Mihaela Gidei
1590 vizualizări 17 apr 2019

Procurorii DNA au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie termene mai scurte în dosarele lui Liviu Dragnea şi Darius Vîlcov, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii biroului de presă al Direcţiei.

Reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au precizat, pentru MEDIAFAX, că DNA a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie preschimbarea termenelor dispuse de magistraţi în dosarele lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov. Procurorii au invocat soluţionarea cu celeritate a celor două cauze, au precizat surse judiciare.

Demersul vine după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, luni, ca următorul termen în dosarul DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare, să aibă loc în data de 20 mai.

De asemenea, marţi, Darius Vâlcov a depus la instanţa supremă o solicitare de amânare a apelului în dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare, motivând că vrea să-şi angajeze un avocat şi să-şi pregătească apărarea, magistraţii dispunând un nou termen pe 11 iunie.

Liviu Dragnea, despre solicitarea DNA: Au un grafic când trebuie să fie executat unul sau altul

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că DNA a intrat în panică, referitor la cererea de preschimbare a termenelor în dosarul său şi în cel al lui Darius Vâlcov, precizând că procurorii "au un grafic când trebuie să fie executat unul sau altul".

"Am auzit şi eu că după CEx DNA a cerut (preschimbarea termenelor -n.r.). DNA a intrat în panică. Sunt agitaţi. Au un grafic când trebuie să fie executat unul sau altul. Au decis pentru mine şi Darius că termenele trebuie să fie mai aproape. S-a spus despre situaţii excepţionale. Unde sunt situaţiile excepţionale? Văd că nu se mai ascund de nimic. Fac totul pe faţă", a declarat Liviu Dragnea, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Preşedintele PSD a mai precizat că atâta timp cât nu s-a stabilit un nou termen în dosarul său de la instanţa supremă, el are de gând să meargă prin judeţe.
 

Citește și: