Diana Grigore
675 vizualizări 20 nov 2019

„De aceea, toate semnalele pe care le-am primit din teritoriu, că agenţi poştali fac politica PSD în teritoriu, că ameninţă cu neplata pensiilor sau răspândesc ştirea falsă că pensiile se vor micşora sau nu se vor plăti trebuie să înceteze şi această obligaţie de a înceta zvonistica este de natură contractuală şi a fost solicitată expres Directorului Poştei Române. Sunt două contracte în evaluare în momentul de faţă, cel al Poştei Române şi cel între Casa de Pensii şi directorul Poştei Române, care trebuie respetate, astfel încât cetăţeanul să ştie că în România pensiile se plătesc, pensiile nu întârzie la plată, indiferent cine conduce o instituţie, obligaţia contractuală de a respecta cetăţeanul este sfântă”, a spus Raluca Turcan, la Guvern, după întrevederea dintre ministrul Muncii şi directorul Poştei Române cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii.

Potrivit vicepremierului, întrevederea a avut loc pentru a clarifica fake-news-ul legat de neplata pensiilor şi a salariilor, pe care agenţii poştali le-ar fi făcut în favoarea PSD.

„Am avut astăzi la Guvern o întâlnire a ministrului Muncii cu directorul Poştei Române şi cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii pentru a clarifica odată pentru totdeauna seria intoxicărilor care invadează spaţiul public, anume cea legată de neplata pensiilor sau de reducerea salariilor. Evident că subiectul principal a fost cel legat de pensii. Solicitarea către reprezentanţii celor două instituţii a fost una clară: din 4 noiembrie, nicio instituţie a statului român nu face politică de partid în îndeplinirea contractuală pe care o are în interes public”, a subliniat Turcan.

Aceasta a avertizat cetăţenii să nu mai ia în seamă aceste manipulări.

„ Dorim să tragem un semnal de alarmă să nu mai cedeze oamenii în faţa manipulărilor tipis pesediste că acest guvern intenţionează să taie pensii sau salarii. Există o situaţie economică dificilă, dar pentur că ştim să guvernăm toate angajamentele asumate prin lege se vor respecta. Aceasta este concluzia pe care astăzi am tras-o”, a conchis Raluca Turcan.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat că toate pensiile şi salariile vor fi livrate la timp şi a precizat că îşi doreşte ca „manipularea” din spaţiul public privind eventuale întârzieri ale plăţilor să înceteze, deoarece există şi alte subiecte care pot fi exploatate politic.

 

Citește și: