Alina Matis
Sorina Ionaşc
15760 vizualizări 10 nov 2014

Pentru a doua oară din 1990 şi până acum, românii ar putea să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale fără să li se fi oferit măcar o dezbatere directă între cei doi contracandidaţi. Singura dată când am mai ajuns în ziua votului fără o dezbatere a fost în 2000, când nu a existat nicio confruntare directă între finaliştii de la acea vreme, Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor.

După ce Victor Ponta, candidatul alianţei PSD--PC-UNPR, a programat unilateral patru dezbateri televizate, alegând posturile de ştiri, temele de discuţie şi timpii de antenă, iar Klaus Iohannis, candidatul ACL, a refuzat să se prezinte la dezbaterile aranjate de premier şi a propus „teren neutru”, cei doi s-au duelat, luni seară, de la distanţă. Dacă Ponta s-a ţinut de programarea sa şi a mers la RTV, pentru o dezbatere pe teme de politică economică, Klaus Iohannis a fost, în acelaşi interval, la Realitatea TV.

Gândul a transmis în format LIVE TEXT ambele interviuri televizate şi le-a propune cititorilor o experienţă mediatică nouă: un barometru al adevărului, pe care l-au realizat realiza experţii de la Factual.ro, urmărind, alături de reporterii gândul.info, cele două emisiuni. Factual.ro este primul site de verificare a gradului de adevăr conţinut de declaraţiile publice din România. Experţi în politici publice, bună guvernare şi comunicare care activează în mediul privat, în organizaţii neguvernamentale şi în instituţii educaţionale întreţin Factual.ro şi au urmărit cu atenţie declaraţiile celor doi candidaţi la preşedinţia României.

Mai jos, în imagini, „barometrul” adevărului din declaraţiile lui Victor Ponta şi Klaus Iohannis:

Victor Ponta:

 

 

Klaus Iohannis:

Mai jos, declaraţiile celor doi candidaţi, fiecare la postul la care a mers:

UPDATE 21:25 Iohannis: „Dacă îmbunătăţim colectarea fiscală, lucrurile se schimbă. Cu o colectare mult îmbunătăţită, este posibil să se crească cu 1% din PIB sau chiar 2% din PIB într-un an. Dacă îmbunătăţim colectarea cu 1 sau 1,5%, avem banii pentru majoritatea investiţiilor publice necesare care acum zac.
Aceste îmbunătăţiri nu se pot face de azi pe mâine, ci sunt posibile cu un guvern care doreşte rezolvarea acestor probleme. Guvernul PNL vine cu o abordarea congruentă cu aceste principii. Pornim de la premisa că împreună rezolvăm aceste probleme. Cu PSD se pot doar agrava lucrurile, Tăriceanu va veni cu creşteri de taxe şi impozite pentru că altfel nu poate astupa gaura”.

UPDATE 21:18 Iohannis, despre momentul „ghinion”, de la Gândul LIVE: „Nu cred că am ce lămuri. Discuţia a fost cam aşa: jurnalistul m-a întrebat şi am zis ghinion. M-am redresat din mers. Profesorii, din 1990 încoace, tot timpul au avut ghinion. Niciodată nu s-a putut la ei, deşi la alte categorii s-au putut mări salariile. Dacă eşti procuror ca Ponta ai şapte case şi nici nu le declari. Se poate să ai 6 case dacă eşti profesor. Se poate cu muncă cinstită”.

UPDATE 21:17 Iohannis: „Dacă îmbunătăţim colectarea fiscală, lucrurile se schimbă. Cu o colectare mult îmbunătăţită, este posibil să se crească cu 1% din PIB sau chiar 2% din PIB într-un an. Dacă îmbunătăţim colectarea cu 1 sau 1,5%, avem banii pentru majoritatea investiţiilor publice necesare care acum zac”.

UPDATE 21:13 Ponta, despre salariile medicilor (majorate cu 100 RON din 2015, în vreme ce medicii rezidenţi au primit încă de anul acesta o bursă de 670 RON) şi ale profesorilor (creştere de 10% pentru tinerii profesori începând de anul acesta): „Avem două acorduri cu cei din Sănătate şi din Educaţie şi tot ceea ce am semnat cu ei se va realiza pentru că este sustenabil în datele actuale”.

UPDATE 21:10 Ponta neagă că a încălcat termenul limită pentru draftul de buget pe 2015: „Acordul dintre România şi FMI a fost ratificat prin lege în Parlament şi prevede că orice buget trebuie convenit cu delegaţia FMI şi Comisia Europeană. În 2 decembrie, începe vizita oficială. Noi până atunci avem pregătit bugetul. Dacă am trimite bugetul fără să fi avut loc vizita, am încălca legea prin care s-a ratificat acordul”.

UPDATE 21:00 Iohannis: „Ne apucăm de legislaţie, avem nevoie de reguli mai simple, de relaxare fiscală, de îmbunătăţirea colectării fiscale, de măsuri care sprijină economia reală, investiţii publice care cresc economia. Victor Ponta a făcut praf banii dându-i la migratori. Nu s-au realizat investiţiile, s-au dat banii la primarii migratori. Dacă aş fi fost la guvernare, aş fi avut un buget pe 2015 şi în funcţie de acel buget aş fi discutat cu guvernul dacă este posibil sau nu să se acorde anumite măsuri. Este posibilă reducerea TVA la 19% în paralel cu îmbunătăţirea netă a colectării. În momentul de faţă avem o evaziune fiscală undeva la 16,2% din PIB. Din evaziune fiscală, specialiştii susţin că aproximativ 75% se realizează în domeniul TVA-ului. Atunci e clar că lucrurile se corelează. Dacă vrem să avem o evaziunea mai mică, trebuie măsuri cumulative”.

UPDATE 20:55 Iohannis: „Noi, PNL, am orpimit această lege (a amnistiei şi graţierii), înainte ca ea să fie aprobată”.

„Regionalizarea şi descentralizarea pot moderniza administraţia din România. Cred că prin regionalizare se poate moderniza România dacă se modernizează administraţia şi se creează dezvoltare economică. Dacă aceste două lucruri nu se obţin, nu se poate realiza regionalizarea. Regionalizarea pe criterii etnice nu rezolvă nicio soluţie”.

UPDATE 20:49 Iohannis: „Păstrăm actualul sistem sau trecem la altul? Nu are rost să tot amânăm această discuţie, mai devreme sau mai târziu trebuie s-o rezolvăm tocmai pentru preveni stagnarea pensiilor şi să avem pensii decente, din care să se poată trăi. E un calcul pe care îl pot face economiştii. Un exemplu concret: soacra mea are o pensie de 300 de lei, nu se poate trăi din asta. Nu putem să spunem că pensia minimă să fie 400 de lei, nu-i scoatem pe oameni din mizerie cu asta. În momentul de faţă, sistemul de pensii din Romînia se bazează pe solidaritatea între generaţii. Cei care muncesc plătesc pentru cei care iau pensii. Este un sistem care funcţionează când economia e în creştere. Populaţia va îmbătrâni din ce în ce mai mult, vom avea mai puţini tineri care muncesc şi care plătesc pensiile”.
UPDATE 20:35 Victor Ponta, replică la declaraţia lui Klaus Iohannis despre pensii: „România a avut anul trecut, cea mai mare creştere din UE. Anul acesta, conform CE, va avea o creştere în jur de 2,5%. De la 1 ianuarie, e o indexare de 5 puncte procentuale a pensiilor. Inflaţia e 1,5. Preşedintele nu măreşte pensii. Nu vreau să îi mai minţim pe oameni. Dl Iohannis, dacă e preşedinte, nu poate să mărească pensii. Dacă vine însă în echipă cu dl Predoiu, eu am aici legea prin care în 2010 le-au fost tăiate oamenilor pensii şi salarii. Una din semnături e a dl Cătălin Predoiu. Ca ministru al Justiţiei, trebuia să avizeze ceea ce din punctul meu de vedere era neconstituţional”. Premierul aminteşte că, aşa cum a promis, s-a pensiile au fost indexate în 2013 şi în 2014 şi vor fi indexate şi în 2015.

UPDATE 20:30 Klaus Iohannis: „E o afirmaţie mincinoasă că Iohannis taie pensiile. Eu vreau să fiu preşedinte şi vreau să am alături un guvern care reporneşte economia, care face posibilă şi creşterea salariilor şi a pensiilor. Eu îmi doresc o creştere a pensiilor, atunci când creşte şi economia. Există o decizie a CCR că nu pot fi tăiate pensiile. Minciuna este una greu de explicat. De ce a fost crezută această minciună de atâţia pensionari? Este o nesimţire din partea PSD şi Victor Ponta că a speriat atâţia pensionari. Anunţul a venit din mâna poştaşului, împreună cu cuponul de pensii. Au crezut că e o înştiinţare oficială. A folosit Poşta Română ca să sperie pensionarii şi să mai ia câteva voturi”.

UPDATE 20:23 Victor Ponta: „În ţară, votul a fost impecabil”.

UPDATE 20:23 Ponta: Întrebat de ce nu dă o ordonanţă de urgenţă: „CCR a spus foarte clar: dacă schimbaţi regulile în timpul jocului, anulăm alegerile. Modificarea legii între turul unu şi doi e cea mai gravă încălcare”.

UPDATE 20:20 Victor Ponta: Din decembrie, există două variante: „eu să fiu preşedinte şi să lucrez cu guvernul actual şi dl Iohannis să fie preşedinte şi să se certe cu guvernul actual”.

UPDATE 20:15 Pe acelaşi subiect, vorbeşte, la Realitatea, şi Klaus Iohannis: „Este un scandal imens, mii de oameni au fost împiedicaţi să voteze, mii de români nu au putut să-şi dea votul candidatului lor. Acum, după ce am cerut suplimentarea secţiilor de votare în diaspora, măsuri clare ca să putem să înţelegem dacă se mişcă ceva acolo sau nu, nu s-a întâmplat nimic, ministrul a continuat cu acelaşi text. BEC a spus clar cu interpretarea acelui articol, că nu e valabil şi pentru diasporă. Aşa cum guvernul Ponta a putut să vină cu tot felul de ordonanţe peste noapte, de ce nu au putut să vină cu o ordonanţă peste noapte care să creeze un cadru limpede ca să avem un număr mai mare de secţii de votare? Domnul Ponta a vrut să găsească un pion de sacrifiu. Este decizia domnului candidat Victor Ponta. Domnul Corlăţean a fost trimis acasă ca să vadă lumea că cineva a fost găsit vinovat. Nu cred în această măsură, dacă cineva trebuia să demisioneze, acela era prim-ministrul Ponta.

UPDATE 20:10 Victor Ponta este însoţit, în interviul de la RTV moderat de Cătălin Striblea şi Corina Drăgotescu, de fostul candidat al PLR, Călin Popescu Tăriceanu. În spatele lor, miniştri din guvernarea Ponta, precum Daniel Constantin, Remus Pricopie sau Rovana Plumb. Primul subiect, demisia lui Titus Corlăţean: „Domnul Băsescu, în primul rând, şi după aceea domnul Iohannis, au deturnat, au confiscat, au manifestat nemulţumirea legitimă a unor români din străinătate şi au organizat sâmbătă nişte proteste anti-Ponta. Titus Corlăţean mi-a spus astăzi: „am făcut tot ce ne-a cerut BEC-ul”. Încă o dată, premierul acuză „presiunile” exercitate pe acest subiect de către preşedintele Băsescu.

„În 2009, M. Geoană a câştigat alegerile pe teritoriul României, după care au venit voturile din diaspora”. Miza pentru Traian Băsescu, spune premierul, este să aibă motiv pentru a „delegitima” preşedintele care îi urmează în funcţie, având motiv să conteşte alegerile.

Amintim că nici în primul tur nu a existat o dezbatere, după ce Victor Ponta a condiţionat prezenţa sa la evenimentul IPP de cea a tuturor celorlalţi candidaţi, iar Călin Popescu Tăriceanu (candidatul PRL) a refuzat să participe. De asemenea, alte oferte de dezbateri pentru turul al doilea au venit - de două ori - din partea televiziunii publice, a preşedintelui Traian Băsescu, dar şi a Universităţii de Vest din Timişoara ori a Facultăţii de Drept din Bucureşti.

Subiectul dezbaterilor finale din cadrul alegerilor prezidenţiale este unul sensibil pentru social-democraţi, care au pierdut avantajul din sondaje şi alegerile la ultimele două scrutine, când Traian Băsescu a câştigat confruntările finale în faţa lui Adrian Năstase (2004), respectiv Mircea Geoană (2009).

Despre Factual.ro

Factual.ro este un proiect implementat de Funky Citizens. Scopul lui este căutarea adevărului din spatele declaraţiilor, folosind o metodologie care îmbină bune practici academice şi jurnalistic, precum şi cunoştinţele experţilor care îi formează echipa. „Ştim ce rapoarte să citim, care sunt sursele relevante şi cum să le explicăm cât mai despleticit, pe înţelesul oricărui absolvent de liceu. Contribuim la eliminarea zgomotului din spaţiul public în jurul alegerii Preşedintelui României prin verificarea în timp real a declaraţiilor susţinute de candidaţii din turul doi al alegerilor prezidenţiale în timpul dezbaterilor electorale”, spun experţii de la Factual.ro.

Pentru că, adaugă ei, în special în politică, adevărul nu este niciodată alb-negru, utilizează „Barometrul Adevărului” pentru a evalua gradul de adevăr conţinut de fiecare declaraţie:

Citește și: