Gandul.info
Iasmina Ardelean
1752 vizualizări 21 dec 2017

Întrebat dacă a înjurat-o pe Florina Presadă, Brăiloiu a negat. „I-am urat <<La mulţi ani>>, ceea ce e frumos şi elegant, nu? De Crăciun, se zice că trebuie să fim mai buni. Crăciunul durează două zile, după aceea mai vedem. Dacă ştiţi dumneavoastră altă replica, vorbiţi cu dumneaei. Nu am de ce să-i cer scuze”, a precizat senatorul PSD.

Totodată, Brăiloiu a susţinut că nu a folosit apelativul „prinţesă” şi nici nu a înjurat-o.

„Eu sunt întotdeauna un gentleman, şi este sub demnitatea mea de bărbat să jignesc o femeie. Nu, nu am în vocabular aşa ceva”,a adăugat Brăiloiu.

Întrebat dacă a fost gentleman şi când i-a numit „ciobani” pe jurnalişti, senatorul PSD a spus că nu i-a numit astfel.

„Era un domn operator, nici măcar nu era jurnalist. Era cu un trepied care m-a lovit peste picioar foarte tare, a trebuit chiar să merg la o mică intervenţie chirurgicală”, a subliniat Brăiloiu.

Senatorul USR, Florina Presadă, a declarat joi, că senatorul PSD, Liviu Brăiloiu, a înjurat-o în plenul Senatului, când a împărţit cartea „Ferma Animalelor”, adăugând că îi va face o plângere la Biroul Permanent al Senatului.

Aceasta a confirmat că Brăiloiu i-a spus "Prinţeso, sugi ..."

„Ceea ce a spus domnul Brăiloiu nu poate fi reprodus. Pot să vă relatez, în schimb, contextul. Şi anume, noi, membrii grupului senatorial al USR ofeream cărţi membrilor Senatului de la PSD. Este vorba despre „Ferma Animalelor”, de George Orwell. O serie de senatori PSD au aruncat cărţile pe jos, mă refer la doamna Ecaterina Andronescu, domnul Bodog, chiar doamna Arcan, de asemenea. Iar domnul Brăiloiu, vizibil deranjat de acest gest, a început să mă insulte şi să mă injure. Nu este prima dată, voi face o plângere împotriva dumnealui la Biroul Permanent, unde există un Regulament al Senatului care trebuie respectat. Am cerut în acel moment domnului Manda, care era preşedinte de şedinţă, să suspende şedinţa, însă a refuzat să facă acest lucru”, a susţinut Presadă la Parlament.

Citește și: