-ul NATO de la Madrid, în care România nu fusese invitată să se alăture official Alianţei Nord Atllantice, ceea ce i-a făcut pe mulţi comentatori să cataloghgeze evenimentul drept o vizită de consolare.

15 iulie 1998 - Începe vizita oficială a preşedintelui Emil Constantinescu în Statele Unite. Este primit la Casa Albă de Bill Clinton şi susţine un discurs în faţa camerelor reunite ale SUA.

29 octombrie - 3 noiembrie 2001 - are loc vizita în SUA a premierului Adrian Năstase, care a avut o întrevedere, neprogramată anterior, cu preşedintele George W. Bush.

23 noiembrie 2002 - Are loc vizita la Bucureşti a preşedintelui SUA, George W. Bush. Preşedintele american , însoţit de şeful statului de la acel moment, Ion Iliescu, s-a dus în Piaţa Revoluţiei unde a fost aşteptat de mii de persoane, care l-au ovaţionat. Atunci a avut loc "momentul curcubeului". Un curcubeu a apărut pe cerul Capitalei, moment care l-a impresionat pe preşedintele american. Acesta a rememorat ulterior de mai multe ori în discursurile sale "momentul curcubeului".
Preşedintele SUA George W. Bush şi-a început discursul adresând României invitaţia de a adera la NATO. "Cu mîndrie vă invităm să aderaţi la NATO, această măreaţă alianţă a libertăţii. (...) Urăm bun venit României în NATO", a spus el în Piaţa Revoluţiei, pavoazată cu pancarte şi afişe dintre care una, care acoperea aproape jumătate din clădirea fostului Senat, avea mesajul: "Only freedom can make such miracles" (Numai libertatea poate face asemenea miracole).

26 - 29 octombrie 2003 - are loc vizita oficială la Washington a preşedintelui Ion Iliescu. Şeful statului a avut întâlniri cu preşedintele George W. Bush, cu Secretarul de Stat Colin Powell, cu secretarul Apărării Donald Rumsfeld. Pentagonul a făcut, însă, în timpul vizitei şefului statului român, o confuzie de proporţii, plasând steagul Rusiei în dreptul preşedintelui Ion Iliescu, la dejunul de lucru cu secretarul Apărării, Donald Rumsfeld.

18 - 21 iulie 2004 - Are loc vizita în SUA a premierului Adrian Năstase. Programul componentei bilaterale a inclus întâlniri cu preşedintele George W. Bush, secretarul de stat Colin Powell, secretarul apărării Donald Rumsfeld, secretarul energiei Spencer Abraham, membri ai Senatului SUA. Năstase şi Bush au discutat timp de aproape patruzeci de minute, în Biroul oval de la Casa Albă, principalele subiecte de interes în relaţia România-SUA. Pe agendă s-au aflat situaţia din Irak şi Afganistan, relaţiile bilaterale, alegerile din România şi SUA şi problema adopţiilor internaţionale. De asemenea, a fost discutată amplasarea bazelor militare SUA în România. Năstase a spus, la Casa Albă, că i-a oferit lui George W. Bush, "o locaţie de cinci stele" pentru bazele americane.

8 - 10 martie 2005 - Are loc vizita oficială în SUA a preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele a avut întrevederi cu omologul George W. Bush, cu secretarul apărării, Donald Rumsfeld, cu directorul general al FMI Rodrigo Rato, cu preşedintele Băncii Mondiale James Wolfensohn, cu congresmani republicani şi democraţi.
Preşedintele Traian Băsescu a discutat, atunci, cu omologul de la Casa Albă timp de o oră şi jumătate, la final cei doi şefi de stat susţinând o conferinţă de presă în Biroul Oval.

26 - 28 iulie 2006 - Are loc vizita oficială a preşedintelui Traian Băsescu, la Washington. El a avut întâlniri cu: George W. Bush şi cu Donald Rumsfeld, secretarul apărării.

2 - 4 aprilie 2008 - Are loc vizita oficială în România a preşedintelui SUA, George W. Bush, în marja Summit-ului NATO. Programul a inclus întrevederi bilaterale cu preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu. Cei doi preşedinţi s-au întâlnit la Neptun, unde au susţinut o conferinţă de presă pe malul mării.

21 - 22 octombrie 2009 - Are loc vizita oficială în România a vicepreşedintelui SUA, Joseph Biden. Programul a inclus întrevederi bilaterale cu preşedintele Traian Băsescu, prim-ministrul Emil Boc şi cu liderii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi Crin Antonescu. (Miruna Badea, miruna.badea@mediafax.ro)

COMENTEAZĂ ACEST ARTICOL ŞI PE PAGINA FACEBOOK GÂNDUL

Citește și: