223 vizualizări 15 ian 2020

UPDATE Goţiu: Nu am ştiut de propunerile lui Barna. A refuzat să discutăm înaintea şedinţei cu PLUS

Senatorul Mihai Goţiu, membru al Biroului Naţional al USR, a declarat, miercuri, că nu a ştiut propunerile lui Dan Barna pentru Comitetului executiv al USR-PLUS, precizând că acesta a refuzat să discute înaintea şedinţei cu liderii formaţiunii condusă de Dacian Cioloş.

”La şedinţa din 11 decembrie, Dan l-a propus doar pe Ionuţ Moşteanu pentru funcţia de purtător de cuvânt. Am ridicat obiecţii încă de atunci, legat de lipsa lui de experienţă în domeniul comunicării. Înţeleg că sâmbătă seara ar fi convocat o şedinţă de Birou Naţional pentru duminică dimineaţa, la ora 12.00. Eu nu am fost convocat sau informat despre şedinţa asta, iar Dan Barna ştie că nu sunt pe grupul lor de discuţii de pe Biroul Naţional, de unde am ieşit după ce le-am reproşat că l-au folosit pentru a lua decizii abuzive. I-am rugat (ceea ce s-a întâmplat până acum) să mă anunţe de şedinţe intempestive direct (telefonic, pe mail, sms etc.). De data asta nu s-a întâmplat. Am aflat despre faptul că ar fi avut loc o şedinţă şi despre propunerile lui duminică seara, după mai multe evenimente USR din judeţul Cluj, când eram pe drumul de la Cluj la Bucureşti. Luni dimineaţa, înainte de şedinţa comună cu PLUS, unde am ajuns direct de pe drum, i-am spus lui Dan că nu e în regulă ce s-a întâmplat şi i-am propus să avem o discuţie înainte de a începe şedinţa comună. Dan a refuzat”, a declarat Mihai Goţiu.

El a mai spus că a deschis discuţia în şedinţa comună, moment în care a intervenit pauza.

”Pe grupurile interne ale USR am fost acuzat de <trădare> ori <sabotare> a intereselor USR. Le-am spus şi lor că s-a ajuns în situaţia asta pentru că Dan a refuzat să discutăm înaintea şedinţei cu PLUS. Mai mult, în cazul în care ar fi fost ales Liviu Iolu ca purtător de cuvânt al Alianţei, un fost jurnalist foarte apreciat, şi cu experienţă ca purtător de cuvânt al Guvernului Cioloş, ar fi avut mai mult de câştigat şi Alianţa şi, implicit, USR”, a adăugat Goţiu.

El a apreciat că aşa cum susţin că Nicuşor Dan ar fi un candidat mai bun al Alianţei pentru Bucureşti, Liviu Iolu ar fi fost mult mai potrivit ca purtător de cuvânt al Alianţei.

”Mai mult, dacă PLUS ar fi preluat funcţia de purtător de cuvânt al Alianţei, cea de coordonator executiv ar fi revenit USR, colegului nostru Vlad Botoş, care a demonstrat că a organizat foarte bine Filiala Arad, înainte de a fi ales europarlamentar. Aşadar, nu înţeleg care e <sabotajul> la adresa USR de care sunt acuzat, intern, de susţinătorii lui Dan Barna. Faptul că USR ar fi deţinut funcţia de coordonator executiv al Alianţei, iar Alianţa ar fi avut un purtător de cuvânt cu o experienţă deosebită în domeniu?”, a conchis Mihai Goţiu.

Reacţia senatorului USR, făcută la solicitarea MEDIAFAX, vine în contextul în care liderul formaţiunii, Dan Barna, a negat informaţia potrivit căreia nu i-ar fi informat pe ceilalţi lideri ai formaţiunii de lista cu persoanele pe care le-a propus pentriu a face parte din conducerea alianţei cu partidul condus de Dacian Cioloş, susţinând că acest lucru s-a întâmplat de trei ori.

Printre cei propuşi de Dan Barna din partea USR în comisia comună a alianţei USR-PLUS se numără Cristian Ghinea, Vlad Botoş, Silviu Dehelean, Ionuţ Moşteanu şi George Marussi.

Comitetul executiv USR-PLUS se va ocupa de campaniile pentru alegerile locale şi parlamentare şi va fi coordonat de europarlamentarul PLUS Dragoş Tudorache.

Ştirea iniţială. Un membru al USR Sector 2, Alin Apostol, povesteşte în detaliu evoluţiile discuţiilor din şedinţa Birourilor Naţionale ale USR şi PLUS şi tensiunile care au apărut în mijlocul reuniunii reprezentanţilor celor două partide.

Conform postării obţinute de MEDIAFAX, Stelian Ion şi Mihai Goţiu au încercat să blocheze propunerile USR în comisia comună a Alianţei şi au preferat ca din for să facă parte membri ai PLUS, în detrimentul celor din USR. Aceştia au motivat acţiunea lor, spunând că fac acest lucru „din răzbunare” pentru că au fost membri ai USR excluşi din partid.

În acest context, cei de la PLUS au fost rugaţi să părăsească pentru scurt timp şedinţa, astfel încât cei din USR să ajungă la un consens, mai arată sursa citată.

Mesajul postat pe grupul intern de Facebook al USR arată şi propunerile pe care le făcuse Dan Barna pentru comisia comună a Alianţei şi anume: Vlad Botoş, Ionuţ Moşteanu, Cristian Ghinea, Silviu Dehelean şi George Marussi.

Lista a fost ulterior supusă votului şi nimeni nu a avut obiecţii.

Redăm postarea integrală a lui Alin Apostol pe grupul intern „Poiana lui Iocan”:

„Domnul Goţiu, susţinut de domnii Stelian Ion şi Dumitru Dobrev, a predat conducerea Alianţei PLUS-ului. A blocat propunerile USR pentru comisia comună USR-PLUS în plină şedinţă comună, preferând membrii PLUS în detrimentul membrilor USR:

Pentru că are un cui personal cu Moşteanu şi Ghinea, de faţă cu membrii BN ai PLUS-ului, domnul Goţiu a răspuns la întrebarea de ce face acest lucru «răzbunare, că ne-a dat oamenii afară».

Vă las să vă imaginaţi cât de perplecşi au rămas cei de la PLUS. Cei de la PLUS au fost rugaţi să părăsească puţin şedinţa pentru ca membrii BN ai USR să tranşeze problema nominalizării persoanelor din partea USR.

Istoria aceste comisii, aşa cum am înţeles-o eu este următoarea:

1. În decembrie Dan Barna a pus problema de participare în această comisie comună membru BN sau nu neapărat. Dan i-a întrebat şi pe domnii Seidler, Stelian Ion, Goţiu. Au refuzat. Între timp unii de la ei au şi «uitat» de discuţie.

2. Dan Barna a propus o echipă de la USR pe Vlad Botoş, Ionuţ Moşteanu, Cristian Ghinea, Silviu Dehelean şi George Marussi.

3. Lista de mai sus a fost pusă pe grupul de BN iar ieri (luni – n.r.) s-a discutat pe zoom despre ea. Zero obiecţii de la nimeni”, a scris Alin Apostol, pe grupul intern al reţelei de socializare, postare obţinută de MEDIAFAX.

Cum a comentat Dan Barna situaţia

Liderul USR Dan Barna a anunţat, marţi pe Facebook, că a propus lista pentru comisia comună a Alianţei în şedinţa Biroului Naţional al USR din 11 decembrie 2019, moment în care mai mulţi colegi au refuzat să facă parte din Comitetul executiv. El a mai spus că a două prezentare a formei listei propuse a fost făcută dminică, cu o zi înaintea şedinţei comune a USR-PLUS.

A treia prezentare a listei a fost făcută pe grupul comun de discuţii, când au fost transmise propunerile din partea USR şi PLUS pentru comisia comună a Alianţei, a mai precizat Barna. În postarea sa, liderul USR nu a făcut nicio la numele aflate pe listă, printre care se numără şi Cristian Ghinea.

Europarlamentarul Dragoş Tudorache a fost desemnat coordonator tehnic al Alianţei politice USR-PLUS. Din structura de conducere vor face parte şi deputatul USR Silviu Dehelean, pe partea juridică şi membru al PLUS Dragoş Neacşu, pe partea financiară.

Surse din USR au relatat agenţiei MEDIAFAX că membrii ai partidului care îl contestă pe Dan Barna au reuşit să includă în protocolul Alianţei USR-PLUS un amendament prin care deciziile sunt luate cu două treimi din numărul total de membri ai fiecărei formaţiuni, iar demersul lui Dan Barna a fost blocat.

„Mai exact, avem minoritate de blocaj dacă majoritatea vrea să impună ceva discreţionar. Dan nu a crezut că vom activa clauza asta şi s-a dus înainte, am activat-o şi s-a făcut pauză de consultări, pentru că Barna a fost nevoit să se consulte cu noi”, au completat sursele citate.

Citește și: