118 vizualizări 9 oct 2019

„Am înţeles că Victor Viorel Ponta suferă câteva dezamăgiri pe care le exihibă, unde altundeva decât pe facebook (locul unde face politică, în mod curent şi de unde şi-a dat chiar şi demisia din PSD). Victor Viorel spune că este dezamăgit de PSD, dar, de fapt, marea lui tristeţe este că i-a promis lui Klaus Iohannis că va racola parlamentari PSD şi nu a reuşit. Nu doar că nu a reuşit, dar au şi plecat de la el din partid. Ca urmare, i-a strâns să-i numere. Zice că i-au ieşit 30. Eu ştiu că sunt mai puţini, dar nu mai contează acum. Ceea ce contează este că tentativa de lovitură de partid, gândită împreună cu Iohannis, a eşuat. Ghinion”, a scris Mihai Fifor, miercuri, pe Facebook.

Social-democratul a adăugat că nu l-ar mira dacă Victor Ponta, înainte de a pica moţiunea de cenzură în Parlament, să solicite din nou în alianţă cu PSD.

„Nu m-ar mira ca, începând de mâine, înainte chiar ca moţiunea să pice, să se ceară din nou în alianţă cu PSD, să-şi aducă aminte că a fost pesedist, înainte de a fi trădător. Acesta este Victor Viorel. Un politician care şi-a construit cariera pe trădări şi uitări. L-a trădat pe mentorul său, cel care l-a dus de mână, la PSD, Adrian Năstase, pe urmă a trădat PSD cu Băsescu, l-a trădat pe Geoană pe care nici nu l-a votat, deşi îi era purtător de cuvânt, l-a trădat pe Crin Antonescu. I-a trădat pe toţi cei care l-au ajutat sau i-au fost parteneri”, a completat Fifor.

El a mai spus că „din acest motiv, Victore, nu mai convingi pe nimeni (în afară de Tăriceanu, care regretă amarnic), nici măcar pe propriii parlamentari. Tu eşti şi ai fost mereu nu pro România, ci pro trădare”.

Victor Ponta a scris, miercuri, pe Facebook, că cei 30 de parlamentari Pro România vor participa la moţiunea de cenzură şi vor vota la vedere.

 

Citește și: