Cristian ANDREI
Clarice DINU
27988 vizualizări 9 aug 2012

Ministrul de Interne şi al Administraţiei, Mircea Duşa, şi ministru delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, au trimis în teritoriu un Memorandum, prin care prefecţii şi primarii sunt învăţaţi cum să facă actualizarea listelor electorale permamente valabile pentru referendumul din 29 iulie ce vizează demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Operaţiunea, declanşată la nivelul întregii ţări de Guvernul USL, are drept ţintă "perierea" listelor electorale permanente pentru a se vedea care este cvorumul necesar pentru demiterea preşedintelui. Datele finale urmează să fie trimise judecătorilor Curţii Constituţionale, care vor lua decizia în privinţa validării sau invalidării referendumului.

Memorandumul este aprobat de premierul Victor Ponta, avizat de miniştrii Titus Corlăţean - Externe, Victor Ponta - Justiţie, Mariana Câmpeanu - Muncă şi iniţiat de Mircea Duşa - Interne şi Administraţie, Radu Stroe - Administraţie, Ion Moraru - secretar general al Guvernului.

Obiectivele care "vor fi urmărite la actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie 2012", în vederea transmiterii către Curtea Constituţională sunt împărţite în trei categorii: nivel local, nivel judeţean, nivel naţional. Fiecare are un termen limită pentru a fi îndeplinit.

Până pe 24 august, la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor se efectuează verificări ale datelor referitoare la:

♦ Persoanele decedate
♦ Persoanele care şi-au pierdut dreptul de a vota
♦ Persoanele care au obţinut statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate dovedit prin deţinerea unui paşaport cu menţionarea ţării de domiciliu
♦ Persoanele care au pierdut cetăţenia română
♦ Persoanele al căror act de identate a expirat şi nu a fost reînnoit
♦ Persoanele care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare
♦ Persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere ale imobilului
♦ Persoanele care şi-au schimbat numele prin căsătorie, divorţ, pe care administrativă
♦ Pentru persoanele cu reşedinţa / domiciliul în străinătate.

Toate aceste date urmează să fie comunicate până pe 24 august prefecţilor şi preşedinţilor de Consiliu Judeţean.

La nivel judeţean termenul limită este 27 august. Prefecţii şi preşedinţii consiliilor judeţene trebuie să realizeze centralizarea datelor la nivel judeţean şi le înaintează Ministerului Administraţiei şi Internelor.

De asemenea, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate compară datele din bazele proprii cu datele din listele electorale permanente aflate în gestiunea primarilor şi comunică rezultatele prefecţilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene.

Ultimul pas revine autorităţilor administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice de interes naţional care vor întreprinde toate demersurile necesare, potrivit atribuţiilor ce le revin, pentru obţinerea şi transmiterea de date în vederea verificării listelor electorale permanente actualizate, în baza cărora s-a desfăşurat referendumul naţional din data de 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României.

Memorandumul pentru actualizarea listelor electorale permamente a fost trimis tuturor prefecţilor.

Pentru toate cele nouă situaţii prezentate mai sus vor fi întocmite tabele nominale la nivelul fiecărei localităţi (municipiu, oraş, comună). Într-un tabel Excel, la nivelul fiecărei localităţi, va totaliza cazurile identificate pentru cele nouă situaţii.
Tabelele urmează să poarte semnătura primarului, secretarului unităţii administrativ - teritoriale, şefului serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor.

Prima comunicare despre situaţia reală din teritoriu urmează să fie fie comunicată în ziua de 10 august, iar următoarele comunicări vor fi efectuate prin cumularea la zi a datelor.

Citește și: