Gandul.info
Liviu Dadacus - Mediafax
1023 vizualizări 20 sep 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a reconfirmat decizia luată săptămâna trecută de către grupurile parlamentare şi care prevede că PNL va vota, în Parlament, împotriva proiectului de lege al Guvernului privind Roşia Montană.

"Roşia Montană. Proiectul de lege trimis de Guvern în Parlament referitor la exploatarea de la Roşia Montană. Nu. BPN a întărit, a reconfirmat la nivelul forului de decizie politică a întregului partid o decizie pe care grupurile parlamentare o luaseră săptămâna trecută, care înseamnă că în Parlament PNL va vota împotriva acestui proiect de lege", a spus Antonescu.

El a precizat că nu va relua argumentele acestei decizii, precizând că ele se menţin.

Antonescu a spus că, deşi aceasta este decizia fermă a PNL, transformată vineri în decizie politică nu doar la nivel parlamentar, ci şi al forului de conducere, acest lucru nu înseamnă că parlamentarii liberali nu vor participa la dezbateri, că nu vor participa la comisia specială care se va pronunţa, care va avea discuţii, întâlniri cu toţi cei care au un cuvânt de spus în această chestiune.

Antonescu a mai spus că, în momentul în care Comisia specială îşi va încheia lucrările şi se va trece la dezbaterea în plen, atunci PNL va dezvolta pe larg motivele, raţiunile, argumentele pentru care PNL votează împotriva acestui proiect de lege.

Citește și: