Liviu Dadacus
444 vizualizări 3 mai 2012

Cabinetul Ponta îşi propune, în programul de guvernare, să instituie un moratoriu în ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european privind impactul asupra mediului.

Astfel, în programul de guvernare, viitorul Guvern îşi propune: "instituirea imediată a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de şist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de fraţionare hidraulică".

Prevederea se află în cadrul capitolului privind protecţia mediului înconjurător.

Potrivit unui comunicat din 2 aprilie al Chevron, compania va derula în acest an doar lucrări de explorare prin tehnologii convenţionale în judeţul Vaslui, iar în judeţul Constanţa singura activitate planificată pentru 2012 vizează realizarea unui studiu de fizică a pământului, după care grupul va decide dacă va fora o sondă de explorare standard. "În judeţul Vaslui Chevron va executa în 2012 numai lucrări de explorare prin tehnologii convenţionale. În ce priveşte anul 2012, este important de subliniat că grupul Chevron nu a avut şi în continuare nu are în plan nicio lucrare de foraj, de nicio natură, în judeţul Constanţa. Singura activitate pe care Chevron o va întreprinde până la sfârşitul anului va fi un studiu standard de fizică a pamântului, similar cu celelalte studii făcute până acum în România. Un astfel de studiu va fi realizat cu scopul de a evita zonele de patrimoniu cultural, oraşele şi satele, cât şi habitatele de interes ecologic. Abia după ce vom încheia acest studiu va fi luată în considerare forarea unei sonde de explorare standard, similară sondelor convenţionale existente în România. Chevron are în vedere un eventual proiect de exploatare abia după activitatea de explorare, care se va întinde pe durata a cinci ani", se arată în comunicat.

Chevron deţine în România un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Bârlad şi trei perimetre în judeţul Constanţa.

Guvernul a aprobat în martie trei acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Cevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele din judeţul Constanţa, respectiv Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti.

Citește și: