Liviu Dadacus - Mediafax
Adrian POPA
3025 vizualizări 14 dec 2014

Deputatul PSD Mihai Tudose a fost întrebat, duminică, înainte de CExN, dacă va face şi funcţiei de ministru în Guvernul Ponta IV, în condiţiile în care e şi deputat şi preşedinte al PSD Brăila, el răspunzând: ”Un metru nouă’ş’opt, o sută de kile, cred că fac”.

Tudose a venit, duminică, la şedinţa CExN al PSD, unde urmează să se voteze structura şi componenţa nominală a Guvernului Ponta IV.

El a negat că urmează să facă parte din viitorul Cabinet, mărturisind, pe de altă parte, că are emoţii în privinţa votului dat de CExN.

”Evident că trebuie să ai emoţii, dar ...”, a spus Tudose.

Întrebat dacă va face şi funcţiei de ministru în Guvernul Ponta IV, în condiţiile în care e şi deputat şi preşedinte al PSD Brăila, funcţie recent obţinută, el răspunzând: ”Un metru nouă’ş’opt, o sută de kile, cred că fac”.

”Nu e sport individual, e sport de echipă şi într-o parte şi în alta”, a adăugat Tudose.

Biografie

Mihai Tudose (47 de ani) este căsătorit şi are un copil. El a intrat în politică în 1992, ca şef de birou senatorial. În 1999 a devenit consilier judeţean, iar din 2000 şi până în prezent este deputat. Din 2004 până în 2008 a fost preşedintele organizaţiei municipale a PSD Brăila. Tot din 2004, Tudose este preşedinte la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor.

Ca parlamentar, în actualul mandat, început în 2012, Tudose a luat cuvântul de 20 de ori, a iniţiat 16 propuneri legislative (dintre care trei au fost adoptate) şi a avut şapte întrebări şi interpelări.

Deputatul a fost ales pe 12 decembrie, cu unanimitate de voturi, preşedinte al PSD Brăila. El nu a avut un contracandidat pentru această funcţie. Tudose a declarat că unul din obiectivele sale este ca în PSD Brăila „nimeni să nu mai ia decizii de capul lui”. „Deciziile se iau în colectiv, în forurile statutare. Cine nu se supune deciziei de grup are o variantă foarte democratică să ne lase pur şi simplu în pace. Face parte din proiectul meu pentru un nou stil de a conduce organizaţia”, a spus Tudose.

Studiile lui Mihai Tudose

În perioada 1991-1994, Tudose a urmat cursurile Facultăţii de ştiinţe juridice şi administrative, Bucureşti , apoi, în 2001, un curs postuniversitar de management şi gestiune a afacerilor. În 2002 a urmat un curs de specializare la Bruxelles, referitor la controlul parlamentar al fortelor armate NATO.

În perioada 2006-2007 a efectuat un master în politici economice Europene la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. În 2007 şi-a completat studiile cu un curs de specialitate privind analiza şi rezolvarea conflictelor armate la Georgetown University, Statele Unite ale Americii, în colaborare cu Colegiul Naţional de Aparare.

În 2007, Tudose a devenit doctorand la Academia Naţională de Informaţii. 

Ce avere are ministrul

Tudose deţine o locuinţă de 97 metri pătraţi în municipiul Brăila, cumpărată în 2006. El are şi două autoturisme Mercedes, fabricate în 2008 şi 2009, precum şi o colecţie filatelică în valoare de 30.000 de euro. 

În declaraţia de avere, publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, apare şi o datorie de 15.000 de euro pe care Tudose o are la Constantin Vlase. 

Citește și: