Raluca Lazaroi
482 vizualizări 4 apr 2019

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, a declarat, pentru Mediafax, că ambele teme propuse de preşedintele Klaus Iohannis pentru referendumul din 26 mai, presupun modificarea Constituţiei.

„După lege, preşedintele alege temele pe care vrea să le supună opiniei publice. Nimeni nu îl poate cenzura în această privinţă şi sub aspectul acesta nu avem ce să comentăm. Ce este de comentat în legătură cu temele acestea, este că amândouă presupun modificarea Constituţiei. Dacă s-ar pune întrebări din aceste două teme, dacă referendumul ar trece, ar trebui obligatoriu modificată Constituţia pentru că după cum este Constituţia astăzi, nu pot să limitezi dreptul Parlamentului de a adopta legi în domeniul amnistiei şi graţierii. Tema presupune tocmai asta: dacă poporul este de acord ca să nu se mai poată amnistia sau graţia prin lege sau prin ordonanţă de urgenţă. Constituţia nu face distincţie între amnistie şi graţiere şi graţiere pentru alte teme. El zice să nu se mai facă amnistie sau graţiere pentru faptele de corupţie ori asta nu este prevăzut în Constituţie”, spune Zegrean.

Fostul preşedinte CCR spune că nu se poate limita domeniul în care poate fi dată amnistie şi graţiere, acesta punând şi o întrebare: „Este mai gravă corupţia decât crima?”.

„În Constituţie se prevede doar faptul că amistia şi graţierea se adoptă prin lege. Nu pot să limitezi domeniul în care poţi să dai amnistie sau graţiere şi pun eu o întrebare suplimentară poporului: este mai gravă corupţia decât crima? Pentru crimă rămâne că se poate da amnistie şi graţiere şi pentru corupţie nu? Sau ştiu eu alte infracţiuni grave infracţiuni contra umanităţii, genocid sau altele foarte grave. Tema aceasta presupune obligatoriu modificarea Constituţiei şi a doua la fel, pentru că a doua temă este ca Guvernul să nu mai poate adopta ordonanţe de urgenţă. Constituţia stabileşte acum că Guvernul poate adopta ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă şi scrie exact în Constituţie cum şi în ce domeniu se adoptă aceste ordonanţe, limitele în care se pot adopta ordonanţe, condiţiile de adoptare a ordonanţelor. Dacă s-ar da prin lege această interdicţie, şi această temă presupune obligatoriu modificare a Constituţiei. Referendumul, prin el însuşi nu îi obligă pe parlamentari să modifice Constituţia. Nu poţi să vii după adoptarea referendumului şi să spui <gata, nu mai puteţi da ordonanţe de amnistie şi graţiere pentru că poporul a zis că nu>. Nu o să te bage nimeni în seamă pentru că cei care dau le dau spun că Constituţia în vigoare îmi permite asta”, a mai declarat Augustin Zegrean.

Fostul preşedinte CCR spune s-ar putea să avem din nou un referendum consultativ care să nu aibă consecinţe, că referendumul ajută „doar moral” însă poporul are nevoie de o decizie acum.

„Referendumul acesta consultativ creează doar o obligaţie morală în sarcina parlamentarilor de a modificat legislaţia, dar presupune mai întâi modificarea Constituţiei. Ori pentru modificarea Constituţiei este nevoie de două treimi din voturi din Parlament şi nimeni nu are două treimi acum şi nu cred că s-ar putea realiza. S-ar putea să avem din nou un referendum consultativ care să nu aibă consecinţe, pentru că preşedintele din păcate nu are drept de iniţiativă legislativă în modificarea Constituţiei, nu poate iniţia el modificarea Constituţiei doar la cererea a Guvernului. Ori Guvernul actual sigur nu va cere preşedintelui să modifice Constituţia dar pentru viitor poate să fie util, poate vom avea un alt Parlament care va vrea să respecte voinţa populară să modifice Constituţia, dar noua ne trebuie acum” a mai spus fost preşedinte CCR.

Augustin Zegrean a mai declarat că referendumul va fi valid indiferent de cum va suna întrebarea, întrebare pe care o stabileşte preşedintele prin decret prezidenţial care nu poate fi atacat.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi două teme care au fost transmise Parlamentului ca fiind de interes naţional şi urmează să fie puse în discuţie la referendumul din 26 mai: interzicerea OUG în domeniul infracţiunilor şi interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie.

Citește și: