Sorina Ionaşc
413 vizualizări 30 sep 2014

Deputatul neafiliat Aurelian Mihai a renunţat la greva foamei, după 14 zile în care nu a mâncat absolut nimic şi în care a refuzat inclusiv perfuziile. Anunţul său a venit ca urmare a deciziei plenului Camerei Deputaţilor de a retrimite la comisia pentru românii de pretutindeni proiectul de lege privind reducerea taxelor consulare, urmând să revină pe ordinea de zi cu raport de admitere.

”Greva foamei se încheie astăzi. Mă simt foarte rău şi refuz orice s-ar întâmpla acele perfuzii. Dacă faci perfuzii, practic primeşti hrană. Este a 14-a zi de când nu m-am mai hrănit, am consumat doar lichide. Câteva zile probabil mă voi duce să mă internez pentru a-mi face analizele. Greva foamei a luat sfârşit”, a declarat deputatul, vizibil slăbit, în Parlament.

Aurelian Mihai a explicat că prin decizia pe care Parlamentul a luat-o marţi, de a retrimite iniţiativa legislativă în comisie pentru a avea raport de admitere este ”un mare câştig pentru toţi”.

”S-a petrecut în plen un pas destul de mare pe care-l face Parlamentul. E un mare câştig pentru noi şi, ca atare, Parlamentul azi şi-a ”spălat” jumătate din păcatele pe care le-a comis faţă de românii din străinătate. Nu renunţ la orice fel de soluţionare, implicare în problemele existente”, a adăugat deputatul.

Întrebat ce va face dacă deputaţii nu se vor ţine de promisiune, iar proiectul de lege nu va fi adoptat, Aurelian Mihai nu a vrut să ia în calcul această variantă, însă a precizat că există şi alte metode de a-şi promova proiectele de lege.

”Cred că nu există comisie care să nu încerce să modifice acel raport. Speranţa mea este de 99%, raportul va fi de adoptare. Ce se va întâmpla, nu vor să intrăm cu toţi în greva foamei şi să nu mai ieşim nici în a 14-a zi, metode de a influenţa un vot pozitiv mai sunt”, a încheiat el.

Alături de Aurelian Mihai a fost şi vicepreşedintele comisiei pentru românii de pretutindeni, liberalul Mrcea Dolha, care şi-a anunţat susţinerea încă de săptămâna trecută, cu promisiunea că va intra şi el în greva foamei dacă proiectul de lege privind reducerea taxelor consulare nu va intra pe ordinea de zi.

”Astăzi se încheie un episod negru. Mă bucur de două ori, că un coleg nu mai face greva foamei, risca să rămână cu sechele grave. Pentru democraţie a fost un semnal de alarmă puternic”, a precizat Dolha.

Pe 17 septembrie, Aurelian Mihai a vorbit de la tribuna Parlamentului despre situaţia românilor din diaspora, el acuzând că statul român nu face nimic pentru aceştia, anunţând că intră în greva foamei. De atunci, deputatul nu a consumat alimente, nu a acceptat perfuziile doctorilor şi a dormit în Parlament.
 

Citește și: