Cristina Andrei
6062 vizualizări 21 oct 2015

Într-o postare publicată miercuri pe Facebook, Andreea Paul (fostă Vass) a simţit nevoia să clarifice că data în care s-a născut fetiţa ei, 12 iulie 2010, a fost, în realitate, o zi de luni. Aceasta adaugă că „indiferent când au născut sau când nasc, dacă pot să o facă sau nu, femeile au dreptul de a participa la decizia publică cot la cot cu bărbaţii şi au dreptul să fie respectate la locul de muncă, mai ales că efortul lor este de zece ori mai mare decât în cazul colegilor de gen masculin”.

În mesajul transmis acum două săptămâni tot pe reţeaua de socializare deputata susţinea că a făcut multe sacrificii pentru a se putea dedica politicii, iar faptul că a născut sâmbăta este doar unul dintre ele. „Numai familia mea şi cu mine ştim câte sacrificii am făcut pentru a mă dedica politicii, adică comunităţii. Pe fetiţa mea am născut-o sâmbătă, aşadar în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă”, scria deputata pe pagina ei de Facebook. Ulterior, Andreea Paul şi-a modificat postarea, eliminând fragmentul care făcea referire la ziua naşterii şi înlocuindu-l cu mesajul “MILITEZ pentru COTELE DE GEN”. A păstrat însă finalul: “Femeile sunt soluţia pentru un trai mai bun. Să generăm un tsunami mental!”.

 

 

Postarea iniţială

 

Citește și: