Alexandru Costea
1639 vizualizări 8 aug 2019

"Un partid nou ne spune de 3 ani ca ei nu mint. Azi, candidatul lor la prezidentiale ne spune ca daca era Presedinte, nu se intampla tragedia de la Caracal. Acum decideti voi: omul e mincinos sau nebun? Pentru a doua varianta, va reamintesc solutia pe care am propus-o prin initiativa legislativa #faranebuni", a scris, pe Facebook, deputatul PNL Pavel Popescu.

Acesta a publicat un link către o iniţiativă legislativă depusă de el la Camera Deputaţilor prin care este propusă modificarea Legii 2018/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

Proiectul de lege vizează introducerea unei noi prevederi pentru înregistrarea candidaturii la un scrutin electoral: avizul psihologic.

Reacţia liberalului vine în contextul în care liderul USR Dan Barna a declarat, miercuri seară, la TVR1, că dacă ar fi fost preşedinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat.

"Dacă eu aş fi fost preşedinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat, pentru că nu a fost un incident nefericit, ci efectul unei degradări continue de ani de zile a ceea ce înseamnă funcţionarea instituţiilor statului pe standarde minime, adică asigurarea siguranţei cetăţeanului, furnizarea siguranţei pentru cetăţeni", a afirmat Dan Barna.

Citește și: