Sorina Ionaşc
9547 vizualizări 27 iul 2015

Cel puţin 5.000 de euro ar fi necesari pentru obţinerea unui grad militar, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Dorind să facă rost de bani pentru ca Armata să poată cumpăra tehnică militară performantă, deputatul PC Mircea Irimie a propus crearea unui sistem de donaţii, iar cei care plătesc să fie şi răsplătiţi.

Deşi în iniţiativa legislativă nu sunt prevăzute beneficiile celor care donează, ele sunt ascunse în cele 203 pagini de anexe. Astfel, cine donează între 1.000 de euro şi 5.000 de euro într-un an, timp de cel puţin cinci ani, poate deveni subofiţer în rezervă, „cu obţiunea (n.r. - opţiunea) activării în serviciul militar activ, în condiţiile legii”, va primi o reducere de 4% pentru taxele şi impozitele din anul respectiv, plus o diplomă şi invitaţii la evenimentele Ministerului Apărării. Cine scoate din buzunar între 5.000-10.000 de euro într-un an, pe durata a cel puţin şapte ani, primeşte gradul de ofiţer inferior în rezervă, plus o reducere de 8% din taxele ş impozitele respective. Pentru sume ceva mai mari, între 10.000 şi 50.000 de euro, bani achitaţi anual timp de nouă ani, atunci se oferă gradul de ofiţer superior.

Maximul pe care îl poate obţine un donator, dacă va plăti 50.000 de euro anual, timp de 12 ani, este gradul de general şi aceea şi reducere de 8% pentru taxe şi impozite.

De altfel, în proiectul de lege se precizează că, dacă ar fi adoptat, actul normativ ar fi valabil 12 ani.

VEZI AICI PROIECTUL DE LEGE

Pe lângă iniţiatorul-şef, alţi 31 de deputaţi şi senatori şi-au pus semnătura pe iniţiativa legislativă. Dintre aceştia, majoritatea nici măcar nu au văzut anexele proiectului, adică fix unde sunt prevăzute beneficiile donatorilor.

„E o neînţelegere, nici nu se pune problema. Aşa cum am lucat noi pe el nu era în felul acesta. Departe de mine gândul să fi făcut aşa ceva. Eu nici nu am văzut anexele. Dacă ştiam, n-aş fi fost de acord niciodată să poţi cumpăra gradele militare. Este o inepţie. Bine că sunt atâtea filtre încât nu pot să treacă prostiile, putem să le spunem greşeli, dar asta de acum e o prostie mare, din punctul meu de vedere. Mă voi opune categoric, să nu tracă astfel de inepţii”, a declarat, revoltat, unul dintre iniţiatori, deputatul PSD Călin Potor, pentru gândul.

Întrebat dacă cei 31 de semnatari au fost păcăliţi de iniţiatorul-şef, Potor susţine că da. „Niciunul nu cred că ştia, să spună că i s-a părut firesc, să dăm stele de general”, a răspuns el. Oricum, mizează pe numeroasele filtre care pot depista greşelile proiectului, timp în care acesta va putea fi modificat.

Nici deputatul ALDE Dan Laurenţiu Tocuţ nu ştia de anexele proiectului de lege. Contactat de gândul, Tocuţ a spus că se delimitează de iniţiativa legislativă, asta deşi a semnat-o.

„Mă delimitez de treaba asta. Mi s-a explicat, dar abia apoi am aflat ce conţin anexele. Nu sunt de acord, nu este normal să-ţi cumperi gradul. E normal să donezi, dar nu să plăteşti pentru gradul militar”, a declarat el.

Pe deputatul neafiliat Răzvan Tănase l-am prins în concediu, unde nu avea documentele necesare ca să poată vorbi despre proiectul de lege. În orice caz, nici el nu ştia de sistemul de beneficii acordate donatorilor privaţi, spunând însă că ar fi de acord cu oferirea gradelor militare în schimbul unor sume de bani doar celor care activează deja în armată sau sunt rezervişti.

„Dacă e grad militar în rezervă, da, sunt de acord, dar nu activ. Armata română nu este atât de bine dotată conform standardelor NATO, şi dacă acesta este un ajutor astfel încât standardul să ajungă la ce se solicită, nu cred că e nimic grav un grad în plus mai mare dacă e în rezervă. Un cetăţean normal, care nu activează în armată, nu poate cumpăra un grad militar. Dacă scrie aşa ceva în lege, atunci nu sunt de acord”, a spus el pentru gândul.

La rândul lui, deputatul PNL Ioan Cupşa s-a arătat la fel de surprins de prevederile anexelor, despre care nici el nu aflase.

"Este o anexă care nouă, celorlalţi susţinători, nu ne-a fost pusă la dispoziţie. Am aflat acum despre ce e vorba. Avem o lege care reglemeantează statutul militarilor în România, care nu necesită mari modificări. Conform acelei legi se dobândesc gradele militare. Nici nu se pune problema să intervenim în această structură. Textul iniţiativei legislative suportă multe alte critici. Textul va fi supus dezbaterii în Comisii, va fi amendat şi va trece cu varianta bună. Nu ştiam de această anexă. Nu voi vota un proiect de lege care presupune cumpărarea unor grade militare", a spus Cupşa, la Antena 3.

Nici măcar vicepremierul Gabriel Oprea, ministru de Interne, nu este de acord cu acest proiect de lege, deşi n-ar refuza ajutoare financiare de la orice alt cetăţean.

"Nu am văzut acest proiect. Pot să vă spun că este foarte clar cum se acordă gradele militare. Românii au mare încredere în armată. Oricine poate ajuta armata sub diferite forme. Nu se acordă, în schimb, gradele decât în anumite forme foarte clar stabilite de lege şi de regulamente militare", a explicat Oprea.

VEZI AICI ANEXELE

VEZI AICI EXPUNEREA DE MOTIVE

Citește și: