Bianca Pavaluca
7105 vizualizări 7 mar 2019

În scrisoarea trimisă, Tudorel Toader cere ca Laura Codruţa Kovesi să nu fie numită în funcţie şi atrage atenţia că aceasta a fost revocată de la conducerea DNA pentru că încălca legea.

”Nu am nimic personal împotriva Laurei Codruţa Kovesi, unul dintre cei trei candidaţi pentru poziţia de procuror-şef al Parchetului European,” menţionează ministrul Justiţiei în scrisoarea sa. ”Dar din dovezile pe care le-am văzut - de la judecători, procurori şi alte surse credibile - nu ar trebui numită în această funcţie importantă. Doamna Kovesi nu a fost demisă anul trecut deoarece Agenţia Anticorupţie pe care o conducea, DNA, viza politicieni corupţi. A fost demisă deoarece DNA încălca legea. Curtea Constituţională a decis că strategia de investigaţie a doamnei Kovesi era bazată pe constrângere”.

 

Toader: Dosarele deschise judecătorilor erau folosite ca un mod de constrângere a sistemului

Ministrul Justiţiei aminteşte şi de dosarele de la DNA în care erau cercetaţi magistraţi.

"După plecarea doamnei Kovesi de la DNA, am descoperit că, în perioada de patru ani în care s-a aflat la conducerea agenţiei, DNA a deschis investigaţii împotriva a 3.420 de judecători şi procurori - mai mult de jumătate din magistratura ţării. Tipic, aceste investigaţii rămâneau deschise şi nu se ajungea la un proces. Erau folosite ca mod de constrângere a sistemului.

Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, nou formată, independentă de DNA, a raportat recent că a preluat peste 1.422 de dosare de la predecesorul său din DNA. Aproximativ 70% erau iniţiate intern, nu ca răspuns la o acuzaţie. Cele mai multe dosare rămâneau deschise şi după doi ani, şi conform raportului, erau iniţiate ca răspuns la deciziile judecătorilor contrare dorinţelor DNA. Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, a numit raportul ”şocant”. Când aceste metode nu reuşeau să pună presiune pe un judecător, se discuta despre demiterea lor din funcţie sau din dosarele în care DNA avea un interes specific", acuză Toader.

Toader: Scrisoarea e transmisă în numele Guvernului României

Tudorel Toader mai dezvăluie în scrisoare că judecătorii care au revizuit dosarele respinse de DNA au găsit şi transcripturi ale unor conversaţii înregistrate pe ascuns, dovezi falsificate şi declaraţii false ale unor martori.

"Aceasta nu este justiţie. Biroul Parchetului European trebuie să îi urmărească agresiv pe cei care încalcă legea, dar nu prin sacrificarea respectului pentru drepturile umane în acest proces", încheie ministrul scrisoarea.

Întrebat de reporterii Mediafax despre scrisoarea făcută publică în Financial Times, că Tudorel Toader a declarat că este "în numele Guvernului României".

Barna, despre Toader: Nu eşti niciodată prea bătrân pentru a găsi mod de a te face de râs

Preşedintele USR Dan Barna declară că scrisoarea ministrului Justiţiei demonstrează că nu eşti niciodată prea bătrân, pentru a te face de râs.

”Aş începe cu una din legile lui Murphy, care spune că nu eşti niciodată prea bătrân, pentru a găsi un nou mod de a te face de râs. Ceea ce face Tudorel Toader cu această scrisoare este încă o modalitate de a se face şi mai ales de a ne face ca şi Guvern al României de râs pe plan internaţional. În mod obiectiv, ceea ce vede toată Europa şi toată lumea - vorbim şi de partenerul american - este că România este condusă în momentul de faţă de nişte indivizi, o parte din ei condamnaţi penali, o parte din ei în diverse faze de cercetare penală şi Tudorel Toader este perceput ca fiind avocatul acestor condamnaţi penali”, a afirmat Dan Barna, la RFI, care nu a dorit să aprecieze activitatea fostei şefe a DNA.

”Nu ştiu dacă a greşit sau nu, nu este rolul meu să judec asta, pentru că să nu uităm, toată activitatea DNA ajunge în instanţă, iar în instanţă am văzut că DNA este una dintre instituţiile cu un nivel foarte bun al raportului condamnări-achitări.”

DNA îl acuză pe Tudorel Toader că a prezentat date nereale în scrisoarea către Financial Times

DNA susţine că ministrul Justiţiei Tudorel Toader a prezentat date nereale în scrisoarea despre Laura Codruţa Kovesi pe care a transmis-o către Financial Times. Direcţia Naţională Anticorupţie a oferit în acest sens o serie de date din statisticile oficiale referitoare la cauzele cu magistraţi ce arată că majoritatea sunt deschise după plângeri.

”Având în vedere că datele pe care se fundamentează argumentaţia domnului ministru al Justiţiei nu sunt reale, ceea ce este de natură a afecta valoarea de adevăr a concluziei celor expuse cu privire la activitatea DNA, pentru a corecta informarea opiniei publice, vă prezentăm datele reale, rezultate din statisticile oficiale, privind investigaţiile referitoare la magistraţi, majoritatea acestor investigaţii fiind deschise ca urmare a unor plângeri/denunţuri primite de la persoane nemulţumite de soluţiile dispuse în cauze civile sau penale în care respectivele persoane au fost implicate”, potrvit unui comunicat al DNA.

Pentru a susţine aceste afirmaţii, procurorii anticorupţie oferă şi un exemplu în acest sens.

„Pentru a susţine că DNA ar fi exercitat o formă de presiune asupra magistraţilor care judecau în cauze penale, domnul ministru menţionează faptul că nou formata secţie pentru magistraţi - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie - a preluat 1422 de dosare de la DNA, iar aproape 70% au fost constituite din oficiu, nu ca rezultat al vreunei plângeri sau denunţ. În realitate, la momentul începerii activităţii, Secţia respectivă a preluat de la DNA un număr de 275 de dosare aflate în lucru, dintre care 34 sesizări din oficiu, ceea ce reprezintă un procentaj de 12 %”, arată sursa citată.

În comunicat se arată că cele 275 de dosare sunt menţionate şi în Raportul de activitate al DNA pe anul 2018, care i-a fost transmis pe cale oficială lui Tudorel Toader, ministru încă din luna februarie 2019, şi a fost dată publicităţii cu ocazia prezentării publice a acestui raport, fiind conţinută şi în comunicatul de presă din data de 22 februarie 2019.

„Un alt exemplu se referă la afirmaţia ministrului Justiţiei că, pe perioada mandatului doamnei Laura Kovesi, DNA a deschis investigaţii faţă de 3420 de judecători şi procurori, mai mult de jumătate din numărul total de magistraţi din România. În realitate, numărul total de investigaţii privind magistraţii înregistrate la DNA în perioada 01.01.2014 – 30.07.2018 (4 ani şi 7 luni) a fost de 2.396, dintre care, în aceeaşi perioadă 1.922 au fost dosare clasate pentru că s-a constatat că sesizările erau nefondate. Dintre aceste cauze, doar 10,4 % au fost sesizări din oficiu. Prin urmare, reiese că majoritatea dosarelor au fost deschise ca urmare a unor sesizări formulate de persoane fizice sau juridice. Mai mult, în 521 de sesizări nu apare numele magistratului sau instituţia din care face parte”, mai arată procurorii.

De asemenea, Direcţia a subliniat, în încheiere, că potrivit legislaţiei din România, există obligaţia ca orice sesizare (plângere, denunţ) primită de parchete, care îndeplineşte condiţiile de formă, să fie înregistrată ca dosar penal.

Citește și: