Clarice DINU
Emma Toader
7404 vizualizări 14 nov 2011

Coaliţia a decis în această dimineaţă comasarea alegerilor locale şi parlamentare şi reducerea numărului de parlamentari. Pentru a avea susţinerea UDMR, PDL a acceptat varianta de compensare în sensul în care o două treimi dintre parlamentari vor fi aleşi în mod direct, iar o treime vor proveni de pe listă. De asemenea, democrat-liberalii au renunţat la parlamentul unicameral, însă au convenit asupra unei reduceri a numărului de senatori şi deputaţi.

Astfel, în negocierea cu UDMR s-a decis ca din Camera Deputaţilor să facă parte 300 de aleşi, iar din Senat, în jur de 89-91, câte doi pentru fiecare judeţ şi fiecare sector al capitalei.

Cât priveşte concretizarea acestui plan, democrat-liberalii luau în calcul chiar asumarea răspunderii guvernului pe modificarea legii electorale, însă acest lucru nu s-a discutat în şedinţa Coaliţii din această dimineaţă. Liderii UDMR nu au exclus însă această variantă.

"Importantă nu este procedura prin care va fi adoptată această lege, ci înţelegerea pe care să ne bazăm pentru a avea o lege electorală corespunzătoare, într-o corelaţie cu votul cetăţenilor", a declarat, pentru gândul, senatorul UDMR Verestoy Attila, vorbind despre un număr de 388 de parlamentari, 300 pentru Cameră şi 88 pentru Senat. El a precizat că aproximativ o treime dintre mandate, 35%, vor proveni de pe o listă de compensare "pe baza voturilor obţinute". "De exemplu, e posibil ca un candidat să se situeze pe locul doi sau trei, dar el să fie eligibil pe lista partidului", a mai spus Verestoy.

La rândul său, liderul deputaţilor UDMR Mate Andras Levente, a precizat, pentru gândul, că intenţia de asumare a pachetului electoral nu s-a discutat în şedinţa Coaliţiei, însă democrat-liberalii şi udemeriştii au decis ca numărul de parlamentari să fie redus cu aproape 20%. Astfel, Camera Deputaţilor va avea 300 de membri, iar Senatul în jur de 89-91, câte doi pentru fiecare judeţ plus sectoarele Bucureştiului, a spus Mate.

Boc: Când vom avea proiecte într-o formă concretă

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că în coaliţie s-au făcut progrese importante pe tema comasării alegerilor şi a reducerii numărului de parlamentari şi a evitat să precizeze dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe aceste subiecte.

Premierul Boc a fost întrebat, după şedinţa coaliţiei, dacă îşi va asuma răspunderea pe comasarea alegerilor şi reducerea numărului de parlamentari.

"Pot doar să spun un lucru: astăzi am făcut progrese importante pe două teme - comasarea alegerilor şi reducerea numărului de parlamentari. Când vom avea proiecte într-o formă concretă, vom discuta mai multe detalii", a spus Boc.

Citește și: