Diana Grigore
152 vizualizări 28 iun 2019

Întrebată de ce alegerile pentru cele trei funcţii de conducere în PSD vor fi într-un singur tur şi nu două, Viorica Dăncilă a răspuns: „Pentru că aşa cum am spus atunci când am susţinut în guvern că preşedinţii Consiliilor Judeţene trebuiesc aleşi nominal într-un singur tur pentru că reprezintă votul cetăţenilor, cum susţin de asemeni ca primarii să fie aleşi într-un singur tur, cred că pe aceeaşi logică am mers şi în cadrul congresului. Cel care are voturi sau cea care are voturile cele mai mari este cel care câştigă, pentru că nu aş vrea ca o funcţie politică ca şi o funcţie din administraţie să facă obiectul înţelegerilor ulterioare şi să exprime încrederea pe care votanţii, încrederea pe care delegaţii în această situaţie o acordă unei persoane sau alta”.

Chestionată dacă are un favorit cu care ar lucra mai bine, în cazul în care va fi aleasă şa şefia PSD, Viorica Dăncilă a replicat că are încredere că vor fi aleşi colegii şi colegele care se bucură de credibilitate şi care vor putea contribui la succesul în alegerile următoare.

„Am încredere că vor fi aleşi dintre colegele şi colegii mei pe cei care cred că într-adevăr au credibilitate, că vor putea să se impună şi că vor putea contribui în cea mai mare măsură la succesul nostru în alegerile următoare. Nu am vorbit cu nici un coleg, nu am vorbit cu nici o colegă să îi spun că vrem să votăm pe unul sau pe celălalt. Consider că trebuie să fie o competiţie deschisă, o competiţie corectă şi vă asigur că am luat toate măsurile pentru ca competiţia în cadrul partidului să fie una strictă, corectă astfel încât să nu existe nici un semn de întrebare. Şi pentru că tot aţi întrebat despre acest subiect votul se va face exact cum se procedează la alegeri, pe bază dă buletin, pe bază de tabel, atunci se dau şi buletinele de vot, astfel încât să nu existe nici un semn de întrebare”, a explicat preşedintele interimar al PSD, la finalul CEx de vineri.

Congresul extraordinar al PSD are loc sâmbătă, la Sala Palatului, începând cu ora 11.00. Social-democraţii vor alege preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general al formaţiunii.

Pentru funcţia de preşedinte al PSD candidează Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu şi Ecaterina Andronescu.

Daniel Suciu, Daniel Florea şi Sorin Bota sunt candidaţii înscrişi pentru funcţia de preşedinte executiv, iar pentru cea de secretar general CEx i-a validat în competiţia internă pe Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe şi Rodica Nassar.

Citește și: