Diana MARCU
2928 vizualizări 19 dec 2012

Daniel Constantin, şeful PC, va fi în continuare ministru al Agriculturii în Guvernul Ponta II. Cel mai tânăr director al unei agenţii de plăţi din România, cel mai tânăr preşedinte de partid şi cel mai tânăr ministru al Agriculturii. Astfel se prezintă Daniel Constantin, 34 de ani, actualul ministru al Agriculturii şi totodată nominalizarea premierului pentru acelaşi portofoliu în guvernul Ponta II.

Constantin a devenit vizibil în urmă cu doi ani ca şef al Conservatorilor, atunci când Dan Voiculescu s-a retras formal din linia întâi a partidului. Mai mult, acesta l-a şi impus şi susţinut pe tânărul care avea să devină lider. S-a speculat că deciziile, mutările şi negocierile politice ale PC i-ar aparţine lui Voiculescu, Daniel Constantin fiind omul de paie, dar cu potenţial având în vedere vârsta sa.

Speculaţie n-a fost însă datoria pe care actualul şi probabil viitorul şef de la Agricultură o are faţă de Dan Voiculescu, trecută şi în declaraţia de avere pe care liderul conservatorilor a completat-o în 21.05.2012.

Astfel, el a împrumutat de la Voiculescu 295.000 de euro, în două tranşe - în 2007, 100.000 de euro, iar un an mai târziu - 195.000 de euro. Tot în tranşe va plăti şi banii, până în 2016, respectiv 2017.

"Alt tip de politician"

"Alt tip de politician, cu o carieră profesională în spate şi cu bun simţ", aşa cum singur se descrie pe blogul personal, Daniel Constantin este inginer de profesie.

Zootehnist, după diplomă, iar după CV deloc practician. Asta pentru că în 2003 este consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, şi apoi coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul aceluaişi minister.

După 2006, an în care îl cunoaşte pe Dan Voiculescu, Constantin trece în mediul privat, fiind angajat la firme de consultanţă pentru atragerea fondurilor europene. În perioada 2007 - 2009, actualul şef de la Agricultură a lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis, iar între 2008 şi 2009 a fost administrator al societăţii Roadvision şi director general al Provom SR.

În 2010 devine şef al Conservatorilor, iar un an mai târziu devine copreşedinte al Alianţei de Centru Dreapta (ACD) dintre PC şi PNL. Mai 2012 avea să-i aducă o nominalizare şi ulterior portofoliul de şef la Agricultură, pentru ca şapte luni mai târziu să fie renominalizat pentru acelaşi post în guvernul Ponta II.

Căsătorit cu o colegă de liceu, Daniel Constantin are doi copii şi un vis: ca, la un moment dat, să aibă propria-i fermă, "cu animale de companie şi cai", după cum scrie pe blogul personal. Până la fermă însă are o casă la Corbeanca, în Ilfov, construită în 2008, pe care o deţine împreună cu soţia lui, şi un teren intravilan de 460 mp.

Anul trecut, Daniel Constantin a încasat 7.776 de lei, din contractual de muncă pe care îl deţinea la Event Trade Consulting SRL, potrivit declaraţiei de avere.

Citește și: