Alexandru Costea
106 vizualizări 4 dec 2019

În declaraţia de avere completată pe 21 noiembrie este trecută o casă de 524 de metri pătraţi, cumpărată în 1999 alături de soţia sa. O altă casă de 130 de metri pătraţi este deţinută din 2013 de ministru, soţia acestuia şi de către părinţi.

Ministrul Ion Ştefan a precizat, în ultima sa declaraţie de avere pusă pe site-ul Guvernului, că deţine, împreună cu soţia sa Mirela, două terenuri agricole de câte 9.000 şi 11.117 de metri pătraţi, cumpărate în 2003, respectiv 2000.

Totodată, familia are în proprietate patru terenuri intravilane care însumează 6.560 de metri pătraţi. Două terenuri au fost cumpărate în 1999, unul în 1998 iar altul în 2013. De asemenea, Ion şi Mirela Ştefan deţin, împreună cu Geta şi Coman Ştefan, un teren intravilan de 600 de metri pătraţi, cumpărat în anul 2013.

Ion Ştefan mai are 300.000 de euro într-un cont bancar deschis în 2019 la BRD.

În ultimul an fiscal, acesta a câştigat 120.042 de lei din salariul de deputat PNL, iar soţia sa a obţinut 14.400 de lei de la o firmă producătoare de ambalaje din Focşani. În aceeaşi perioadă, Ion Ştefan a mai câştigat peste 6 milioane de lei din dividende.

Pe de altă parte, în declaraţia de avere publicată pe 11 iunie pe site-ul Camerei Deputaţilor, apare o casă de locuit de 910 metri pătraţi care a fost achiziţionată în 1999 de soţii Ştefan în Municipiul Focşani.

Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, a declarat, în octombrie, înainte ca Ion Ştefan să fie învestit ministru, că acesta ar figura în evidenţele municipalităţii cu o casă de 94 de mp edificată pe un teren de 910 mp, casa construită ulterior nefiind declarată la primărie. Astfel, Ion Ştefan s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor aferente locuinţei nou construite.

Deputatul PNL a povestit cum a ajuns în situaţia de a fi acuzat că nu şi-a plătit impozitul pentru casă.

„Am început construcţia casei în anii 2000, dar nu am mai realizat recepţia lucrărilor, lucru pe care îl voi face cu celeritate. Este o situaţie despre care acum am aflat şi voi întreprinde toate demersurile pentru a o remedia. Sunt un bun contribuabil la bugetul statului, în calitate de antreprenor am plătit taxe şi impozite care însumează, numai pe ultimii cinci ani, 97.146.293 lei! Pe lângă acestea voi achita şi sumele care vor rezulta din calculul retroactiv al impozitului pe locuinţă, chiar dacă nimeni din primărie nu a constatat în cei 19 ani care s-au scurs până acum această neregulă”, a spus Ştefan.

 

Citește și: