Cristian ANDREI
41031 vizualizări 9 feb 2015

Cu cele şase cereri ale procurorilor pe numele său, din care trei de arestare, Elena Udrea a reluat, în apărarea sa, toate acuzaţiile la adresa şefului actual al SRI, Florian Coldea, care ar fi în spatele situaţiei în care acum ea se află şi le-a cerut deputaţilor să fie de acord cu urmărirea sa penală, dar nu şi cu arestarea sa care ar fi un abuz. „Ştiu că există o presiune publică asupra dumneavostră. ştiu că există presiuni şi de altă natură şi chiar calcule politice. Ceea ce vă cer au azi nu este clemenţă. Nu este să blocaţi Justiţia, din contră. Vă cer să lăsaţi Justiţia să funcţioneze şi în cazul Elenei Udrea. Vă cer ca Elena Udrea, dacă este acuzată de ceva, să fie anchetată. Ceea ce vă cer în schimb este să nu fiţi părtaşi la un abuz care este încercarea de arestare a mea”, a spus Udrea, de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Ea le-a cerut, totodată, deputaţilor să voteze conform conştiinţei. „Vă cer să fiţi puternici, să votaţi conform conştiinţei pe care o aveţi, dând Parlamentului rolul şi importanţa pe care această instituţie ar trebui să o aibă într-un sistem democratic în care fiecare putere îşi exercită atribuţiile în mod legal şi nicio putere nu poate exercita asupra altei puteri din stat un abuz”, a adăugat Udrea.

În discursul său, fostul ministru a citat din pastorul german Martin Niemöller, parafrazându-l la final pentru a-i avertiza pe deputaţi că după ea, poate urma oricare dintre ei. 

„La început au venit şi i-au luat pe socialişti/Nu am reacţionat, pentru că nu eram socialist/ Apoi au venit şi i-au luat pe sindicalişti/ Nu am reacţionat, pentru că nu eram sindicalist / Apoi au venit şi i-au luat pe evrei/ Nu am reacţionat pentru că nu eram evreu / Apoi au venit şi m-au luat pe mine/ Şi nu mai rămăsese nimeni care să reacţioneze. Parafrazând, dacă astăzi mă iau pe mine, în felul acesta, mâine vă iau pe dumneavoastră, poimâine pe ceilalţi care au curajul să vorbească, iar la final nu va mai rămâne nimeni care să poată să spună”, a spus Udrea, care după ce şi-a încheiat discursul a plecat din Parlament.

De altfel, în timpul şedinţei, nervozitatea fostului ministru nu a mai fost disimulată. La un moment dat, înainte de a lua cuvântul Elena Udrea primeşte un SMS pe care îl citeşte, după care imediat face un gest aproape ostentativ: îşi duce mâna la nas atingându-l în mod repetat şi uitându-se în jur să vadă dacă este văzută.  Gestul a fost repetat şi după ce a rostit discursul de la tribună, către camerele de luat vederi. Ulterior ea şi-a explicat pe Facebook: „Văd că gestul meu Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că 'totul e în regulă'”.

Hotărârile Parlamentului au fost publicate în Monitorul Oficial, iar abia după acest moment ele se pot pune în aplicare de procurori, adică Elena Udrea să fie arestată.

Pe numele Elenei Udrea au venit la Parlament şase solicitări din partea DNA: cerere urmărire penală pentru ”Gala Bute”, cerere pentru extinderea urmăririi penale pentru luare de mită ”Gala Bute”, cerere de arestare pentru dosarul ”gala Bute”, urmărire penală în dosarul ”Microsoft”, arestare preventivă tot în dosarul ”Microsoft” şi una pentru arestare după încălcarea regimului controlului judiciar. 

Gândul transmite LIVE TEXT dezbaterile din Parlament: 

00:30 A treia cerere de arestare a Elenei Udrea, pentru încălcarea măsurii controlului judiciar în dosarul „Microsoft, a fost aprobată de deputaţi cu 152  voturi "pentru" şi 82 "împotrivă"

00:18 Votul deputaţilor pe cea de-a treia cerere de arestare a Elenei Udrea s-a încheiat.

23:40 A doua cerere de arestare a Elenei Udrea, formulată de procurori în dosarul „Microsoft”, a fost aprobată cu 202  voturi "pentru" şi 65 "împotrivă"

23:32 Votul pe a doua cerere de arestare s-a încheiat. Deputaţii discută a treia cerere de arestare

22:58 Deputaţii votează a doua cerere de arestare preventivă a Elenei Udrea, formulată de procurori în dosarul „Microsoft”

22:57 Camera Deputaţilor a aprobat a treia cerere a procurorilor privind urmărirea penală a Elenei Udrea, cea din dosarul „Microsoft”, fiind înregistrate 243 de voturi "pentru" şi 50 "împotrivă"

22:46 Deputaţii au încheiat votul pe a treia cerere de urmărire penală a Elenei Udrea, cea din dosarul Microsoft.

22:29 Elena Udrea a ironizat pe Facebook „analizele semiotice” provocate de gestul său, pe care l-a şi explicat: „Văd că gestul meu Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că 'totul e în regulă'”.

22:15 Deputaţii votează a treia cerere de urmărire penală a Elenei Udrea în dosarul „Microsoft” pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii de avere.

22:05 Prima cerere de arestare a Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” a fost aprobată cu 219 voturi "pentru" şi 102 "împotrivă"

21:59 Votul pe prima cerere de arestare a Elenei Udrea s-a încheiat.

21:23 Camera Deputaţilor a aprobat a doua cerere a procurorilor privind extinderea urmărirea penale a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute", fiind înregistrate 278 de voturi "pentru" şi 50 "împotrivă"

21:22 Deputaţii au început votul privind arestarea Elenei Udrea în dosarul Gala Bute.

21:11 Camera Deputaţilor a aprobat prima cerere a procurorilor privind urmărirea penale a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute", fiind înregistrate 285 de voturi "pentru" şi 49 "împotrivă"

Rezultatul primului vot prin care s-a aprobat privind urmărirea penală a Elenei Udrea a fost citit în plenul Parlamentului de deputatul PSD Florin Pîslaru, care are o decizie definitivă din partea instanţelor că a fost colaborator al fostei Securităţi. El a primit în perioada comunistă bani de la Securitate pentru a-şi turna colegii de facultate şi pe cei de serviciu. De asemenea, raportul Comisiei Juridice în cazul Udrea a fost citit de deputatul PSD Ciprian Nica, care are şi el o decizie definitivă de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a fost colaborator al Securităţii comuniste

21:02 Înainte de a părăsi Parlamentul nervozitatea fostului ministru nu a mai fost disimulată. La un moment dat, înainte de a lua cuvântul Elena Udrea primeşte un SMS pe care îl citeşte, după care imediat face un gest aproape ostentativ: îşi duce mâna la nas atingându-l în mod repetat şi uitându-se în jur să vadă dacă este văzută.  Gestul a fost repetat şi după ce a rostit discursul de la tribună, către camerele de luat vederi.

 20:46 A început votul pentru a doua cerere de urmărire penală.

20:04 A început votul pentru prima cerere de urmărire penală.

19:59 Elena Udrea a părăsit Parlamentul.

19:54 Elena Udrea: Ceea ce vă cer este să nu fiţi părtaşi la un abuz, ceea ce este arestarea mea.

19:53 Elena Udrea l-a parafrazat pastorul german Martin Niemöller. „La început au venit şi i-au luat pe socialişti/Nu am reacţionat, pentru că nu eram socialist/ Apoi au venit şi i-au luat pe sindicalişti/ Nu am reacţionat, pentru că nu eram sindicalist / Apoi au venit şi i-au luat pe evrei/ Nu am reacţionat pentru că nu eram evreu / Apoi au venit şi m-au luat pe mine/ Şi nu mai rămăsese nimeni care să reacţioneze.Parafrazând, dacă astăzi mă iau pe mine, în felul acesta, mâine vă iau pe dumneavoastră, poimâine pe ceilalţi care au curajul să vorbească, iar la final nu va mai rămâne nimeni care să poată să spună. Pentru că da, aici este vorba de a spune adevărul până la capăt, aici este vorba de libertatea cuvântului, de a avea tăria de caracter de a t e sacrifica în schimbul lucrurilor în care crezi. Dacă eu voi tăcea pentru că vor reuşi să-mi închidă gura, atunci mult timp de acum încolo toată lumea va fi obligată să tacă, iar ghilotina nu va ierta pe nimeni dintre cei care vor avea curaj să iasă din rând. Eu îmi voi urma destinul meu”, a spus Udrea.

19:50 Elena Udrea: Nu există niciun argument legal ca să se ceară arestarea preventivă a Elenei Udrea. Ultima perioadă nu a fost simplă pentru mine.

19:46 Elena Udrea: Cererile de arestare în cazul meu au venit după acuzaţiile la adresa generalului SRI, nu înainte. În dosarul Gala Bute se fac cercetări. Zeci de persoane au fost chemate, niciodată nu am fost chemată. S-a dorit direct arestarea mea. În dosarul Microsoft motivele arestării existau şi în 29 ianuarie. Până în 3 februarie nu s-a întâmplat nimic. De ce nu s-a cerut aestarea din 29 ianuarie? Într-un dosar care a pornit ca cel mai mare dosar de corupţie, în care au fost vehiculate numele a 9 miniştri, zeci de persoane, astăzi avem în închisoare 2 oameni care nu au acceptat să spună lucrurile care li s-au cerut şi se cere arestarea Elenei Udrea. Cei care au iniţiat această afacere nu numai că sunt în libertate, îşi permit să-şi petreacă sărbătorile la Miami. Întrebarea e de ce se cere arestarea Elenei Udrea? Există un singur motiv pentu care în doar 5 zile s-au abătut 6 cerereri: motivul e reducerea mea la tăcere. Lucrurile pe care le pot spune sunt periculoase pentru unii.

19:41 Elena Udrea: Am văzut că tema recurentă era una cu caracter filosofic, la câtă libertate să renunţăm pentru securitate. S-a ajuns la presiuni asupra CCR pentru votul asupra legilor Big Brother. Mă aflu în aceeaşi situaţiei de a vorbi despre libertate în detrimentul exercitării puterii oculte. Tot ce am spus este adevărul pe care îl ştiu. Nu vă cer să purtaţi acest război în numele meu. Cineva trebuie să spun adevărul. Spun acelaşi lucru: oamenii trebuie să fie egali în faţa legii. parlamentul nu trebuie să fie scut în faţa justiţiei. Justiţia trebuie să-şi urmeze cursul şi în cazul Elena Udrea. Vă solicit să aprobaţi favorabil cererile de urmărire penală.

19:36 Elena Udrea: „Sunt în faţa dvs. să vorbesc nu despre mine, ci despre ceea ce se întâmplă în România, despre democraţie şi libertate. Lucrurile pe care vi le voi spune reprezintă adevărul. 10 ani am luptat pentru stat de drept. Am nsistat pe nevoia întărirea justiţiei, DNA, ANI. Am slăbit legitimitatea Parlamentului pentru a o creşte pe a altor instituţii. Politicienii buni sau răi trebuie să exercite puterea în România, ei au legitimitatea. Oameni din servicii de informaţii pot face exces de putere fără a fi sancţionaţi. O şedinţă a comisiei SRI din care nu am aflat nimic. Un parlamentar al României e pus la stâlpul infamiei. Nu e normal, avem obligaţia să spunem adevărul, nu trebuie să ne lăsăm cuprinşi de frică”

19:30 Deputaţii au decis să supună la vot fiecare cerere a DNA, după citirea ei, a raportului comisiei juridice, ascultarea Elenei Udrea şi dezbateri. Votul va fi secret cu bile. Prima cerere este cea a Procurorului general privind urmărirea penală pentru abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute”

18:34 Şedinţa Parlamentului a început. Elena Udrea participă la şedinţă.

Elena Udrea a declarat că cererea de arestare preventivă formulată de trei ori împotriva sa ”în doare două ore” i se pare ”excesivă şi excepţională”.

”Am reiterat solicitarea de data trecută ca această comisiei juridică să avizeze pozitiv cererea de începerea urmăririi penale sau cererile, pentru că sunt două în ceea ce mă priveşte. De asemenea, am spus colegilor din Comisia juridică faptul că nu cred că este întâmplător sau că este firesc ceea ce mi se întâmplă şi anume ca împotriva mea în doar două ore să se remită trei cereri de arestare preventivă, în condiţiile în care pe niciuna din cauzele în care am fost acuzată nici în Gala Bute, nici în cazul dosarului Microsoft legat de denunţurile care au fost ivocate nu am fost măcar chemată să îmi spon un punct de vedere”, afirma Udrea înaintea deciziei în Comisia Juridică. 

 

 

 

Citește și: