Monica Mihai
Gabriela Antoniu
2450 vizualizări 10 mar 2019

Urmăriţi în continuare partea a doua a emisiunii ”Gândurile lui Cristoiu”. Prima parte o puteţi găsi AICI.

A fost o operaţiune de tip Oprescu, au şicanat

Monica Mihai: Pe 26 mai vor fi alegerile europarlamentare, iar în această săptămână, BEC a respins candidatura Alianţei USR-PLUS. Ce şansă mai are această alianţă să participe la alegerile europarlamentare în această formulă?

Ion Cristoiu: Vor participa şi a fost... din întâmplare, eu nu cred că din întâmplare... a fost o operaţiune de tip Oprescu, ei au şicanat.

Monica Mihai: În ce sens?

Ion Cristoiu: Orice şicanare la ora actuală aduce voturi - uite că am folosit şi un panseu - orice şicanare. La ora actuală, pe partea dreaptă între aceste partide PMP, PLUS şi USR şi PNL este o bătălie pe un electorat. Nu au nicio treabă cu ăia din stânga, ăia au altă treabă, acolo e o altă bătălie, e o bătălie pe cele trei. În această bătălie, criteriul numărul unu este cu cât îi mai dai una în bot lui Dragnea, criteriul numărul unu.

Monica Mihai: Ca să primeşti cât mai multe voturi.

Ion Cristoiu: Din nenorocire pentru PNL, la ăştia la USR le stă bine, că ăsta e rostul lor.

Monica Mihai: Că aşa ei s-au şi făcut remarcaţi în Parlament.

Ion Cristoiu: Aşa s-au făcut remarcaţi. PNL, după părerea mea, ar trebui un pic să lase această temă a Justiţiei şi să găsească nişte teme cât de cât economice, pentru că electoratul PNL nu este chiar ca ăla USR. Ăla USR PLUS nu are nicio treabă, ei când aud de Dragnea... deci, de aici vin toate aceste mişcări.

Monica Mihai: Credeţi că alianţa va câştiga?

Ion Cristoiu: Deci, alianţa aceasta va fi, n-am nicio îndoială...

Monica Mihai: Şi va câştiga un vot de simpatie din partea alegătorilor?

Ion Cristoiu: Va arăta alegătorilor: ”Iată ce rău a făcut Dragnea!”, că ei au şi început... Păi, Oprescu cum a câştigat? Adică era independent, n-avea nicio şansă şi deodată, au început ăia să-l blocheze şi ai dracului îl blocau, şi de fiecare dată câştiga.

USR-ul este un partid format după La République En Marche a lui Macron

Monica Mihai: Pe USR îl arată sondajele ca fiind un partid în creştere. Sunt aceste sondaje reale sau e fabricaţie?

Ion Cristoiu: USR este un partid format după La République En Marche a lui Macron, are toate caracteristicile, e foarte important. Aceste caracteristici pe care noi nu le înţelegem sunt următoarele... teza lui Macron, pentru care să ştiţi că a obţinut majoritatea absolută, majoritatea absolută cu nişte ageamii, erau ăia, parlamentarii lui au fost luaţi de pe stradă, au câştigat cu următoarea teză, foarte importantă... Unu: ”om nou”, de aici zbaterea PNL să-l aducă pe Rareş pe liste, primul, ”om nou”! Toate sondajele arată că aceste partide îmbătrânite, tradiţionale trebuie să vină cu oameni noi. Doi: amatori. Se pare că există o tendinţă la generaţiile astea facebook-iste şi SMS-iste că, cu cât eşti mai amator în politică...

Monica Mihai: Cu atât eşti mai bun.

Ion Cristoiu: Da, foarte important, pentru că cei din multinaţională, proletarii digitali - aşa îi numesc eu, proletarii digitali - ei lucrează la multinaţionale... el n-are avere, proletarii digitali, electoratul USR, n-are avere, laptop are, e foarte important, lucrează pe o suprafaţă mică... e foarte importantă psihologia... deci el e acolo la un calculator şi în fiecare zi face, nu ştiu, chitanţe pentru Indonezia şi atunci se numeşte proletariatul digital. Eu de câte ori mă duc la ăia la Antenă şi ies ăia de la Pipera, am impresia că ies ăia de la IMGB. Nu ştiţi, aceeaşi imagine, muncitorii, sau la APACA, toţi sunt la fel - aceşti tipi sunt electoratul... şi acest electorat vrea şi el să facă politică, numai că în momentul în care el vrea să facă politică, vine şi spune: ”Cum domnule, vrei să faci tu politică?”  şi îl complexează...

Monica Mihai: Dar când vede că există un partid ca USR...

Ion Cristoiu: Da, când vede că-i Ghinea... ”Păi, stai puţin, domnule!” sau nu ştiu, zice ”Uite domnule, că pot să fiu şi eu”, de aia ei vor vota. Şi nu în ultimul rând, post-politicul spune aşa: întâi distrugi şi apoi vom vedea ce-o mai fi. Ei sunt şi un electorat negaţionist. Toate aceste caracteristici îi arată foarte periculoşi, nu pentru stânga, pentru PNL.

La ora actuală, pentru PNL, pentru Klaus Iohannis pericolul mortal îl reprezintă Alianţa USR-PLUS

Monica Mihai: De ce tocmai pentru PNL?

Ion Cristoiu: Pentru că e electoratul lor, e electoratul care va ieşi la vot numai pentru ei. PNL poate să mobilizeze prin structurile sale, să spunem electoratul său, dar în condiţiile unei prezenţe masive la vot a tinerei generaţii, s-a terminat orice structură. După un anumit procentaj de vot serios, peste 50 - 60 %, în acel moment s-au terminat toate calculele electorale. Au ieşit 60%, care nu mai sunt subordonaţi, nu i-a mai scos primarul, nu i-a mai scos ăla, au ieşit ei să voteze, poate că ei or să voteze, nu ştiu, pe Clotilde Armand, am dat un exemplu. E foarte important fenomenul ăsta şi scapă analiştilor. La ora actuală, pentru PNL, pentru Klaus Iohannis pericolul mortal îl reprezintă USR, alianţa.

Monica Mihai: USR şi PLUS au fost implicate în mai multe scandaluri, credeţi că aceste scandaluri au fost orchestrate?

Ion Cristoiu: Nu, dar le-a servit. Pentru că acest electorat este ca o femeie îndrăgostită nebuneşte de un bărbat sau invers. Poate să-i facă bărbatul ăla orice, să nu zic că o bate, că n-am voie, orice, ea îl iubeşte! Aşa şi electoratul ăsta pe care îl are USR, poţi să spui orice, orice, tot ce spui negativ te interpretează că eşti cu Dragnea, nici nu discută, trece pe lângă ei.

Monica Mihai: Primul hop de care trebuie să treacă partidele în acest an sunt alegerile europarlamentare. Pe cine vor scoate în faţă principalele partide?

Pentru europarlamentare, PLUS merge foarte bine cu Cioloş. Cioloş devastează în Ardeal

Ion Cristoiu: Anul acesta, repet, anul acesta, europarlamentarele nu vor mai fi... cele două sau trei europarlamentare pe care le-am avut noi până acum au fost lipsite de interes pentru electorat. Adică ăia de la PSD ieşeau că i-a scos primarul. ”De ce ai ieşit?”, nici nu se uitau la listă. Anul acesta se va întâmpla un lucru foarte... a ajuns în sfârşit şi la noi tema... ”Bine, mă, am înţeles, şi noi ăştia, ce facem la Bruxelles acolo, suntem proştii Europei?” şi atunci electoratul va ţine cont de profilul european al celui de acolo, adică al capului de listă.

Monica Mihai: Acest cap de listă este foarte important.

Ion Cristoiu: Da! Păi, voia să-l pună PNL-ul pe Hava, ne puteam spânzura. Capul de listă este un tip sau o tipă, cum e Cioloş, despre care electoratul zice ”Da, e bun!” şi dacă ăla mai şi zice că se duce acolo şi se luptă pentru ca noi, românii, să avem nu ştiu ce, autostrăzi, cutare, gata! De data aceasta, va fi un vot la care va conta această ambiţie lansată de Dragnea la Caraş-Severin şi anume trebuie să trimitem acolo oameni care să aibă două calităţi: să reprezinte România, nu ca Monica Macovei şi ea va fi o mare problemă pentru PNL, dacă vor defila cu cei care sunt percepuţi că înjură România acolo, şi doi: să se priceapă. Şi atunci, dacă le luăm pe partide, vom vedea capetele de listă. PMP-ul sigur va fi Traian Băsescu, fără el e mort...

Monica Mihai: A şi apărut informaţia asta, că va deschide capul de listă

Ion Cristoiu: Da, am văzut, în sondaj este destul de bine la încrederea pentru europarlamentare. PLUS merge foarte bine cu Cioloş, Cioloş devastează în Ardeal, surprinzător...

Monica Mihai: De ce surprinzător? Ardealul era electoratul PNL...

Ion Cristoiu: Pentru că nu devastează Iohannis. El e mai la costum, nici eu, nici dumneavoastră nu sunteţi... Aaa, dumneavoastră sunteţi ardeleancă, am uitat, ardelenii sunt ăştia mai aşa... şi pentru ei Cioloş este chiar un profil de european, a fost ministru, premier. Bun, hai să o luăm dincolo. PNL, sigur cap de listă va fi Rareş Bogdan, vă dau sută în sută, scris şi după asta, dacă pariaţi cu mine pierdeţi.

Monica Mihai: Este o alegere inteligentă din partea Partidului Naţional Liberal de a-l pune cap de listă un jurnalist?

Ion Cristoiu: Sondajele, am şi sondaje, o să vedeţi că Rareş a intrat la maşinăria sondajelor, înseamnă că...

Monica Mihai: Şi cum stă?

Ion Cristoiu: Stă foarte bine... e apreciat, e foarte interesant, că e coleg de-al nostru, e apreciat următorul lucru: şi dinspre PSD apreciază naţionalismul, nu ştiu, al lui, ţin minte că eu îl luam peste picior cu drapelul cu... eu nu le am. Deci, în zonă, în Ardeal, unde PSD-ul nu are priză pentru că are alianţă cu UDMR, pentru el chestia asta cu patriotismul, cu ţara, cu anti-UDMR, prinde. O să vedeţi că la atitudine, faţă de Dragnea, este un sondaj cu atitudine faţă de Dragnea, adică cine e perceput cel mai mare duşman al lui Dragnea? Iohannis, interesant, Iohannis e pe primul loc, am aici sondajul, pe locul doi e Codruţa.

Monica Mihai: Deloc surprinzător.

Ion Cristoiu: Păi, nu, ca anti-Dragnea, pe trei e CTP-ul şi cred că la egalitate e Rareş. Eu spun din tot spectrul de dreapta. Şi atunci, l-au introdus în sondaje, pe de o parte, pe de altă parte şi-au dat seama că e nevoie de o faţă nouă şi, nu ştiu, poate că va face o carieră. Eu vă spun sigur că va fi... şi nu va fi nicio problemă cu domnul Crin Antonescu, pentru că Crin Antonescu o voia pe soţie (pe listă, n.red.).

Lista candidaţilor PSD e în buzunarul de la spatele domnului Dragnea sau în capul domnului Dragnea

Monica Mihai: Cu cine va ieşi PSD în faţă? Care va fi locomotiva PSD-ului?

Ion Cristoiu: Mi-aţi spus cea mai grea întrebare, pentru că toată lumea spune că lista e în buzunarul de la spatele domnului Dragnea sau în capul domnului Dragnea. Eu pledez în continuare - sigur ca să vă surprind - eu pledez şi în cazul lor pentru o faţă nouă, eu am pledat mult pentru Alessandra Stoicescu, deci nu pentru orice jurnalist, nu pentru mine pentru că nu mă percepe poporul...

Monica Mihai: De ce au ales cele mai mari partide din România să iasă în faţă pe listele de la europarlamentare cu câte un jurnalist? De ce ar alege?

Ion Cristoiu: Pentru că au nevoie de feţe noi, asta vrea electoratul anul ăsta, de aia votează USR. Vreau unul nou, s-a săturat, PNL-PSD, nu ştiu, aceeaşi mizerie. Şi nu e rezultatul... că i-a apucat pe ei, sunt calcule, v-am arătat, v-am explicat, sunt sondaje săptămânale unde sunt introduşi... e un sondaj la încredere, de exemplu, în care Ecaterina Andronescu stă bine, da, am dat un exemplu. Corina Creţu nu stă atât de bine.

Monica Mihai: Şi totuşi va deschide lista la ProRomânia.

Ion Cristoiu: Nu deschide, că aici este o mare problemă. Sper că domnul Ponta nu face greşeala să se treacă el primul. Iertaţi-mă, e ca şi cum ar veni la mine un coleg de la Evenimentul Zilei, se trece pe o listă primul şi zice ”În cazul în care eu câştig, îi dau locul lui Cristoiu”. Dar nu e chiar aşa şi eu am exagerat cu impactul ei electoral, nu are atât de mare impact şi dintr-un simplu motiv, nu e percepută de... v-am explicat, electoratul e atât de împărţit, încât PSD-iştii nu mai vor niciun trădător.

Monica Mihai: Iar Corina Creţu e considerată trădător.

Ion Cristoiu: Da, ei vor unul de-al lor acum, da.

Alegeri prezidenţiale: toate sondajele sunt false. Avem un singur candidat, Iohannis

Monica Mihai: Primul hop în acest an sunt alegerile europarlamentare dar, cele mai importante, miza reală atât pe plan intern, cât şi pe plan extern sunt alegerile prezidenţiale. Din păcate, am putea spune din păcate, până în acest moment nu avem oficial decât un singur candidat.

Ion Cristoiu: Din cauză că toate sondajele sunt false.

Monica Mihai: De ce?

Ion Cristoiu: Avem un singur candidat, da, Iohannis. Ceilalţi, nu ştiu dacă... vă trimit măsurătoare imediat de când s-a înscris, când şi-a anunţat oficial. În acel moment, marele public îl percepe, electoratul ăla care e sondat, îl percepe ca un candidat. Aşa, v-am mai spus, sunt sătul până în gât de sondaje gen dacă l-aţi alege pe Nicolae Ceauşescu? Da? Păi nu, a murit. L-aţi alege pe Apostolul Pavel? Da. Sau pe Iisus Hristos. Nu! Trebuie să se înscrie.

Europarlamentarele vor rezolva conflictele interne din partide

Monica Mihai: De ce credeţi că există această tăcere în  ceea ce priveşte prezidenţiabilii?

Ion Cristoiu: Toţi aşteptă europarlamentarele. Europarlamentarele sunt cel mai mare examen pentru că, pe de o parte, dacă o luăm pe partide, europarlamentarele vor rezolva conflictele interne din partide. Dacă PNL-ul stă prost, domnul...

Monica Mihai: Ludovic Orban va pleca.

Ion Cristoiu: Amândoi pot să plece, şi el şi Turcan, clar, vor fi devastaţi, că aşa este. Dacă dincolo, la PSD, problema nu va fi a rezultatului final, ci a rezultatului...

Monica Mihai: Comparativ cu ultimele alegeri.

Ion Cristoiu: Dar şi cu ProRomânia. Adică, dacă va funcţiona, ceea ce nu cred eu, va funcţiona vasul ăsta comunicant în sensul că un electorat de la PSD se va duce către Ponta, atunci sigur că domnul Dragnea va fi acuzat pentru tot ce a făcut în legătură cu plecarea lui Ponta. Dar, după părerea mea, ProRomânia are o foarte mare problemă, nu lipeşte nimeni afişe la ei, sunt numai şefi. Imaginaţi-vă că sunteţi într-o redacţie unde toţi sunteţi adjuncţi...

Domnul Barna ar trebui să nu mai doarmă noaptea pentru că acest moment a adus partidul, alianţa şi electoratul alianţei la mâna lui Nicuşor Dan

Monica Mihai: Nu există niciun reporter...

Ion Cristoiu: Da, la ei nu se duce nimeni pe teren. PMP, dacă vine Traian Băsescu, intră măcar Traian Băsescu, trebuie să treacă pragul de 5%, da? PMP nu e nicio problemă că, ori cu Tomac, ori fără Tomac... Şi dincolo e o problemă, pentru că toată această tărăşenie cu alianţa, aţi observat? A scos la iveală un domn numit Nicuşor Dan.

Monica Mihai: Care a reapărut în peisaj.

Ion Cristoiu: Da, dar a apărut salvator, bună mişcare. Eu am avut totdeauna o părere bună despre Nicuşor Dan. El, într-adevăr, chiar a fost fondatorul partidului, l-a făcut...

Monica Mihai: S-a luptat pentru partid, s-a luptat pentru Bucureşti.

Ion Cristoiu: Staţi un pic, şi-a dat doctoratul în matematică la Paris, nu şi l-a dat în, nu ştiu... PR.

Monica Mihai: Spuneţi că reapariţia lui în scena politică face parte dintr-o mişcare mai amplă?

Ion Cristoiu: Nu, reapariţia lui este mai mult decât favorabilă lui. L-a readus în atenţie, deci a depins soarta alianţei de...

Monica Mihai: Şi nu oricum, ci într-o lumină favorabilă...

Ion Cristoiu: Şi l-a arătat drept un om de mare caracter, pentru că dacă era un politruc zicea: ”Băi, staţi un pic, m-aţi dat afară, de ce să vă salvez?” Ascultaţi, este un moment în care domnul Barna ar trebui să nu mai doarmă noaptea, pentru că acest moment a adus partidul, alianţa şi electoratul alianţei la mâna lui Nicuşor Dan care, sunteţi de acord, s-a purtat ca un lord. Ei l-au dat afară, da? El nu a zis ”Nu mai stau de vorbă cu voi, mă înscriu la PSD”. Nu, a zis ”Vă salvez, plec din USR”, adică asta i-a crescut, pentru că o mare problemă la partide precum... la lideri din ăştia care nu au nimic, adică aşa, gogoloi, cum e Barna... este problema concurenţei şi deci şi aici, dacă eşuează, Barna este cel care l-a adus pe Cioloş şi aici se vor întâmpla multe...

Dragnea e candidat deja, deja el turează motoarele, are echipă, totul e pregătit

Monica Mihai: Am să vă dau câteva nume şi să alegem dintre personajele pe care vi le prezint care este cel mai puternic candidat pentru prezidenţiale. Vorbim de Liviu Dragnea, de Klaus Iohannis, de Călin Popescu Tăriceanu, de Dacian Cioloş, de Laura Codruţa Kovesi şi de Lia Olguţa Vasilescu. Care ar fi cel mai puternic candidat pentru dreapta şi care ar putea fi cel mai puternic candidat pentru stânga?

Ion Cristoiu: Îmi puneţi întrebări din astea aşa... de oracol. E interesantă lista. Cele două părţi sunt net diferit de tratat. În partea stângă, PSD... luaţi adio de la Olguţa... Dragnea e candidat deja, deja el turează motoarele, are echipă, totul e pregătit, tot, tot. A şi început deja de la Consiliu şi apoi de la Reşiţa, turneele, gata. Problema este a intrării în turul doi. Este clar că cel de la stânga intră în turul doi, nu ALDE. Candidatul PSD va intra în turul doi. Problema este că dincoace la dreapta este o foarte mare problemă.

Monica Mihai: De ce?

Ion Cristoiu: Pentru că dincoace Dragnea e şeful partidului, da? Şi dacă vrea candidează...

Monica Mihai: Există totuşi posibilitatea pentru stânga ca domnul Călin Popescu Tăriceanu să fie candidatul?

Ion Cristoiu: Nu. Nu pentru că... şi nici n-ar fi bine. Nu, pentru că de regulă, preşedintele partidului mobilizează motoarele. Dumneavoastră nu ştiţi ce înseamnă, n-aţi fost la Găgeşti, nu ştiţi ce înseamnă zi de vot. Umblă ăla, primarul PSD-ist...

Monica Mihai: Din casă în casă...                              

Ion Cristoiu: Aoleu, cu poştaşul, cu popa, cu ăla, intră din casă, ”Mamaie, aoleu, vino la vot! - Dar nu pot. - Îţi trimit căruţa.” E o nebunie...

Monica Mihai: Îţi trimit tractorul, maşina...

Ion Cristoiu: E o nebunie. E o nebunie, încă o dată, pentru că trebuie să-i scoţi la vot. Dacă nu ies şi sunt plecaţi....

Monica Mihai: Şi spuneţi că domnul Tăriceanu nu ar avea şansa să mai...

Ion Cristoiu: Nu are maşinăria asta şi nu poate să-i facă pe PSD-işti să-l voteze. După părerea mea, ar fi mult mai bine să candideze şi el şi apoi să-i dea voturile, pentru că cea mai mare problemă va fi al doilea tur, nu-i aşa? Adică de unde aduni, ca de obicei, ştiţi cum e, dreapta se uneşte şi te zdrobeşte...

Sondajele îl arată pe Dacian Cioloş cu o problemă

Monica Mihai: Şi zdrobeşte stânga.

Ion Cristoiu: Da. Dincoace e foarte important, sondajele îl arată pe Dacian Cioloş cu o problemă.

Monica Mihai: Care ar fi aceea?

Ion Cristoiu: Faţă de Kovesi chiar. Problema este că între ură şi simpatie e egal. El are un anumit grad de simpatie, aşa cum ar veni un electorat al lui, dar cei care îl urăsc sunt dublu. Foarte important.

Monica Mihai: Adică ar avea mult de pierdut acolo.

Ion Cristoiu: Când porneşti la... îţi porneşte maşinăria, încerci să iei. Bine e să fii echilibrat cât de cât. Mai degrabă să ai 15-15%, să zicem, şi după asta începi să iei. Foarte important, într-o campanie cum e acum, este să nu porneşti de sus. Rareş Bogdan are un avantaj aici. Adică, ei când îşi studiază, nu ştiu, am înţeles că ăia te studiază ca pe un fel de, nu ştiu, eşti o broască... când te studiază, studiază procentajul şi potenţialul, de unde creşti. Păi, dacă eşti de acum de la 30%, de unde dracului creşti? Că vine unul care face 50, de unde creşti? Adică cum faci în timpul campaniei, da? În cazul de faţă, cel mai mare duşman al lui Klaus Iohannis... Klaus Iohannis are doi mari, uriaşi adversari şi vă spun din toate sursele. Şi anume este Cioloş şi Kovesi. Domnul Iohannis îi percepe pe cei doi, contrar a ce mai băteam eu câmpii, că sunt iepuri, ca adversari. Ca adversari ai bătăliei pentru electoratul de dreapta. De aici toate mişculaţiile PNL cu Rareş Bogdan... Ei consideră aşa: Toate sondajele, toate calculele electorale ale lui Iohannis arată că o Codruţa Kovesi candidată a USR-PLUS... gata! S-a terminat cu Iohannis.

Cred că marile puteri nu lasă România la voia întâmplării

Monica Mihai: Şi totuşi, Laura Codruţa Kovesi mai are puţin şi va afla dacă va fi procuror şef european, odată ce ar fi instalată în această funcţie, credeţi că s-ar întoarce să candideze la preşedinţie?

Ion Cristoiu: Păi şi ce, e după ea?

Monica Mihai: Dar după cine e?

Ion Cristoiu: Păi, eu cred că marile puteri nu lasă la voia întâmplării, nici eu  n-aş vrea. Dumneavoastră aţi lăsa la voia întâmplării ţara asta? Păi, staţi un pic.

Monica Mihai: Nu sunt în acea postură.

Ion Cristoiu: Să spunem că noi suntem... avem o ţară, România, importantă geopolitic, nu-i aşa? Pinten în coasta...

Monica Mihai: Cu ieşire la Marea Neagră....

Ion Cristoiu: Şi, în plus, teren de bază militară şi - foarte important şi pentru americani - o ţară unde nu se protestează împotriva bazelor, aţi observat, adică la noi, cu cât vin mai mulţi...

Singurul lucru pe care poate să-l facă este s-o reţii pe Kovesi 24 de ore, da? Iese preşedinte

Monica Mihai: Cu atât sunt mai încântaţi.

Ion Cristoiu: În alte părţi, aţi văzut: încep ăia, ies în stradă, extrema stânga. Noi nu avem. Doar dacă fac ăia de la SRI ceva de extremă stânga. Deci, în aceste condiţii, problema e în felul următor. E sigur că Dragnea candidează, da? Eu vă fac un scenariu de coşmar pentru occident.

Monica Mihai: Spuneţi-l.

Ion Cristoiu: Dacă cu o lună, o lună şi ceva, sondajele îl arată perdant pe Iohannis în faţa lui Dragnea. Puteţi să spuneţi că nu? Nu ştiu - ştiu eu? N-am nevoie de un plan B, n-am nevoie de un înlocuitor?

Monica Mihai: Cine va fi înlocuitorul? Laura Codruţa Kovesi sau Dacian Cioloş.

Ion Cristoiu: Kovesi. Cum a fost Băsescu în raport cu Stolojan.

Monica Mihai: Şi dacă o vor închide pe Laura Codruţa Kovesi şi dacă îi vor face un dosar suficient de gros?

Ion Cristoiu: De reţinut, nu pot s-o reţină că nu e... Dacă voiam să o facem preşedinte mâine, mâine o facem, o reţin şi o eliberează justiţia. În acel moment, s-a terminat. Ascultaţi-mă, dacă vreţi să puneţi la cale o diversiune, eu aşa aş pune. Reţinere, nu arestare preventivă. Staţi un pic că procesul ei, procesul ei durează. Sentinţa de condamnare definitivă care o duce la închisoare sau n-o duce... Singurul lucru pe care poate să-l facă - şi ăştia sunt deştepţi de la secţie - este s-o reţii, de acord? 24 de ore, da?

Monica Mihai: Şi să iasă martiră?

Ion Cristoiu: Aoleu, iese preşedinte!

Monica Mihai: Deci dumneavoastră spuneţi că, după o reţinere de 24 de ore, Laura Codruţa Kovesi iese preşedinte.

Ion Cristoiu: Nici n-are nevoie de alegeri. Păi cum, staţi un pic, până şi pe mine mă convinge. V-am explicat, tot ce se întâmplă rău unui partid acum şicane, arestări, e în favoarea lui. Şi toate partidele sunt interesate să facă asta, da? Pot să vă povestesc într-o secundă un asemenea moment?

Monica Mihai: Da, spuneţi.

Ion Cristoiu: În presa interbelică, până a venit Majestatea Sa Carol al II-lea, cenzura opera în felul următor: te duceai la cenzură şi-ţi tăia. Şi tu... apărea articolul cu foi albe, cu rânduri albe şi spunea: cenzurat, cenzurat. Erau cele mai tari articole. Că toate lumea le citea, dar ce dracului a cenzurat?

Monica Mihai: Fiecare înţelegea ce voia din articol.

Ion Cristoiu: Toţi se lăudau că-s cenzuraţi. Dacă nu erai cenzurat, te termina. Şi a venit Carol al II-lea şi-a zis Armand Călinescu: ”Băi, nu mai treceţi asta”. Am găsit zeci de articole, de tipi care se lăudau ”Băi, mi-au cenzurat articolul”. Aici apărea ”cenzurat”, ba uneori apărea toată foaia goală. Am dat un exemplu, ce credem noi că e rău, cum e cu alianţa acum, asta, dacă nu accepta, acceptă Înalta Curte, da? Toate aceste şicane trec pe seama adversarului şi-ţi întăresc ţie poziţia de victimă, da? Adică, acum e bine să te dai victimă, dacă eşti politician. M-a prins pe stradă... mi-a dat... păi, să mai zic reţinut? Şi dumneavoastră aţi vota-o! Reţinut?! Cum adică, să o reţii pe ea?! Sigur că vor fi bucuroşi... o parte a electoratului... vor spune că bine i-a făcut, dar vor fi şi o parte, nehotărâţii, că noi nu judecăm, scurt, noi nu... Tot electoratul e împărţit. Avem pac, pac şi sunt ăia, nehotărâţii care au treabă acum, nu sunt încă interesaţi. Dacă o reţii, intră şi ăia în joc. Staţi un pic că ăia sunt care înclină balanţa.

Citește și: