Sorina Ionaşc
14968 vizualizări 12 nov 2014

DEZBATERE PONTA - IOHANNIS. Klaus Iohannis a venit mai pregătit la cea de-a doua dezbatere, aducând cu el un biblioraft cu documente, în principiu scrisori ale românilor din străinătate care nu au putut vota. Editorialistul Gândul Cristian Tudor Popescu a comentat prestaţia celor doi candidaţi, spunând despre Klaus Iohannis că a avut un moment bun când a adus în discuţie legea amnistiei şi graţierii.

”Lucrul cel mai bun pe care l-a făcut Iohannis a fost cererea de reunire a Parlamentului de vineri, ca să ne lămurim cu legea amnistiei şi graţierii. Ponta a evitat să dea un răspuns tranşant”, a spus CTP, la Gândul LIVE.

DEZBATERE PONTA - IOHANNIS. Pe de altă parte, Cristian Tudor Popescu a spus că preşedintele PNL l-a dezamăgit din punct de vedere uman.

”Domnul Iohannis m-a dezamăgit profund şi m-a dezamăgit uman.Nu cred că aduce voturi semnificative, nu cred că a convins. E o dezamăgire în plan uman. Aşteptam de la dânsul să ofere un alt tip uman. Nenorocirea în ultimii ani a fost tipul uman reprezentat de Traian Băsescu. Domnul Iohannis nu a reuşit să mă convingă că-l poate înlocui pe domnul Băsescu din punct de vedere uman, la care să ne uităm cu încredere omenească în el. Nu-mi place zâmbetul dlui Iohannis, îmi displace la fel de mult ca rânjetul lui Băsescu. Este neconvingător, este fals, nu ştiu de ce face lucrul acesta”, a mai spus CTP.

Citește și: