Mihaela Gidei
825 vizualizări 14 ian 2019

Preşedintele completului 1 de 5 judecători de la instanţa supremă, Iulian Dragomir, a decis, luni, să fie suspendate toate procesele şi să fie sesizate Secţiile Unite de la ÎCCJ, după ce CSM a decis, anul trecut, ca toate dosarele repartizate în decembrie 2018 să rămână la aceleaşi completuri şi în 2019. Completul de 5 judecă dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt inculpaţi Victor Ponta şi Dan Şova, dosarul Asesoft al lui Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu, dosarul lui Viorel Hrebenciuc.

„C5, văzând dispoziţiile hotărârii CSM prin care s-a stabilit ca toate dosarele repartizate în 13 dec să rămână la Completurile trase la sorţi in decembrie anul trecut, având în vedere jurisprudenţa, care arată că dosarele rămân doar la Completurile care au început administrarea probelor. Punem în discuţie sesizarea Secţiilor Unite în vederea schimbării jurisprudenţei. Stabilim sesizarea Secţiei penale pentru a spune un punct de vedere, pune în discuţie suspendarea proceselor”, a spus preşedintele completului de 5 judecători, Iulian Dragomir.

Toate aceste procese au fost amânate pentru 4 februarie.

Potrivit Legii 304/2004, instanţa supremă se constituie în Secţii Unite pentru soluţionarea, în condiţiile legii, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau pentru sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au tras la sorţi, pe 3 ianuarie, pentru anul 2019, noii judecători din completurile de 5 în materie civilă şi penală. Vor funcţiona şase completuri în total, spre deosebire de patru, câte erau până acum.

Noilor completuri desemnate prin tragerea la sorţi din ianuarie 2019 nu le-au fost repartizate dosare precum cel al lui Liviu Dragnea, Sebastian Ghiţă, Toni Greblă sau Călin Popescu Tăriceanu, cauze repartizate deja prin tragerea la sorţi din decembie anul trecut. Judecătorii CSM au stabilit la finele anului 2018, ca toate dosarele repartizate la completurile de 5 judecători de la ÎCCJ, în 13 decembrie, să fie judecate în 2019 de aceiaşi judecători, fără a fi organizată o tragere la sorţi şi în privinţa lor.

Udrea a fost eliberată

 "Abia am ajuns acasă. A fost o experienţă foarte grea de data aceasta,” a povestit Elena Udrea la Antena 3, după ce a fost eliberată în decembrie 2018. ”Spun de data aceasta, pentru că o compar cu cea din 2015, când am fost arestată preventiv în România. A fost mult mai greu decât atunci pentru că acum există un copil, există Eva şi despărţirea de ea a fost foarte greu de suportat. Am găsit-o mult mai mare decât am lăsat-o. Am lăsat-o la 13 zile, când m-au ridicat de pe stradă şi am găsit-o acum mult mai mare. Cred că şi ea e curioasă să mă cunoască. Încercăm să ne cunoaştem reciproc. Cel mai greu de suportat a fost că nu eram cu copilul meu. Altfel, faptul că eram cu Alina Bica a făcut mai uşoară perioada asta. Departe de ţară, mult mai greu decât ce s-a întâmplat în 2015, dar Dumnezeu a făcut o minune că în Ajunul Crăciunului am ajuns acasă.”

 Elena Udrea şi Alina Bica se aflau în detenţie preventivă în Costa Rica din 3 octombrie, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au revocat, vineri, solicitarea de extrădare pentru Elena Udrea şi Alina Bica din Costa Rica, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de suspendare a executării pedepsei. Tribunalul Bucureşti a retras cererile de extrădare pentru fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea şi pentru fostul procuror-şef DIICOT Alina Bica din Costa Rica, în baza Articolului 67 din Legea 302 privind cooperarea internaţională în materie penală, acestea fiind procedurile având în vedere hotărârea de la ÎCCJ.

Citește și: