Loredana Ficiu
Cătălin Legănel
764 vizualizări 12 sep 2019

Preşedintele ALDE Gorj, Ion Iordache, anunţă că îi susţine pe membrii ALDE nominalizaţi pentru cele trei portofolii vacante. Liderii din Hunedoara şi Constanţa însă sunt supăraţi pe cei trei. „Educaţia se face la o vârstă potrivită, nu se face oricând”, spune preşedintele ALDE Constanţa.

Preşedintele ALDE Gorj, Ion Iordache, a declarat, joi, pentru Mediafax, că, de principiu, nu este de acord ca membrii ALDE nominalizaţi pentru portofoliile vacante să fie excluşi din partid, „pentru că au fost deciziile pe care le-au luat ei, în concordanţă cu ce stabiliseră şi ce promiseseră electoratului lor”.

Potrivit liderului ALDE din Gorj, deciziile luate, în ultima perioadă, de către partid, au fost luate de către un grup destul de restrâns: „Nu mă refer neapărat la retragere, că nu asta este marea problemă a oamenilor din ALDE, marea problemă este ce au făcut cu Pro România fără să consulte liderii locali, preşedinţii de organizaţii. Pe mine nu m-au întrebat şi eu oricum am fost cred că primul care a vorbit public că trebuie să ieşim de la guvernare, dar nu se face aşa. Adică şi-au bătut joc de cariera lor, de ce vorbiseră cu oamenii. La nivelul conducerii nu mai există o echipă care să ţină legătura cu teritoriul. Sunt ei şi atât. Atunci ar trebui şi ceilalţi lideri locali să-şi facă fiecare pentru el, să-şi asigure viitorul în politică, sunt unii dintre ei care doar asta fac şi asta au făcut dintotdeauna, oamenii nu au altceva şi poate pentru orgoliile sau nu ştiu ce fel de înţelegeri între nişte lideri să arunce pe ceilalţi la coşul de gunoi”.

Ion Iordache spune că susţine cele trei nominalizări, chiar dacă nu îi cunoaşte personal pe cei trei: „Nu am vorbit niciodată cu dumnealor, pe domnul Cupă îl cunosc destul de bine şi cu siguranţă, mai ales că este apropiat de zona noastră, a fost şi parlamentar de Gorj, este acum preşedinte la Dolj, ne-am înţeles dintotdeauna destul de bine, ar fi potrivit. Are şi o experienţă, un CV în spate, a fost ani de zile director la Finanţe la Gorj. Nu ai ce să spui. Îi susţin".

Pe de altă parte, liderul ALDE Hunedoara, Mircea Moloţ, a declarat, pentru Mediafax, că nu are cum să îi susţină pe cei trei.

„Noi am avut o decizie a Biroului pe care chiar doamna Gavrilescu a votat-o. Băişanu, la fel. Ruperea protocolului cu PSD-ul. Cum pot să susţin asemenea oameni? Dânşii au votat-o, eu fiind vicepreşedinte al partidului şi membru în Biroul Politic Executiv, eram de faţă. Cum pot să susţin asemenea oameni? Trebuia să spună atunci <nu, domne!>, cu argumente. PSD-ul vrea cu orice chip să rămână la guvernare, face exact ceea ce a cerut preşedintele Tăriceanu după alegerile europarlamentare din 26 mai. A spus să ieşim de la guvernare, că populaţia ne-a dat un vot care ne spune clar că e un drum greşit pe care mergem, să facem o remaniere, să venim cu îmbunătăţiri la programul de guvernare, nu s-a acceptat niciunul de către doamna premier Dăncilă, acum vrea să le facă pe toate. Dar fără noi", a spus Moloţ.

Şi preşedintele ALDE Constanţa, Ioan Popa, este de părere că Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Ştefan Băişanu trebuie daţi afară din partid sau să-şi dea ei demisia.

„Lăsând la o parte faptul că au încălcat o prevedere pe care noi am votat-o în Delegaţia Permanentă, săptămâna trecută sau acum două săptămâni, este şi o chestie de obraz faţă de noi, toţi ăştia din partid. Sau cel puţin faţă de noi ăştia care am venit în partid crezând în liberalism şi urmându-l pe Călin Popescu Tăriceanu este şi mai urât. Ce să zicem, educaţia se face la o vârstă potrivită nu se face oricând. Şi unde nu e, nu e.”, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele ALDE Constanţa.

Potrivit lui Popa, „cea mai penibilă poveste a fost a lui Meleşcanu, auzi că el vrea doar că crească ALDE, să păstreze unitatea ALDE, şi el practic a făcut cel mai urât lucru posibil”.

Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că va propune membri ALDE pentru portofoliile de miniştri vacante, respectiv Graţiela Gavrilescu la Ministerul Mediului, Ion Cupă la Ministerul Energiei şi Ştefan-Alexandru Băişanu, ca ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

În replică, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Delegaţia Permanentă a ALDE se va întruni, luni, pentru a formaliza deciziile de excludere a membrilor ALDE care au acceptat să fie propuşi în Guvern de către premierul Viorica Dăncilă.

Tăriceanu a spus că Viorica Dăncilă încearcă cu orice preţ să restructureze ALDE şi totodată să evite necesitatea venirii în Parlament.

Prima filială care a anunţat că o susţine pe Gavrilescu a fost ALDE Prahova, care a adoptat o rezoluţie în acest sens. Aceeaşi filială şi-a exprimat dezacordul faţă de excluderea din ALDE a lui Teodor Meleşcanu.

Citește și: