Cristian ANDREI
3886 vizualizări 31 oct 2011

Mai mulţi senatori social-democraţi i-au cerut la şedinţa de grup lui Victor Ponta să-l schimbe pe Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, deoarece aduce prejudicii de imagine partidului.

Victor Ponta a venit să ia pulsul senatorilor PSD la câteva ore după ce în Kiseleff s-a decis ca Mircea Geoană să fie chemat la următoarea şedinţă a Biroului Permanent Naţional pentru a da explicaţii în legătură cu vizita pe care o efectuează în SUA, dar şi pentru declaraţiile făcute la adresa unor colegi de partid.

"I-am cerut lui Victor Ponta schimbarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului", a declarat, pentru gândul, senatorul PSD Cosmin Nicula. Acesta a precizat că nu a fost informat de Mircea Geoană despre vizita în SUA şi că nu vrea să răspundă în campania electorală la întrebări legate de tensiunile din USL. Printre senatorii care au cerut schimbarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului s-au mai numărat Iulian Bădescu, Daniel Savu şi Miron Mitrea. "Nu am cerut schimbarea lui Geoană, îl iubesc", a glumit coordonatorul campaniei PSD pentru alegerile din Capitală. La Consiliul Naţional al PSD, Mitrea a declarat, pentru gândul, că va cumpăra o caricatură cu Mircea Geoană pentru a juca darts pe ea atunci când este nervos.

"Decizia a rămas să fie luată de Biroul Permanent Naţional la următoarea întâlnire după ce Mircea Geoană revină în ţară. Nu înţelegem însă în ce calitate a plecat el aşa. Am înţeles că peste Ocean s-a recomandat liderul Opoziţiei", au declarat, pentru gândul, surse din grupul parlamentar al PSD de la Senat.

Victor Ponta a evitat să facă orice comentariu după discuţia din grupul parlamentar de la Senat. În Kiseleff, el a spus, pentru gândul, că nu a fost informat de Mircea Geoană despre vizita peste Ocean şi că nu ştie în ce calitate a mers acolo. Senatorii PSD din Biroul Permanent al Senatului au declarat, pentru gândul, că vizita nu Geoană nu a fost aprobată în acest for.

Ce spune Geoană că face în SUA

Preşedintele Senatului precizează într-un comunicat că vizita sa în SUA se va axa pe trei teme importante: includerea României în programul Visa Waiver, reconfirmarea sprijinului bipartizan pentru Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA şi intensificarea cooperării economice dintre cele două state. Mircea Geoană a declarat în exclusivitate pentru gândul că vizita sa în SUA nu este plătită "din fondurile Senatului".

Potrivit staff-ului lui Mircea Geoană acesta se va întâlni cu vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală şi preşedintele Business RoundTable. "Vizita cuprinde două destinaţii importante: Washington D.C şi New York, unde Mircea Geoană va avea întrevederi cu înalţi oficiali din conducerea instituţillor financiare internaţionale, din Administraţia Statelor Unite, din Departamentul de Stat, precum şi cu leadership-ul Senatului şi cu cel al Camerei Reprezentanţilor", se arată în comunicatul lui Mircea Geoană.

Citește și: