Cosmin Pirv
803 vizualizări 5 iul 2019

Biroul Politic Judeţean al PNL Argeş a decis, joi, în cadrul unei şedinţe, excluderea din partid a şapte membri: Tiberiu Avrămescu, Florin Baboi, Dragoş Predescu, Flavia Ghiţu, Otilia Şerban, Andrei Moşteanu şi Dumitru Moise.

Aceştia sunt acuzaţi de neimplicare în acţiunile partidului şi de nerespectarea deciziilor organizaţiei judeţene.

„Motivele pentru care cei numiţi au fost sancţionaţi cu excluderea din PNL sunt: neimplicarea în acţiunile partidului, lipsa acţiunii politice; abateri repetate de la política şi deciziile PNL Argeş, a hotărârilor BPN şi BPJ, prin denigrarea pe reţelele de socializare şi în grupurile interne de comunicare a PNL - declaraţii care au dăunat intereselor şi/sau imaginii partidului, liderilor săi locali şi naţionali; organizarea unor grupuri şi acţiuni în interiorul PNL, instigând membrii partidului împotriva conducerii judeţene şi naţionale”, se arată într-un comunicat al PNL Argeş.

Decizia a fost luată cu 22 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi un vot anulat.

În şedinţa Biroului Politic Judeţean s-a mai hotărât reconstrucţia Biroului Politic Local Piteşti şi urgentarea desemnării candidatului la funcţia de primar al Piteştiului.

O decizie similară a fost luată săptămâna trecută şi în PNL Dâmboviţa, unde 12 consilieri locali din judeţ au fost excluşi din partid, aceştia fiind acuzaţi că nu s-au implicat în campania electorală.

Foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Citește și: