Clarice DINU
2032 vizualizări 18 iul 2012

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a comparat, miercuri, la GÂNDUL LIVE, extinderea programului de desfăşurare a referendumului din 29 iulie cu alegerile din anii 1946-1947 care s-au făcut astfel încât să iasă comuniştii.

Întrebat ce părere are despre anunţul premierului Victor Ponta privind extinderea programului de votare la referendum între orele 7.00 şi 23.00, Traian Băsescu a răspuns: "Eu zic să îl prelungim până iese, până vor ei, că aşa s-a făcut şi în '46-'47, s-au făcut alegeri până au ieşit comuniştii".

CLICK AICI PENTRU VIDEO

El a adăugat că nu este problema sa stabilirea programului la referendum, aceasta fiind treaba Parlamentului şi a Guvernului, însă doreşte să ştie cât mai repede care sunt condiţiile de organizare a referendumului.

"Eu vreau să ştiu odată care sunt condiţiile acestui referendum, în rest e problema altora. Mai sunt 12 zile până la referendum, iar majoritatea parlamentară şi Guvernul încearcă din zi în zi să schimbe condiţiile", a spus Băsescu, amintind că iniţial durata de desfăşurare fusese stabilită de Parlament, conform legii de organizare a referendumului, pentru intervalul orar 8.00-20.00.

Întrebat despre intenţia românilor la vot, potrivit sondajelor de opinie care ar fi fost comandate de staff-ul său, preşedintele suspendat a spus că nu ştie care este abordarea românilor faţă de prezenţa la urne pe 29 iulie, reiterând că din punctul său de vedere este într-o "misiune imposibilă" deoarece este greu după opt ani de mandate şi trei ani de criză economică să mai obţină un procent de peste 50% din voturile românilor.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins, urmând ca secţiile de votare să fie deschise între orele 7.00 şi 23.00.

Ponta a precizat că programul de vot la referendum va fi extins pentru că este vară.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean (PDL) a declarat, marţi, că prelungirea programului de votare în care se va desfăşura referendumul nu poate fi făcută decât dacă va fi modificată legea referendumului.

Oltean a spus că în Biroul Permanent nu s-a discutat nimic despre prelungirea programului de votare la referendum şi că, probabil, miercuri, Comisia juridică va face propuneri în acest sens.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a adăugat că şi dacă se va modifica în lege prevederea privind ora, trebuie modificat şi articolul care spune că cu 20 de zile înainte de referendum se comunică data şi ora de desfăşurare, având în vedere că mai sunt 14 zile până la referendum.

Legea referendumului nu face referire la numărul de zile în care se poate desfăşura consultarea populară, singura reglementare în ceea ce priveşte referendumul menţionând un interval de 12 ore în care alegătorii îşi pot exprima opţiunile.

Conform Legii referendumului, în forma completată şi modificată până în prezent, în cazul referendumului de demitere a preşedintelui Parlamentul este cel care stabileşte data organizării acestuia prin hotărâre. În cazul referendumului de revizuire a Constituţiei, organizarea referendumului se stabileşte prin lege, în timp ce în cazul referendumului pe probleme de interes naţional, data este stabilită prin decret al preşedintelui.

În cazul tuturor tipurilor de referendum există o menţiune în care se precizează că "scrutinul se va deschide la ora 8.00 şi se va încheia la ora 20.00", fiind vorba de un interval de timp de 12 ore alocat pentru exprimarea opţiunilor electorale.

Cu toate acestea, Legea referendumului menţionează în cazul referendumurilor locale că "referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica".

"Intra în Referendum Gândul pe Facebook si câştigă un iPad!”

Marius Frăţilă, marius.fratila@mediafax.ro

Citește și: