Gandul.info
Ionel Dancu
1318 vizualizări 18 aug 2018

"Indiferent cât s-ar strădui unii analişti sau politicieni să creeze subiecte artificiale cu care să atragă atenţia publicului în aceste luni de vacanţă, nu vor reuşi prin tehnici de dezinformare prost documentate. A presupune că Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D) va exclude PSD doar pentru că un coleg de la Bruxelles doreşte să lovească în partidul pe listele căruia nu mai poate candida este la fel de fantezist cu a presupune că României îi va fi retrasă Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene doar pentru că jandarmii au intervenit în forţă împotriva celor care tulburau ordinea şi liniştea publică în cadrul manifestaţiilor din Piaţa Victoriei", a transmis europarlamentarul PSD Gabriela Zoană, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, intitulat "Scenarii absurde din lipsă de subiecte politice".

Eurodeputatul social-democrat a precizat că în istoria Parlamentului European nu există un caz prin care o alianţă să fi exclus formal o anumită formaţiune membră.

"Putem înţelege că e vară şi e cald, putem înţelege şi faptul că unii încă au minţile încinse de la atâtea strategii despre cum să dărâme Guvernul, dar nu putem înţelege introducerea pe agenda zilnică a unor ipoteze absurde, născocite de minţile celor care au realizat că prin activitatea lor politică invizibilă nu vor putea ajunge curând la guvernare. În istoria Parlamentului European nu există situaţii prin care o alianţă să fi exclus formal o anumită formaţiune, dar există situaţii în care anumite formaţiuni s-au retras voluntar din cadrul alianţelor din care făceau parte, în cazul în care nu se mai regăseau în valorile respective alianţe. De asemenea, nu există situaţii în care o ţară să fi fost "sărită" de la asigurarea mandatului Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar România nu este într-o asemenea situaţie, indiferent de absurditatea scenariilor pe care le concept unii şi alţii. Dincolo de declaraţiile ridicule făcute din dorinţa de afirmare a unor politicieni, excluderea PSD din S&D este la fel de fantezistă precum ipoteza că României nu îi va fi acordată Preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene", a conchis Gabriela Zoană.

Un parlamentar al Partidului Social Democrat din Danemarca, Orla Hav, a anunţat pe 16 august, pe pagina sa de Facebook, că formaţiunea daneză a discutat în forurile de conducere despre o petiţie iniţiată de cinci români care trăiesc în Danemarca, petiţie semnată online de 60.000 de persoane, care solicită excluderea PSD din România din familia europeană social-democrată (PES). Potrivit lui Orla Hav, social-democraţii din Danemarca vor ridica la nivel european problema excluderii PSD din PES.

"Am primit scrisoarea din partea grupului de 60.000 de cetăţeni români. Am discutat subiectul cu conducerea partidului social-democrat şi suntem profund îngrijoraţi de ceea ce vedem şi auzim din România. Vom ridica subiectul la nivel european, unde se poate decide excluderea partidului român. Principiile de bază ale mişcării social-democrate sunt justiţia socială şi democraţia. O condiţie a priori pentru a face parte din mişcarea social-democrată este ca, în practică, să se întrunească aceste două principii de bază. În acest moment percepem PSD ca fiind în afara acestor principii. Preşedintele partidului este condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz de putere. Partidul încearcă să evite judecăţile şi să încalce principiile social-democraţiei prin folosirea majorităţii sale parlamentare pentru a legaliza acte ilegale. Speranţa noastră este spre un partid social democrat autentic care să dezvolte România în Europa", a scris Orla Hav pe Facebook.

Şeful delegaţiei PSD din Parlamentul European, Dan Nica, a transmis, pe 15 august, că "în mod cert" grupul socialiştilor europeni "nu va apleca urechea" la afirmaţiile europarlamentarului Cătălin Ivan care intenţionează să depună o solicitare de excludere a PSD din familia politică europeană.

"Este regretabil că domnul Ivan, probabil presat de apropierea alegerilor europarlamentare, încearcă să câştige capital electoral urmând bine-cunoscuta reţetă a Monicăi Macovei de a-i intoxica pe colegii de la Bruxelles cu minciuni despre România. Probabil că dânsul şi-a făcut un calcul meschin şi a ajuns la concluzia că demagogia este mai eficientă decât munca efectivă în Parlamentul European. Încă nu e prea târziu ca domnul Ivan să realizeze ridicolul în care se plasează de unul singur, pentru că în mod cert Grupul S&D nu va apleca urechea la minciunile proferate de acesta", a transmis Dan Nica, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunţat, pe 14 august, că va depune în toamnă la grupul socialist din Parlamentul European o solicitare de excludere a PSD din rândurile socialiştilor europeni, cerere însoţită de un dosar privind "acţiunile acestui grup infracţional pus în apărarea corupţilor".

"După discuţii cu mai mulţi colegi din Parlamentul European, voi depune la începutul sesiunii de toamnă a Parlamentului European o solicitare de excludere a PSD-ului din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European. Voi înainta conducerii Grupului un dosar complet cu acţiunile acestui grup infracţional pus în apărarea corupţilor şi voi obţine sprijinul colegilor de bună credinţă din celelalte delegaţii naţionale. Dacă socialiştii europeni nu se dezic de Dragnea şi de partidul lui, atunci alegerile de anul viitor nu sună bine deloc", a scris eurodeputatul PSD, Cătălin Ivan, marţi pe Facebook.

Acesta a adăugat, cu referire la PSD, că a decis să se angajeze total "în blocarea acestei structuri mafiote, antiromâneşti, antidemocratice şi total aservite intereselor personale ale unui singur om".

Citește și: