Cristina ANDREI
4899 vizualizări 23 ian 2018
„Despre aceste chestiuni am vorbit chiar la desemnare şi am spus atunci, unii au crezut că am spus de complezenţă: am cântărit toate argumentele şi am ajuns la concluzia că asta este varianta pe care trebuie s-o accept. (...) Sigur că am avut o întâlnire, mi s-ar fi părut ciudat să fac o desemnare fără să cunosc persoana. (...) Majoritatea parlamentară a recomandat-o", a răspuns Klaus Iohannis atunci când a fost întrebat de ce a ales să desemneze al treilea premier PSD într-un singur an. 
 
În acelaşi timp, preşedintele a avut şi un mesaj pentru partidele din opoziţie, cărora le-a reproşat voalat faptul că nu au fost capabile să colaboreze şi să vină cu o poziţie comună la consultările de la Palatul Cotroceni. 

„Când am făcut consultările puteam, cel puţin teoretic, să chem doar coaliţia majoritară. Nu am făcut aşa, la fel cum nu am făcut-o nici data trecută, pentru că am vrut să cunosc opinia tuturor. Recunosc că mi-ar fi făcut plăcerea ca la întrebarea pe care am pus-o tututorr - 'aţi vorbit şi cu ceilalţi?' -, măcar unii să răspundă 'da'. (...) O democraţie poate să funcţioneze optim şi Parlamentul să fie puternic numai dacă ambele laturi sunt puternice, şi puterea şi opoziţia, şi îmi doresc foarte mult să ajungem la un astfel de Parlament", a mai spus preşedintele. 

Întrebat dacă a ales varianta propusă de PSD, considerată cea mai la îndemână, pentru că îi este frică să nu fie suspendat, Iohannis a negat şi a ţinut să precizeze că acest subiect nu ar trebui să mai fie lansat în spaţiul public şi, în niciun caz, nu trebuie invocat ca argument în dezbaterea politică. 

„Nu mi-a fost şi nu-mi este teamă de suspendare, nu există niciun motiv pentru o supendrare şi cred că încet, dar sigur trebuie să eliminăm acest factor din discuţia publică. Este o discuţie care se poartă fiindcă am mai fost încercări la noi, nereuşite, de a face acest lucru. Nu cred că trebuie să fie un argument în dezbaterea publică, politică. Pentru mine, cu certitudine, acesta nu este un factor de decizie", a explicat şeful statului. 

Klaus Iohannis şi-a susţinut în continuare opinia potrivit căreia persoanele cercetate sau condamnate penal nu ar trebui să ocupe funcţii în fruntea statului, motiv pentru care îşi doreşte introducerea în Constituţie a criteriului integrităţii: „Părerea mea despre persoanele care sunt în curs de a fi cercetate penal sau judecate sau care au condamnări penale, o cunoaşteţi foarte bine: după părerea mea n-au ce căuta în fruntea statului.

Această poziţie a mea este foarte, foarte bine cunoscută. Din păcate, ea încă, încă nu se regăseşte în Constituţie, consider că trebuie să facem cu toţii, împreună, un efort de îmbunătăţire a acestei situaţii. Dacă tot ne apucăm să discutăm de Constiuţie şi de ce trebuie făcut mai bine acolo, atunci eu cred că principiul integrităţii trebuie consemnat chiar în Constituţie", a mai spus acesta. În fapt, susţine Klaus Iohannis, asta îşi doreşte şi societatea civilă, pentru că oamenii au ieşit în stradă ca să arate că îşi doresc ca justiţia să fie independentă şi puternică. 

„Am urmărit cu foarte mare atenţie ultimele proteste de sâmbătă. Aceştia oameni sunt de admirat, au venit cu toate că vremea a fost destul de rea, ca să arate politicienilor din România că îşi doresc o ţară stabilă, prosperă, au arătat că vor o justiţie puternică şi independentă, au arătat foarte clar şi sper să se fi înţeles acolo unde trebuie să se înţeleagă, că îşi doresc o guvernare decentă şi eficientă", a declarat preşedintele. 

„Avem o societate matură care a dovedit deja că este capabilă să lupte admirabil pentru valorile în care crede", a spus Klaus Iohannis la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, subliniid că 2018 este „momentul cel mai potrivit pentru a acţiona înţelept". Şeful statului a transmis şi un mesaj în ceea ce priveşte democraţia şi statul de drept şi a arătat că ele trebuie să fie pe deplin consolidate, iar „justiţia trebuie să fie independentă".

„2018 este un an cu totul special pentru România, care marchează Centenarul României Moderne. Nu vă voi vorbi despre importanţa Marii Uniri pentru istoria noastră, ci despre semnificaţia şi valoarea ei pentru prezent şi pentru viitor. 2018 este cu adevărat momentul cel mai potrivit pentru a reflecta profund şi a acţiona înţelept pentru prezentul şi viitorul naţiunii româneşti", şi-a început discursul Klaus Iohannis în cadrul întrevederii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti. 

Preşedintele a făcut referire la proiectul de ţară, spunând că doar un astfel de program poate răspunde în mod real riscurilor cu care se confruntă România, atât în plan intern, cât şi în plan extern, pe fondul unei „vecinătăţi complicate", dar a transmis şi un mesaj către coaliţia de guvernare, vorbind despre necesitatea unui „stat performant", în care valorile democraţiei sunt pe deplin consolidate. 

„Trebuie să răspundem printr-un stat performant, o Românie puternică şi rezilientă, unde statul de derept şi democraţia sunt pe deplin consolidate, în care justiţia trebuie să fie independentă, un stat care acţionează în slujba tututor cetăţenilor săi, capabil să ofere prosperitate şi siguranţă.

„Avem o societate matură care a dovedit deja că este capabilă să lupte admirabil pentru valorile în care crede. Dar are nevoie de un stat care trebuie să fie pe măsura ei. Doar un astfel de stat poate proieeta aceste valori democratice şi ale statului de drept. Doar o astfel de Românie puternică în interior poate să facă faţă şi provocărilor externe, care nu sunt puţine, doar astfel ne putem consolida rolul de stabilitate pe care îl jucăm, doar aşa acesta va fi mai întărit şi România va fi mai respectată de către dumneavoastră", a mai spus Iohannis, făcând trimitere la protestele masive de la sfârşitul săptămânii trecute. 

Liderii coaliţiei, mesaje pentru protestatari. Dragnea: „Unde au fost 70.000 de oameni?"; Tăriceanu: „Preamăresc instituţile represive ale statului"

De cealaltă parte, şi liderii coaliţiei de guvernare au avut mesaje pentru zecile de mii de români care au protestat în weekend în Capitală şi în mai multe oraşe din România. 

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, le-a transmis din nou un mesaj celor care au ieşit în stradă în acest sfârşit de săptămână, spunând că aceştia „preamăresc instituţile represive ale statului" şi că manifestaţiile arată cât este de eficientă dezinformarea în România.

„Sunt aşa-zise manifestaţii de stradă care preamăresc instituţile represive ale statului. Sunt de acord că trebuie combătută corupţia, dar nu prin lupta între diverse instituţii. Când văd toate acestea mă gândesc unde suntem, ce mai avem de făcut şi cât de eficientă este dezinformarea care funcţionează la cote înalte în România”, a spus Călin Popescu-Tăriceanu, într-o emisiune la Antena 3.

Şi Liviu Dragnea a avut o atitudine similară atunci când a fost întrebat ce părere are despre prostele masive din acest sfârşit de săptămână, acesta invocând, din nou, faptul că milioane de oameni au votat PSD, drept pentru care partidul trebuie să meargă mai departe cu programul de guvernare.

„Unde au fost 70.000 de oameni? Eu m-am uitat pe evaluările oficiale unde au fost 25.000 în Bucureşti. Eu nu le răspund protestatarilor la cereri, sunt de acord cu protestele, atât timp cât nu sunt violente. Ne-au votat câteva milioane de români, vom duce mai departe programul de guvernare”, a transmis şeful PSD. 

 

 

Citește și: