Sorina Ionaşc
46788 vizualizări 20 apr 2015

Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut o nouă solicitare către Senat, prin care cere, din nou, toate înscrisurile în cazul cererii de reţinere şi arestare preventivă a lui Dan Şova, dar şi al celorlalte solicitări de acest fel din perioada 2014-2015. De data aceasta, procurorii DNA somează Senatul să trimită aceste documente până miercuri, 22 aprilie. În caz contrar, transmite DNA, Senatul ar ”obstrucţiona justiţia”.

”Cererea de predare de înscrisuri adresată preşedintelui Senatului de către procurorii DNA se întemeiază pe dispoziţiile art. 170 alin 1 Cod Procedură Penală, potrivit căruia „În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni şi sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte şi să le predea, sub luare de dovadă. În prezenta cerere se arată că „refuzul de punere a dispoziţia DNA a înscrisurilor solicitate constituie infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei (art. 271 alin 1 lit. b Cod Penal)”, a transmis DNA, sub semnătura procurorilor Constantin Claudiu Dumitrescu şi Uncheşelu Jean.

Tăriceanu: ”Nu toată lumea, în ziua de astăzi, a asimilat o serie de evoluţii tehnologice care au apărut”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ironizat procurorii DNA, după ce aceştia au cerut toate înscrisurile referitoare la cererile de reţinere şi arestare preventivă în 2014 şi 2015. Liderul PLR a precizat, în mai multe rânduri, că toate documentele sunt publice şi se află pe Senatului, procurorii putând lua respectivele acte de acolo. ”Nu toată lumea, în ziua de astăzi, a asimilat o serie de evoluţii tehnologice care au apărut”, a spus Tăriceanu. 

Săptămâna trecută, DNA a trimis două solicitări către Senat prin care cerut toate înscrisurile întocmite de această Cameră, privind urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie, în 2014 şi 2015, precum şi documentele în cazul senatorului Dan Şova.

„Este o cerere inedită”, a comentat atunci preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În plus, acesta a explicat, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că nu vor răspunde solicitării DNA până când Ministerul Justiţiei nu va formula cererea, aşa cum, susţine el, prevede procedura.

”Decizia Biroului Permanent este axată pe două elemente, elementul de fond şi cel de formă. Este vorba despre solicitarea Parchetului de a transmite toate documentele, deciziile, actele oficiale ale Senatului, aici nu există niciun fel de reţinere, sunt documente publice, ele vor fi transmise. A doua parte, cea de formă, instituţională, comunicarea va fi făcută conform regulilor instituţionale, care trebuie să funcţioneze, între Senat şi justiţie. Prin urmare, cerera trebuie să fie adresată de ministrul Justiţiei, ca urmare a solicitării făcute de DNA, de aceea BP a hotărât să sesizăm MJ pentru ca solicitarea să fie făcută conform regulilor procedurale. Dar pe fond, solicitarea este în atenţia noastră, vom da curs cu toată promptitudinea, de îndată ce vom fi sesizaţi din punctul de vedere pe care vi l-am spus”, a declarat Tăriceanu, la finalul şedinţei din 15 aprilie.

Mai mult, premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că ”senatorii nu sunt angajaţii unui procuror DNA” şi că a vorbit despre acest aspect cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

"Există situaţii în care chiar eu i-am spus ministrului Cazanciuc, când a fost chestia cu un procuror de la DNA care s-a dus să-i ancheteze pe senatori cum au votat, că miniştrii nu se adresează Parlamentului direct, ci prin mine, ca prim-ministru. Preşedintele Iohannis, dacă se adresează Parlamentului, o face sub semnătură, nu pune un consilier sau un portar. "Vezi că e o încălcare gravă a unei reguli de procedură, care de fapt înseamnă respect între instituţii" şi mi-a zis că o să vorbească cu procurorul general şi o să-i spună, nu public. Aici e vorba de respect între instituţii. Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror de la DNA, cum nici procurorii nu sunt angajaţii Senatului", a spus Ponta la Antena 3.

Redăm comunicatul integral transmis de DNA:

”Direcţia Naţională Anticorupţie revine cu o nouă cerere adresată preşedintelui Senatului dl. Călin Popescu Tăriceanu prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a unor înscrisuri necesare cauzei în care senatorul ŞOVA DAN-COMAN este cercetat cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu. (detalii comunicat 494 din 13 martie 2015).

Concret, DNA cere predarea:

1. tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul României ca urmare a cererii DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Şova Dan Coman;

2. tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul Românei în anii 2014 şi 2015, ca urmare a cererilor DNA pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie în perioada 2014-2015.

Cererea de predare de înscrisuri adresată preşedintelui Senatului de către procurorii DNA se întemeiază pe dispoziţiile art. 170 alin 1 Cod Procedură Penală, potrivit căruia „În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni şi sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte şi să le predea, sub luare de dovadă”.

În prezenta cerere se arată că „refuzul de punere a dispoziţia DNA a înscrisurilor solicitate constituie infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei (art. 271 alin 1 lit. b Cod Penal)”.

Precizăm că alte două cereri similare fuseseră trimise preşedintelui Senatului, de către procurorii DNA, la datele de 9 aprilie 2015, respectiv 14 aprilie 2015, dar acestea nu au primit vreun răspuns.

Subliniem că afirmaţiile făcute în spaţiul public potrivit cărora cererile anterior menţionate ar fi trebuit transmise Senatului, de către DNA, prin intermediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi al Ministerului Justiţiei, sunt eronate, deoarece respectiva procedură, fiind o procedură specială, este aplicabilă numai în situaţia cererii de încuviinţare a reţinerii/arestării (membrilor parlamentului) ori a urmăririi penale (a miniştrilor sau foştilor miniştri care sunt şi membri ai parlamentului).

Or, în situaţia de faţă, procurorii DNA solicită Senatului înscrisuri necesare cauzei, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, aceleaşi care s-ar aplica în împrejurarea în care un organ de urmărire penală ar cere unei instituţii acte sau documente ce pot servi ca mijloc de probă”.

Citește și: