Clarice DINU
10466 vizualizări 2 oct 2013

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) susţine că nu există motive care să justifice înlocuirea din funcţia de şef al secţie 1 a DNA a lui Lucian Papici, procurorul care a instrumentat dosarul lui Liviu Dragnea, şi nici a adjunctei sale, Mariana Alexandru.

"Activitatea profesională a procurorilor şefi, a căror delegare a fost încetată prin ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a remarcat prin rigoare şi rezultate remarcabile şi nu există motive care să justifice încetarea exercitării funcţiilor de conducere", se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit acestuia, DNA nu a fost consultă înainte de această decizie luată de procurorul general Tiberiu Niţu şi nici în privinţa înlocuitorilor celor doi, Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu.

"Pentru delegarea procurorilor Bendeac Iuliana şi Cerbu Ioan Viorel nu a fost solicitată în prealabil recomandarea prevăzută expres de dispoziţiile menţionate", precizează DNA, în acelaşi comunicat.

DNA mai precizează că încetarea delegării lui Papici ca şef al Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a fost dispusă, miercuri, de procurorul general, după ce tot Tiberiu Niţu, în 23 septembrie, dispusese delegarea aceluiaşi procuror pe aceeaşi funcţie.

Precizările DNA vin după ce PICCJ a informat că încetarea delegării procurorului Lucian Papici şi a adjunctei acestuia de la şefia Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a avut în vedere faptul că ministrul Justiţiei a transmis CSM propunerile de numire în funcţii de conducere la Direcţie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a mai precizat că, pe lângă încetarea delegărilor celor de la şefia Secţiei de combatere a corupţiei, a fost menţinută delegarea Elenei Matieşescu în funcţia de procuror şef al Secţiei judiciar penală, în timp ce Ion Alexandru a fost delegat în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, potrivit unui comunicat remis miercuri seară.

"Măsurile dispuse au avut în vedere faptul că ministrul justiţiei a transmis Consiliului Superior al Magistraturii propunerile de numire în funcţii de conducere la Direcţia Naţională Anticorupţie, după cum urmează: doamna Iuliana Bendeac în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei; domnul Viorel Cerbu în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei;
doamna Elena Matieşescu în funcţia de procuror şef al Secţiei judiciar penală; domnul Ion Alexandru în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari", explică Ministerul Public.

Prin acest măsuri, s-a urmărit "asigurarea continuităţii şi a unei eficienţe manageriale sporite, în perspectiva prezentării candidaţilor propuşi la interviu", mai arată sursa citată.

Încetarea delegării lui Lucian Papici şi a adjunctei acestuia, Mariana Alexandru, au fost dispuse miercuri de procurorul general, Tiberiu Niţu.

În locul lor au fost delegaţi procurorii Iuliana Bendeac şi, respectiv, Viorel Cerbu.

Procurorul Lucian Papici este cel care a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul se află, în prezent, pe biroul şefului DNA Codruţa Kovesi, urmând ca aceasta să decidă cu privire la soluţia ce urmează să fie luată, respectiv închidere sau trimitere în judecată.

Încetarea delegării lui Papici nu influenţează, astfel, mersul dosarului, au mai spus sursele citate.

Iuliana Bendeac este procurorul care, alături de procurorul şef seviciu Gheorghe Popovici, i-a deferit justiţiei pe Dan Voiculescu şi pe fiica acestuia Camelia, în dosarul în care directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Viorel Cerbu a instrumentat dosarul permiselor de la Argeş, precum şi numeroase cazuri ce au vizat procurori, judecători, avocaţi şi poliţişti, iar recent le-a deferit justiţiei pe Viorica Dinu şi Antonela Costache de la Tribunalul Bucureşti.

Catalin Lupasteanu, catalin.lupasteanu@mediafax.ro

 

 

Citește și: