Andrei Luca POPESCU
88300 vizualizări 5 aug 2012

Cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale şi-au motivat vineri decizia de a respinge toate contestaţiile privind organizarea referendumului din 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Printre altele, ei au explicat şi de ce îndemnul PDL şi al lui Traian Băsescu către alegători, de a nu merge la vot, este legal şi constituţional.

"Boicotul" asupra referendumului, aşa cum l-a calificat USL, nu reprezintă o încălcare a legii sau "un abuz de drept". Judecătorii arată în motivarea lor că "legea nu prevede obligaţia cetăţenilor de a participa la referendum, ci dreptul acestora. De altfel, Constituţia consacră dreptul de vot, şi nu obligaţia de a vota. (…) Aşadar, ţine de voinţa fiecărui cetăţean de a decide în mod liber dacă îşi exercită acest drept. Acesta nu poate fi obligat să îl exercite sau dimpotrivă să nu îl exercite".

Judecătorii mai arată de asemenea că statul acasă, în mod deliberat, este tot un mod de a-ţi exprima opinia politică.

"Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică".

Singura condiţie pentru ca neparticiparea la vot să fie legală este aceea de a nu fi impusă de cineva cu forţa, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru mersul la vot. Traian Băsescu şi PDL au avut dreptul, ca orice partid politic, să lanseze acest îndemn.

"Partidele politice pot îndemna sau din contră să nu îndemne cetăţenii să voteze, ambele aspecte ale dreptului la vot contribuind la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Ceea ce însă partidele politice nu pot întreprinde este obligarea cetăţenilor la a vota sau, din contră, la a nu vota, întrucât numai în acest caz dreptul la vot este golit de conţinut", arată judecătorii.

"Neparticiparea la vot, având în vedere cele mai sus expuse, nu este susceptibilă de a atrage în accepţiunea Constituţiei astfel de sancţiuni, neputând fi calificată în nici un fel ca fiind contravenţie sau infracţiune", concluzionează CCR.

Citește și: