Firuta Flutur
1345 vizualizări 5 iun 2017

"Spre deosebire de Dl. Victor Ponta, eu nu-l voi jigni, nu-l voi compara cu vreun personaj politic, nici nu-l voi ironiza. Tocmai pentru că eu cred într-o politică a faptelor bune pentru oameni, nu într-una a duelurilor verbale ori scrise între politicieni. Reacţionez nu pentru că m-am simţit atacată ca persoană, ci pentru că s-a încercat trimiterea în derizoriu a unui demers al meu prin care nu încercam să obţin avantaje pentru mine, ci pentru cei care ne-au dat votul nouă, celor de la PSD. Am comunicat public câteva dintre neajunsurile pe care le întâmpin ca Primar General în relaţia cu Guvernul. Am vorbit doar după ce m-am convins că reprezentanţii guvernamentali cărora le-am solicitat sprijinul pentru problemele Capitalei au avut suficient timp să să răspundă pozitiv, ceea ce nu s-a întâmplat. Probabil Bucureştiul nu reprezintă pentru ei o prioritate, deşi o Capitală bine administrată şi cu problemele rezolvate înseamnă jumătate de ţară bine guvernată", a transmis Gabriela Firea, prin intermediul unei declaraţii de presă remisă luni seară MEDIAFAX.

Edilul transmite că preferă să spună adevărul şi să schimbe relaţia cu Guvernul, chiar şi cu riscul de a-şi supăra unii colegi.

"Realitatea este că dacă Dl. Ponta ar (mai) fi fost preşedinte PSD, eu nu aş fi fost candidat şi, fireşte, nici Primar General. Nu mi-a dat niciun sprijin în campania electorală, nu a spus public sau personal nicio vorbă de încurajare, şi-a dorit probabil pe altcineva candidat, dintre cei consideraţi mai apropiaţi. De aceea, nu mă mira reacţia de azi faţă de mine. Mă surprinde poziţionarea Dlui Ponta faţă de bucureşteni. Îi pedepseşte pentru că nu prea l-au votat la Prezidenţiale? De ce spun asta? Pentru că eu nu am făcut altceva decât să solicit un sprijin legitim de la Guvern pentru Capitală. Şi să spun public faptul că unii reprezentanţi ai Guvernului ignoră problemele Bucureştiului", mai spune Firea.

Primarul general al Capitalei transmite că Victor Ponta a avut posibilitatea în mandatul său de premier "de a clarifica odată pentru totdeauna, în beneficiul bucureştenilor care sunt buni platnici, relaţia contorsionată, eronată, dintre Elcen (în subordinea guvernului) şi Radet (regie a Primăriei)", însă a ratat această şansă.

"Cu riscul de a-l supăra în continuare pe fostul premier, voi apăra valorile naţionale, o întreprindere a statului român, iar cât voi fi Primar General Radet-ul nu va fi de vânzare, aşa cum vor unii dintre foştii lucrători în instituţiile de forţă ale ţării, care acum s-au convertit în corporatişti, şi care ameninţă în stânga şi-n dreapta. Îi dezamăgesc anunţându-i că nu mă sperii. Aşa cum nu m-am speriat de Preşedintele ţării când Preşedintele PSD m-a trimis în Comisia parlamentară „Nana”, unde mi-am făcut datoria până la capăt, punându-mi în pericol familia, nici acum nu mă voi speria de cei care sunt deranjaţi că nu tac. Acţionez la un singur ordin, şi acela este ordinul românilor. Dacă Dl. Ponta a ales să mă atace pe mine, dorind să se erijeze în apărătorul necondiţionat al întregului guvern, cu riscul de a-i abandona încă o dată pe bucureşteni, eu prefer să spun adevărul, oricât de neplacut ar fi, dar care ne va ajuta să lăsăm ceva bun şi stabil în urma noastră, pentru românii care şi-au pus atâtea speranţe în noi", îşi încheie edilul declaraţia.

Fostul lider PSD Victor Ponta a reacţionat, luni, la criticile Gabrielei Firea la adresa Executivului condus de Sorin Grindeanu, întrebându-se ”ca cetăţeanul turmentat” dacă schimbarea guvernului este urgenţa social-democraţilor în această vară şi dacă asta este ceea ce îşi doreşte electoratul PSD.

"Am şi eu două întrebări ca «cetăţeanul turmentat> - că mă uit şi chiar nu mai înţeleg: schimbarea Guvernului <Grindeanu> este urgenţa noastră în acestă vară? Este ceea ce îşi doresc cei care au votat în Decembrie 2016 pentru PSD? Sau membrii PSD? Sau parlamentarii care susţin majoritatea guvernamentală? Eu am votat în Decembrie cu PSD, sunt (încă) membru al Partidului şi ca deputat am votat mereu pentru susţinerea proiectelor acestui Guvern - să înţeleg că până acum am greşit?!?!", a scris Ponta pe Facebook.

El a ţinut să reamintească faptul că a fost membru al guvernului PSD condus de Adrian Năstase în perioada 2001-2004, când primar general al Bucureştiului era Traian Băsescu.

"Îmi amintesc că tot ce nu era el în stare să facă la Primărie, Băsescu dădea vina pe Guvern / iar în 2004 s-a jurat că vrea să rămână Primar <să îşi termine proiectele>, dar a candidat la Prezidenţiale şi aţi văzut ce bine ne-a fost! Sa înţeleg acum, în 2017, că ce făcea Băsescu era bine? Poate mă ajutaţi dvs cu ceva lămuriri; dacă întreb Conducerea Partidului sigur nu au ei timp să piardă cu un biet membru, aşa cum sunt eu", a conchis fostul preşedinte al PSD.

Citește și: